Wisdom of Life

Casa Corpului Didactic Neamț a lansat Catalogul programelor de formare continuă

Miercuri, 11 noiembrie 2015, a avut loc la Sala „Calistrat Hogas” din cadrul  Consiliului Județean Neamt lansarea festivă a Catalogului  Programelor de Formare Continuă pentru anul școlar 2015–2016.

ccd1La eveniment au participat Președintele Consiliului Județean Neamț, domnul Constantin Iacoban, Inspectorul Școlar General, prof. Viorel Stan, alături de alți invitați, colaboratori ai Casei Corpului Didactic Neamț, de la Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț, precum și de un numeros public format din directori, directori adjuncți, responsabili cu formarea continuă.

ccd3Înainte de prezentarea conținutului ofertei de programe, dar și despre activitatea Casei Corpului Didactic Neamț, doamna director Florentina Vasiliu Moise a oferit partenerilor și colaboratorilor câte o plachetă cu inscripția: ”Este ușor să înveți a merge. Important este încotro te îndrepți”. Și reprezentanții Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială, a cărei director este părintele Petru Munteanu, au primit o astfel de medalie cu conținut literar, ca semn de recunoștință pentru parteneriatul încheiat între cele două instituții, pentru activitățile desfășurate împreună. ”Vă mulțumim pentru că ne-ați fost alături la anumite evenimente și ne dorim o frumoasă colaborare și în continuare”, a menționat doamna Florentina Vasiliu.

????????????????

Oferta de programe, care ilustrează munca întregii echipe a instituției, a fost prezentată de directorul C.C.D. Neamț și de către profesorii metodiști Gabriela Curpănaru, Lăcrămioara Tincă, Mioara Roșu, Carmen Elena Corlîțeanu, Elena Roxana Irina și Niculian Niță.

Manifestarea s-a încheiat cu un moment artistic emoționant, susținut de elevii Liceului de Artă ”Victor Brauner”.

Casa Corpului Didactic vine în sprijinul cadrelor didactice din învățământul nemțean cu o ofertă bogată de programe.

Brîndușa Dediu