Wisdom of Life

A-X-a ediție a Taberei de creație „Aripi de înger” și-a deschis porțile

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Tabăra de creație ”Aripi de Înger”, ajunsă la a X-a ediție, și-a deschis porțile marți, 23 iunie 2014, la Centrul de Servicii Sociale ”Samariteanul Milostiv” din Săvinești.

Galerie Foto

Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești în parteneriat cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și cu Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială Piatra-Neamț, organizează pe toată perioada vacanței de vară cea de-a X-a ediție a Taberei de creație „Aripi de înger”.

Anul acesta tabăra se va desfășura pe parcursul a 11 serii, după cum urmează: 22 iunie 2015– 27 iunie 2015, 29 iunie 2015 – 4 iulie 2015, 6 iulie 2015 – 11 iulie 2015, 13 iulie 2015 – 18 iulie 2015, 20 iulie 2015 – 25 iulie 2015, 27 iulie 2015 – 1 august 2015, 3 august 2015 – 8 august 2015, 10 august – 15 august 2015, 17 august 2015 – 26 august 2015 (perioadă de 10 zile – gratuită), 31 august 2015 – 5 septembrie 2015, respectiv 7 septembrie 2015 – 12 septembrie 2015.

Prima serie a Taberei de creație „Aripi de înger” a debutat cu prezența unui număr de 10 participanți, din cadrul Asociaței Lumina din Bacău. Aceștia beneficiază gratuit de Tabăra de creație „Aripi de înger”, toate cheltuielile privind masa, cazarea și alte activități fiind asigurate de către Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești în parteneriat cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și cu Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială Piatra-Neamț.

„Capacitatea de organizare a voluntarilor Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și implicarea părintelui paroh Petru Munteanu s-au făcut remarcate și anul acesta, prin deschiderea celei de-a X-a ediție a taberei. Primii participanți, copii și adolescenții din cadrul Asociației Lumina din Bacău s-au bucurat în prima zi de plimbări în natură și o oră de echitație, asigurată de Clubul Sportiv „Ecvestru” din Bacău. Cea din urmă poate fi considerată totodată și o oră de hipoterapie – terapia cu ajutorul calului. Această activitate este o noutate pentru acestă primă serie, aspect care ne-a impresionat foarte mult, atât pe mine, cât și pe copii”, a declarat Ana Tofan, coordonatorul Taberei de creație „Aripi de înger”, ediția a X-a.

SONY DSC

Încă de la primele orele ale dimineții, tinerii participanți au pășit pe tărâmul social-filantropic de la Săvinești. Mai întâi au vizitat Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv”, iar apoi, cu emoție și bucurie au mers în parcul din comună, unde au repetat Imnul taberei și au participat la câteva joculețe de socializare.

Una dintre noutățile ediției a X-a Taberei de creație „Aripi de înger” de la Săvinești a fost includerea în program a plimbărilor cu calul. Partenerii de la Clubul Sportiv Ecvestru „Decebal” din Bacău, prin reprezentanții Radu Mihai Cosmin și Pintilie Cezar, au adus zâmbetul pe fețele copiilor atunci când i-au urcat în șa. Într-o atmosferă de prietenie și sub atenta îndrumare a instructorilor de la Clubul Ecvestru, calul „Pitbull” a reușit să îi țină atenți pe copiii participanți la tabără. „Pitbull are 15 ani, este un cal de concurs adus din Ungaria și este folosit la lecții în Bacău. Este un cal blând, pe care îl folosim la hipoterapie, pentru a-i ajuta pe copii să se liniștească și să prindă curaj. Fiind un animal inteligent, calul permite crearea unei relații speciale de comunicare cu copiii”, a declarat Radu Mihai Cosmin, reprezentant al Clubului Sportiv Ecvestru „Decebal” din Bacău.

SONY DSC

După ce au luat prânzul la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”, participanții de la Asociația Lumina din Bacău s-au îndreptat spre Complexul de agrement Ștrandul Tineretului din Piatra-Neamț, unde au fost cazați în cartierul Riviera, în căsuțele de la 12 la 17.

