Wisdom of life

Monthly Archives: septembrie 2018

Rețete de la Bunica, apreciate la Agenda Bio, Ediție de toamnă

Agenda Bio a avut loc la Casa Universitarilor, București, în perioada 8-9 Septembrie 2018. A fost un eveniment dedicat unui stil de viaţa senin, sănătos şi fericit la care Fundaţia Impreună pentru Solidaritate Socială a participat cu mare plăcere. Am prezentat un stand plin de delicii culinare de la Reţete de la Bunica, amenajat în armonie cu grădina superbei locaţii ce a găzduit întâlnirea. Ne-am bucurat să facem cunoscute bunătăţile laboratorului nostru tradiţional la unul din cele mai apreciate târguri de profil din capitală. Au fost prezentate produse bio şi naturale, terapeutice şi de relaxare și au fost organizate seminarii cu tematici diverse, toate într-o atmosferă prietenoasă, cu discuţii sincere, degustări şi testări de produse, zâmbete şi energie pozitivă. O ocazie foarte bună pentru vizitatori şi de a-şi face proviziile de iarnă cu un

Citește mai departe

Festivalul „Ghiozdanelor” – Zâmbete și emoții

Este septembrie! Luni, 10 septembrie 2018, porţile şcolilor din România s-au deschis pentru cei peste 2,9 milioane de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Anul şcolar 2018 – 2019 a început cu emoţii, atât pentru învăţăcei, cât şi pentru cadrele didactice de la școlile din Săvineşti și nu numai. Deschiderea anului şcolar a adus din nou pe băncile sălilor de clasă din Săvineşti sute de elevi. Cu mic cu mare, copiii de la Șccoala Dumbrava Vale, alături de părinţi, au păşit cu sfială şi curiozitate în sălile de clasă, au aşteptat cu nerăbdare să li se spună ce lucruri interesante vor afla şi învăţa în noul an şcolar. Ne amintim cu drag de primele zile de școală, când cu emoții pășeam în sălile de clasă și ne așteptam cadrele didactice. Fiecare se mândrea cu ghiozdanul lui și noile rechizite pe care abia aștepta

Citește mai departe