Wisdom of Life

„Dăruiește cu respect” merge mai departe

De cele mai multe ori, societatea se confruntă cu situații dificile care pot sensibiliza opinia publică. Fie că vorbim despre copiii ce provin din familii defavorizaate sau bătrâni neajutorați, ajutorul și respectul față de semenii noștri trebuie să primeze.

SONY DSC

Astfel, marți, 21 iulie 2015, Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială, Piatra-Neamț, prin inițiativele părintelui director Petru Munteanu, a desfășurat o  nouă acțiune social-filantropică, din cadrul campaniei umanitare intitulată „Dăruiește cu respect”.

Astfel, domnul Chiriac Vasile-Ioan din Piatra-Neamț a beneficiat de o donație ce a constat în pampers, în valoare de 200 de lei.

„Așa cum v-am obișnuit, continuăm pe lista acțiunilor umanitare. Astăzi, într-o frumoasă după-amiază de vară, am oferit domnului Chiriac o donație, ce a constat în câteva cutii de pampers. Ne bucurăm că putem ajuta persoanele aflate în neputință, iar de fiecare dată când desfășurăm o astfel de acțiune, ne cuprinde o stare de emoție. Această campanie va continua pe toată perioada verii, aspect ce ne bucură enorm”, a menționat Agafia Roșu, asistent social în cadrul Parohiei „Sfinții Voievozi” din Săvinești.

Fiți alături de noi! Orice apel umanitar înseamnă un zâmbet, o vorbă bună, o mulțumire sufletească!

Alexandra G.