„Porțile vacanței mari s-au deschis alături de porțile Taberei de creație „Aripi de înger”, organizată de Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești. Ne bucurăm de sosirea copiilor în comuna Săvinești și în tabăra noastră. Pe chipurile lor se vedea veselia și entuziasmul pentru că au poposit în comunitatea noastră. Încă o bucurie a fost faptul că au fost cazați în complexul Ștrandului Tineretului din Piatra-Neamț. Vor înnopta câte doi copii în căsuțe de lemn și vor primi brățări pentru accesul gratuit la bazine”, a afirmat Agafia Roșu, coordonator de programe în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești.

La finalul zilei, copiii s-au bucurat de facilitățile oferite de Ștrandul Tineretului, de la apa caldă și limpede a bazinelor până la locurile de joacă special amenajate și bunătățile alese. „Prima zi de tabără a început cu o primire călduroasă din partea părintelui director Petru Munteanu și a personalului implicat în organizarea taberei. După cuvântul de bun venit, copiii au urmat lecții de echitație sub îndrumarea instructorilor. La finalul lecțiilor a urmat un prânz delicios la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”. Pentru noi, scopul participării la tabără este creșterea gradului de socializare și dezvoltarea abilităților, precum și prevenirea stigmatizării sociale deoarece acești copii sunt diagnosticați cu boli incurabile. Mulțumim din tot sufletul părintelui Petru Munteanu pentru deosebita organizare și alegerea locației de cazare în Ștrandul Tineretului din Piatra-Neamț. Este pentru prima dată când copiii participă la o tabără de vară, marea majoritate a timpului ei petrecându-l în spital, pentru investigații medicale”, a declarat Daniela Lungu, asistent social principal în cadrul Asociației Lumina din Bacău.t1.1

Menționăm că în perioada 17-26 august 2015, participarea copiilor și tinerilor la tabără este gratuită. Cei care doresc să se înscrie la tabără își pot susține participarea în cadrul celorlalte serii cu 15 lei/zi, preț care include o masă caldă gratuită, transport, materiale didactice, un supliment de vacanță al buletinului parohial „Hai cu noi” și o diplomă de participare.

Distracție, voie bună, lecții de pictură, ore de cateheză, ore de echitație, plimbări în natură, vizita la Muzeul „Etno” al doamnei Maria Voicu, din Săvinești – acestea sunt doar câteva dintre surprizele care îi așteaptă pe tinerii participanți la tabăra de creație ”Aripi de Înger” – ediția a X-a, de la Săvinești. Le dorim distracție plăcută!

Tabel beneficiari seria 1

Perioada 22 – 27 iunie 2015

Nume/Prenume Vârsta Școala Localitatea
Andreea 14 ani Școala Gimnazială Pârjol Pârjol, jud.Bacău
George 9 ani Școala Gimnazială Pârjol Pârjol, jud.Bacău
Susanu Alin 13 ani Liceul Tehnologic Petru-Rareș, Șerbănești Șerbănești, Bacău
Fichitiu Robert 14 ani Școala Gimnazială Scorțeni, Bacău Sat Florești, com.Scorțeni, jud.Bacău
Chirița Serafima 13 ani Școala Gimnazială Enăchești, Bacău Sat Boșoteni, com.Berești, Tazlău
Habet Laura 13 ani Colegiul Tehnic Anghel Saligny Bacău Jud.Bacău
Simon Raymond 17 ani Colegiul Tehnic Dumitru Mangeron Bacău Com. Nicolae Bălcescu, Bacău
Mircescu Petrică 27 ani Buhuși, jud.Bacău
Oana Râncu 18 ani Colegiul de Arte „George Apostu” Bacău Bacău
Laslău Cristina (Însoțitor) 26 ani Colegiul Tehnic „Dumitru Mageron” Bacău Lespezi, com.Gîrleni, jud.Bacău
Apopei Pruteanu Kevin 3 ani Grădinița „Floare de Colț”, Piatra-Neamț Jud.Neamț
Apopei Pruteanu Riana 6 ani Grădinița „Floare de Colț”, Piatra-Neamț Jud.Neamț
Avasilcăi Andra 4 ani Com.Săvinești, jud.Neamț
Bogdan Romedea 14 ani Școala ”I. Gervescu” din Săvinești Com.Săvinești, jud.Neamț
Lucas Andrei Nacu 6 ani Grădinița ”Veronica Filip” Piatra Neamț Piatra Neamț, jud.Neamț

 

Mihai Parfeni și Alexandra Gîrbea