Wisdom of Life

Incep inscrierile la Bursa de Excelenta Every Can Counts

Every Can Counts România continuă programul de burse de excelenţă pentru studenţii din toată ţara, adresate cu precădere celor de la facultăţi de mediu, geografie sau din domenii conexe. Scopul acestui program de a stimula implicarea tinerilor pasionaţi de mediu în acţiuni de protecţia mediului, de a-i face cunoscuţi în comunitate, de a-i ajuta să-şi împlinească visurile.

Every Can Counts România deschide înscrierile pentru cea de-a doua ediţie a programului de Burse de Excelenţă EveryCanCounts, în cadrul căreia 3 studenţi vor primi câte o bursă în valoare de 500 euro. Bursa este menită să recompenseze dinamismul, inteligenţa şi creativitatea lor din anul universitar 2016-2017. Scopul proiectului este de a stimula implicarea tinerilor creativi în acţiuni de protecţia mediului, de a-i face cunoscuţi în comunitate, de a-i ajuta să-şi împlinească visurile.

 „Bursa de Excelență  Every Can Counts a reprezentat o provocare încă din primul moment în care am văzut anunțul la avizierul facultății. Tema propusă, oportunitatea de lărgire a orizontului într-un domeniu ușor neglijat în România și de ce nu, recompensa financiară, m-au convins să mă înscriu în competiție. După această experiență am reușit să conștientizez mai bine importanța reciclării și chiar să particip activ în acest proces, văzând seriozitatea şi responsabilitatea organizatorilor. Recomand tuturor entuziaștilor ecologiei participarea la această competiție pentru a-și întreține și chiar  spori motivația de a continua lupta împotriva risipei resurselor”, declară la finalul primei ediţii Rareş Trâncă, student la Facultatea de Biologie şi Geologie, Universitatea Babeş Bolyai, unul dintre cei 3 câştigători ai Bursei de Excelenţă Every Can Counts Counts.

Pentru promovarea Bursei de Excelenţă, Every Can Counts România va face un tur de prezentări în facultăţile interesate, propunându-şi să stabilească parteneriate de lungă durată.

Înscrierile se fac prin transmiterea aplicaţiei la adresa office@alucro.ro, cu subiectul „Înscriere bursa ECC”. Bursa se acordă primilor 3 studenţi clasaţi în concursul de proiecte organizat de Every Can Counts România.

Aplicaţia va conţine următoarele informaţii:

  • Formularul de înscriere, completat cu datele aplicantului;
  • Un eseu pe o temă legată de protecţia mediului (format Word, Times New Roman, spaţiere 1.5, maximum 10.000 de caractere), fie cu caracter general, în care să existe o secţiune dedicată dozelor din aluminiu, fie un eseu dedicat exclusiv reciclării dozelor din aluminiu.
  • Video de prezentare care să cuprindă câteva ele mente biografice (Spune-ne ceva despre tine!, Care este tema eseului tău şi de ce ai ales-o?; Descrie experienţa şi responsabilităţile tale în voluntariat, Cum consideri că îţi poate fi de folos bursa Every Can Counts, Intenţionezi să urmezi o carieră în sfera protecţiei mediului?). Materialul video va fi trimis sub formă de link (youtube sau transfer).

Data limită de trimitere a aplicaţiilor este 31 mai 2017. Orice aplicaţie trimisă după această dată nu va fi luată în considerare.

Mai multe detalii pot fi consultate pe site-ul oficial.

Sursa: www.stiriong.ro