Wisdom of Life

Preeminența naturii în sentimentul reintegrării eului…

Omul acestor meleaguri ar trebui să oprească cumva timpul, căci frumsețea vieții aici sus, în Neamț, este plină de o bogăție neîntrecută. Avem de toate, bucate, oameni aleși, dar preponderent locuri în care ritmul naturii impune o dorință a evaziunii și ajută, în mod direct, la regenerarea spiritului uman. Voluptatea peisajului te înconjoară necontenit și trebuie doar să oprești  brutalitatea,  impusă de graba unui secol al vitezei, să deschizi  ochii mari și să surprinzi spectacolul ce natura îl face prin chemarea sublimului. Ea, de fapt, reprezintă o conștiință formatoare a eului, este, fără nici un dubiu, martorul tăcut al legendelor și creatoarea visului rustic, ba mai mult, prin intermediul ei are loc procesul de identificare al nostru cu spațiul natal. Prin forța neîntrecută, sensibilitatea pură și ocrotirea necondiționată atât față de noi, oamenii, cât și de multitudinea viețuitoarelor, natura își revendică rolul de cârmuitor al existenței.

b1Odată cu venirea lui octombrie, a avut loc cea de a doua excursie, care, așteptată cu exuberanță, mi-a clarificat faptul că timpul poate fi oprit cu ajutorul  deconectării prin influența naturii. Această excursie a vizat adevărate puncte de referință în ce privește istoria județului, cât și o peisagistică evazionistă. Primul obiectiv care ne-a impus o stare de relaxare a fost Mănăstirea Bistrița, care a fost zidită înainte de 1407 de către domnitorul Alexandru cel Bun. Acesteia i s-au făcut numeroase renovări, dar cel care a definitivat-o a fost Alexandru Lăpușneanu în 1554.  Ori de câte ori o revăd, rămân absorbită de un peisaj mirific, reprezentat  de cadrul natural ce o înconjoară. Copacii, florile și iarba abia atinsă de culoarea toamnei împăciuitoare, dar și statuia domnitorului Alexandru cel Bun, care străjuiește semeț intrarea în biserică, impun atmosfera unei perfecte simplități. De asemenea, ascultând vorbele călugărului, am început să am o altă perspectivă în ce privește modul de  petrecere al vieții. El ne-a explicat că oricine ar trebui să respecte tagma lor monahicească , și anume „singurul mod de a trăi viața este pregătirea pentru cea viitoare”, acesta a acordat o importanță deosebită și față de trei virtuti, „buna-cuviință, smerenia și simplitatea”, pe care le a avut și Sfânta Ana, a cărei icoană făcătoare de minuni, este adăpostită în acest loc al solitudinii.

b2După o lecție de viață, ne-am îndreptat spre binecunoscuta suprafață a Cheilor ale Bicazului. Cu o grandoare și o măreție datorată unui sublim supranatural, acesta mi-a oferit un „spectacol” de neuitat creat de bolțile sale imense de piatră, frământarea neostenită a apelor și cromatica vie a verdelui încă proaspăt. Un traseu ce abundă de o frumusețe sălbatică, care se lasă „cucerit” fără teamă de ochii oricărui  nou-venit, dar, în același timp, se lasă redescoperit de  generații ale unor timpuri trecute. Aici, natura care purifică, înalță și întreține, printr-o varietate estetică opusă „cenușiului” cotidian  a reușit să îmi invadeze ființa, să mă aducă mai aproape de Himeria.

b4Următoarea oprire a fost la Lacul de Acumulare Bicaz, unde alături de frumusețea apei, dar și a rusticității locului s-a format un peisaj cu totul inedit. Acesta este explorat zilnic de o mulțime de oameni, fiind un reper semnificativ al județului. Și aici, am putut surprinde împletirea elementelor naturale într-un mod armonios.

b5Rusticitatea autentică s-a impus pe drumul spre Borca. Satele răsfirate, calmitatea cu care impunător și plin de supremație, Ceahlăul veghează peste ținut, toate aceastea au contribuit la regăsirea-mi proprie și la evocarea minunatei mele copilării. M-am aventurat în cunoașterea acestei autenticități a locului aduse, bineînțeles, de prestigul naturii. Ajunsă aici, am constatat faptul că natura trăiește o viață particulară și că, în același timp, reflectă prin intropatie propria noastră viață sufletească.

Durăul, m-a surprins cu un decor de o inegalabilă frumusețe, fiind dominat de prezența Masivului Ceahlău. Aici, obiectivul excursiei a fost reprezentat de Mănăstirea Durău, în care măicuțele cu o voce caldă, naturală și calmă ne-au acompaniat sufletul. Oriunde mă uitam, iarăși, natura mă înconjura, transmițându-mi o maximizare a evlavei ce o port față de cele sfinte. Cu un decor de poveste, cu o pace instaurată peste întreg ținutul, am preluat în suflet o siguranță și o mai mare încredere în forțele proprii.

b3Cu beatitudine m-am reîntors acasă, a fost plăcut să observ și să cunosc valoarea inegalabilă a timpului și să surprind metamorfozarea naturii, metamorfozare care m-a dus pe calea unei reverii necompromițătoare. Prin această excursie, am ascultat natura, am privit grandioasele ei fenomene, am testat pacea locurilor sfinte și am întărit una dintre fațetele ce îmi marchează temperamentul dual.

Mazilu Corina-Oana, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”