Wisdom of Life

„Bunătatea dă naştere la bunătate”

Membri ai Organizației Umanitare „Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania au vizitat în perioada 12 mai – 18 mai 2017 România. Delegaţia  fost alcătuită din opt persoane, doamna Ursula Honeck – prim preşedinte, domnul Gunther Köllner – secretar, domnii Thomas Honeck, Markus Albrecht, Josef Schneider, Florian Beck, Erich Steck – membri ai organizaţiei şi doamna Erika Schneider – potenţial membru; aceştia fiind însoţiţi de doamna Augusta Jumanca, preşedintele Asociaţiei Umanitare „Ursula Honeck” din Piatra Neamţ. Ca în fiecare an, membrii delgaţiei au însoţit transportul cu bunuri menite să ajute persoanele nevoiaşe din zona Moldovei şi nu numai.

De peste 27 de ani Organizaţia „Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania, desfăşoară activități social-filantropice în România, în mod special în Piatra Neamţ. În ianuarie 1990 au venit pentru prima dată în România şi în acelaşi an, în luna martie, au însoţit primul transport cu ajutoare, iar de atunci în fiecare primăvară şi toamnă revin.

Încă din primii ani, beneficiarii ajutoarelor au fost Spitalul Judeţean, casele de bătrâni, şcolile şi grădiniţele din zonă. Ajutoarele constau în aparatură pentru spital, mobilier pentru şcoli (mese, scaune, bănci), rechizite, ghiozdane, produse de curăţenie, burse lunare, îmbrăcăminte, încălțăminte.

Miercuri, 17 mai, a avut loc o acţiune umanitară găzduită de Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” din Săvineşti. În cadrul acesteia, persoane cu dizabilităţi au primit cărucioare, articole tip pampers şi articole igienico-sanitare.

Avem  bucuria de a ajuta de mai mulţi ani persoane cu dizabilităţi din judeţele Vaslui, Botoşani şi Iaşi care primesc cărucioare, pampers, materiale igienico-sanitare. Cu această ocazie îi ajutăm să petreacă timp împreună”, a declarat doamna Augusta Jumanca.

Printre cei prezenţi a fost şi Alexandra, o fetiţă de numai 12 ani, din Botoşani, diagnosticată cu paralizie cerebrală și mai apoi tetrapareză spastică, care demonstrează zi de zi că dorinţa şi puterea de a progresa vin din interior. Cea mai mare pasiune a fetiţei este muzica, de-a lungul vremii a câștigat și o serie de premii la diferite concursuri de interpretare şi chiar dacă ea cântă şi muzică uşoară, interpretul ei preferat este cântăreţul de muzică populară, Ion Paladi.

În partea a doua a zilei, membrii delegaţiei au vizitat familile beneficiare și bursierii susținuți, din localităţile Săvineşti şi Slobozia, unde au putut observa condiţiile în care aceştia trăiesc. În urma discuţiilor cu membrii familiilor, oaspeţii au aflat problemele, nevoile şi greutăţile cu care aceştia se confruntă zi de zi. Copiii şi familiile beneficiare s-au bucurat şi i-au primit cu braţele deschise pe „vizitatorii” din Germania. Le-au arătat casa şi curtea, au vorbit deschis despre problemele pe care le au, iar la plecare le-au oferit câte o îmbrăţişare şi o vorbă bună.

Spre finalul vizitei părintele Petru Munteanu, directorul Fundaţiei Împreună pentru Solidaritate Socială a dorit să le mulţumească musafirilor pentru tot sprijinul acordat de-a lungul vremii, oferindu-le fiecăruia câte un carnet de Membru de onoare al fundaţiei, alături de Raportul Anual 2016, în care se regăsesc toate proiectele desfăşurate de echipa organizaţiei.

Perioada petrecută în România a adus, atât pentru membrii Organizației Umanitare „Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania, cât şi pentru angajaţii şi voluntarii Fundaţiei Împreună pentru Solidaritate Socială, zile încărcate de emoții autentice, benefice pentru toţi cei care au fost prezenţi.

Corina Băhneanu