Wisdom of Life

Tineri basarabeni şi români uniţi sub „Aripi de înger”

Tabăra „Aripi de înger” a reușit în acest an să depășească granițele țării, în perioada 17-19 august s-a derulat prima ediţie a taberei gratuite în Republica Moldova. Concomitent cu deschiderea taberei de la Săvinești, s-a desfășurat și festivitatea de deschidere a taberei din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, Republica Moldova.Corina

Chiar din prima zi ne-au întâmpinat peste 130 de copii curioşi şi dornici să afle jocuri, poezioare şi cântecele noi. Cei mai mici dintre participanţi şi-au desfăşurat activitatea în incinta Grădiniţei „Alunelul”, unde împreună cu doamnele educatoare Munteanu Tamara, Făureanu Liuba şi Crîşmari Valentina am încercat să le oferim piticoţilor câteva zile de neuitat.

Participanţii cu vârste de peste 7 ani şi-au derulat activitatea la Liceul Teoretic „Ion Pelivan”, unde s-au bucurat de prezenţa doamnei Hotnog Nina – inspector birou Siguranţă Copii al Inspectoratului de Poliţie Ialoveni. Doamna inspector le-a vorbit copiilor, în cadrul campaniei „Fii stăpân pe siguranţa ta!”, despre necesitatea cunoaşterii tuturor metodelor de prevenire a situaţiilor de risc.

Domul Sainsus Egor, profesor de Educaţie Plastică şi Educaţie Tehnologică, a coordonat o activitate de desen pe asfalt, cu tema „Trecerea corectă la trecerea de pietoni”. În primă fază copiii au lucrat o schiţă, pe baza căreia au realizat, lucrând în echipe formate din câte patru participanţi, desenele pe asfalt.

Participanţii taberei de creaţie „Aripi de înger” au jucat „Ghiceşte cine sunt!” (joc de cunoaştere), „Ţară ţară vrem ostaşi” în varianta basarabeană „Împărat şi împărătese”, „Raţele şi vânătorii”, „Şotron”, „Futbol” pe echipe de băieţi şi fete, „Adevăr sau minciună” şi multe altele.

Copiii ne-au mărturisit că au petrecut clipe minunate alături de noi şi ne-au determinat să le promitem că ne vom întâlni şi anul viitor în acelaşi context.

Corina Băhneanu