Wisdom of Life

Solidari cu cei de lângă noi

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială îşi doreşte combaterea marginalizării sociale prin redarea demnităţii umane, ajutorarea şi încurajarea persoanelor defavorizate din comunitate, prin solidaritate şi angajament social.

Prin activitățile fundației noastre se urmărește slujirea celor mai nobile principii de caritate și ajutorare a persoanelor marginalizate, aflate în stare de dificultate socială.

img_7696

O bună parte dintre activităţi sunt posible şi cu ajutorul susţinătorilor discreţi şi constanţi ai Fundaţiei Împreună pentru Solidaritate Socială, ca şi acum, când se oferă sprijin familiei C. pentru a realiza operaţia necesară băiețelului lor.

dsc09763

Ne bucurăm nespus de mult că iată şi în această perioadă avem alături de noi oameni cu suflet mare care în prag de sărbători s-au alăturat scopului nostru nobil, de întrajutorare a celor aflaţi în suferinţe. În cadrul Departamentului de Asistenţă Socială al fundaţiei noastre avem înregistrată și o familie din comuna Săvineşti care locuieşte în blocurile denumite fantomă. Pe lângă condiţiile de trai precare, familia C. se confruntă şi cu problemele medicale ale unuia dintre copiii ei, care este diagnosticat cu autism, dar are şi un deficit locomotor. Din păcate, acesta un este singurul caz cu care se confruntă societatea vremurilor noastre, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi cu susţinerea colaboratorilor noştri, ne dorim să aprindem o lumină a bucuriei în sufletele celor încercaţi de soartă, din comunitatea săvineşteană”, a declarat Agafia Ramona Roşu, asistent social al fundaţiei.

dsc09767

S-a reuşit strângerea sumei de 1.000 de euro pentru efectuarea operaţiei de corectare a deficitului locomotoriu pentru piciorul drept, diagnosticat cu picior varus equin congenital bilateral (operat picior stâng). Operaţia se va efectua la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Maria” din Iaşi, departamentul Chirurgie Pediatrică I (Chirurgie Ortopedie).

Sperăm ca totul să decurgă bine şi ca problema de sănătate a băieţelului să se remedieze.

 

Corina Băhneanu