Wisdom of Life

„Creează, Visează, Inventează”

S-a încheiat cea de a II-a serie a Taberei de creaţie „Aripi de Înger”, ediţia a XII-a, cu veselie şi bucurie că noi prietenii s-au închegat, multe amintiri vor fi păstrate şi lucruri noi s-au întipărit în memoria micuţilor participanţi la tabăra desfăşurată la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” din Săvinești.

Sâmbătă, 15 iulie 2017, vocile participanţilor au răsunat la Săvineşti, în ritm de voie bună, intonând Imnul Taberei, Imnul Prieteniei şi Imnul Voluntarilor, în deschiderea micii serbări care are loc la finalul fiecărei serii a taberei. Rând pe rând, toţi copiii au recitat, au cântat şi au dansat, arătând că şi în joacă se pot face lucruri minunate.

Prezent la eveniment, părintele Petru Munteanu, directorul Fundaţiei Împreună pentru Solidaritate Socială, le-a mulţumit celor prezenţi pentru participare şi implicare: „Această tabără a adunat copii minunaţi, adevărate suflete-comori, surse inepuizabile de inspiraţie, de cântec şi de veselie. Mulţumim părinţilor şi bunicilor care ne-au încredinţat adevăratele comori, timp de şase zile, în cadrul taberei.

Cei 26 de participanţi, împreună cu cei 10 voluntari, s-au bucurat de zilele însorite de vară, au învăţat unii de la ceilalţi, s-au distrat, au glumit, s-au plimbat şi au făcut schimb de idei.

Programul din această săptămână a cuprins activităţi educativ-recreative, plimbări în aer liber, vizită în Lunca Bistriţei, excursie la Târgu Neamţ, unde micuţii au vizitat Cetatea Neamţului, Mănăstirea Neamţului, Rezervaţia de zimbri şi faună carpatină Dragoş Vodă, Casa memorială „Ion Creangă” de la Humuleşti, vizită la Biserica  „Sf. Voievozi” din Săvinești, lucru pe ateliere, jocuri interactive şi întreceri în parc, teatru de improvizaţie pentru copii, oră de cateheză, oră de educaţie preventivă.

În tabăra de la Săvineşti copiii pot vedea că există şi alternativă la viaţa agitată din oraş, că se poate trăi fără tabletă, laptop sau inernet, că murmurul oraşului poate fi înlocuit cu liniştea şi pacea de la sat şi că uneori simplitatea e bună.

Părinţii îşi ştiu copiii în siguranţă pentru că sunt necontenit supravegheaţi de persoane pregătite şi că i-au parte la activităţi interactive, socializează şi petrec vacanţa de vară într-un mod agreabil.

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, în parteneriat cu Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești și Fundația Solidaritate și  Speranță – filiala Săvinești, prin inițiativele părintelui director Petru Munteanu organizează pe toată perioada vacanței de vară cea de-a XII-a ediție a Taberei de creație „Aripi de Înger”, care anul acesta se va desfășura pe parcursul a 8 serii.

Organizarea seriilor:

  1. 03 iulie – 08 iulie 2017;
  2. 10 iulie – 15 iulie 2017;
  3. 17 iulie – 22 iulie 2017;
  4. 24 iulie – 29 iulie 2017;
  5. 31 iulie – 5 august 2017;
  6. 07 august – 12 august 2017;
  7. 17 august 2017 – 26 august 2017 (perioadă de 10 zile – tabără gratuită)
  8. 28 august – 2 septembrie 2017.

 Dacă sunteți interesaţi de mai multe detalii, le aflați la nr. de telefon:

0742 19 76 50;

0742 37 33 58;

0747 20 19 44.

 

 

Corina Băhneanu