Wisdom of Life

Despre Noi

 

Despre Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială

 

Misiune:

Misiunea fundației noastre este de a combate marginalizarea socială prin redarea demnităţii umane, ajutorarea şi încurajarea persoanelor defavorizate din comunitate, prin solidaritate şi angajament social.
Ne propunem susţinerea comunităţii locale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii sociale şi culturale, prin apărarea drepturilor omului şi valorilor morale creştine.

Viziune:
Viziunea noastră este de a contribui la materializarea principiilor creștine prin caritate, solidaritate și pace socială.

misiune1

Principii călăuzitoare și valori:

Suntem fideli valorilor şi credinţei creştine, care asigură sens şi dau demnitate persoanei umane.
Credem că educaţia trebuie să descopere viaţa ca un dar de la Dumnezeu, care poate fi apărat şi cultivat în comuniunea iubirii.
Promovăm solidaritatea creştină prin asigurarea legăturii dintre viaţa spirituală şi implicarea activă în societate.

Scurta preze

Scurtă prezentare:

Înființată în anul 1995, fundația noastră și-a desfășurat activitățile, în primii săi 10 ani, în localitatea Rădăuți, județul Suceava. Primele campanii au constat în strângerea sau colectarea de obiecte de uz casnic de la persoane fizice sau juridice, obiecte care mai puteau fi folosite, și distribuirea acestora familiilor vulnerabile din municipiul Rădăuți. De asemenea, aceste familii primeau și pachete cu alimente, îmbrăcăminte, rechizite, jucării, după cum povestește doamna Cornelia Ungurean, fostul președinte al fundației.

Înscrisă în cadrul Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii, fundația noastră și-a deschis în anul 2002 un birou de consiliere pentru copiii cu probleme, organizația având angajat asistent social cu studii superioare.

Scurta prez 2

Din anul 2004, celor 46 de copii asistați social de fundație li s-au alăturat încă nouă copii din Botoșani, care au beneficiat și de pachete cu produse (alimente, materiale igienico-sanitare).

Asigurarea mesei de prânz gratuite unui număr de 55 de copii, organizarea de activități sportive și artistice în timpul vacanțelor, consilierea copiilor cu probleme,  au fost câteva dintre activitățile desfășurate de fundație în primii ani de existență.

Multe dintre aceste acțiuni, precum și oferirea de burse, au devenit tradiție și se regăsesc în obiectivele propuse de Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială și pentru anii următori.

În prezent, Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială funcționează în Piatra Neamț și Săvinești, județul Neamț, sub conducerea părintelui Petru Munteanu, iar de proiectele sale din anul 2015, au beneficiat, pe lângă cei 605 copii cu vârste între 4 şi 18 ani, și 300 de familii afectate de situații sociale dificile (şomaj, familii monoparentale, romi), la care se adaugă  un număr de 325 de participanți de la Tabăra de creație „Aripi de Înger”, care au beneficiat de servicii gratuite (cazare, masă, transport etc.).

FundatiÎntreaga activitate a fundației se axează pe 2 coordonate: activități sociale, (oferirea de hrană în cadrul unei cantine sociale, ajutoare materiale diverse, îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea de noi oportunități pentru persoanele dezavantajate sau făcând parte din categorii vulnerabile) și cultural – educative (organizarea de tabere, grupuri artistice, oferirea de consiliere educațională și psihologică, organizarea de cursuri de formare în diverse domenii practice – confecționarea de lumânări decorative, patiserie, croitorie, broderie etc.).

Prin activitățile fundației noastre se urmărește slujirea celor mai nobile principii de caritate și ajutorare a persoanelor marginalizate, aflate în stare de dificultate socială.

Proiectele permanen

Proiectele permanente ale Fundației:

Centrul social – educativ „Popasul Iubirii Milostive” – Începând cu luna iulie 2015, fundația noastră a preluat în grija sa aproximativ 80 de copii din comuna Săvinești, care provin din medii sociale vulnerabile. Preocuparea noastră principală este asigurarea hranei zilnice în mod gratuit acestor tineri, dar şi organizarea de activităţi educativ-recreative pentru ei. Centrul funcționează și cu sprijinul Parohiei „Sfinții Voievozi” din Săvinești, a Primăriei, Consiliului Local și al partenerilor și donatorilor fundației noastre. Lista beneficiarilor din anul 2015

Tabăra de creație „Aripi de înger” – Organizată vara, în fiecare an, în colaborare cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și cu Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, a ajuns la ediția a XI-a.

Scopul taberei este de a descoperi locuri noi, de a învăța din frumusețea culorilor, de a cunoaște frumusețea iconografică a Bisericii Ortodoxe, de a încuraja copiii să dezvolte relații de prietenie noi și să petreacă o perioadă din vacanța lor într-un mod plăcut și constructiv.

tabara de creatie

Tabăra de creaţie „Aripi de înger” ediția a X-a 2015, a adunat 674 de participanţi, copii cu vârste între 4 şi 18 ani, și are invitați tineri voluntari din afara țării (Republica Moldova, Italia), care îi dau un caracter internațional și care se implică în schimbul cultural – educativ generat de prezența lor. Tabăra a inclus ateliere de pictură şi desen, jocuri, muzică, coordonate de profesori de specialitate şi tineri voluntari și a fost gratuită pentru copiii participanți în perioada 17-26 august.

Școala de vară „Aripi de înger” din Piatra Neamț – Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra-Neamț, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Nicu Albu” din Piatra-Neamț, organizează în perioada iulie – septembrie Școala de vară  „Aripi de înger”.

Școala de vară

Școala de vară este un program complex de activități distractiv-recreative, plimbări în aer liber, plimbări cu telegondola, jocuri sportive, cursuri de inițiere în limba germană și limba engleză, activități desfășurate la Baza Hipică din Ștrandul Tineretului, pictură, atelier de ceramică, împletituri din nuiele, teatru, poezie, vizite la muzee, dans, hipoterapie, piscină și nu în ultimul rând educație religioasă.

Activităţi social – filantropice:

Activitatea de ajutorare a persoanelor celor mai vulnerabile din societate (copii, bătrâni instituționalizați, persoane cu dizabilități), îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea de noi oportunități pentru persoanele dezavantajate ale organizației reprezintă o ocupație constantă a fundației noastre.

Prin campaniile de ajutor umanitar („Dăruiește cu respect”, „Lumina lui Hristos luminează tuturor”, „Îngerii păzitori”), fundația a venit in sprijinul persoanelor de toate varstele aflate în dificultate din comunitate şi nu numai. Fundaţia se implică activ şi constant în acţiuni de ajutor financiar (burse private) şi sprijin permanent pentru familii nevoiaşe, campanii umanitare pentru situaţii de urgenţă, acţiuni caritative cu anumite ocazii (Paşti, Crăciun etc.).

Activi filantropice

Prin parteneriate cu Organizația Umanitară „Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania, Asociația „Ursula Honeck” Piatra Neamț, Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, precum și cu alte persoane juridice şi fizice, am colectat bunuri, constând în alimente, medicamente, rechizite, produse igienico-sanitare, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, mobilă etc. pe care le-am distribuit în diverse comunități, parohii, școli, grădinițe, asociații, centre sociale din țară.

1. Campania „Lumina lui Hristos luminează tuturor”

Campania a avut ca scop oferirea de sprijin material și suport spiritual cu ocazia sărbătorilor pascale unui număr cât mai mare de persoane vulnerabile, instituționalizate sau aparținând unor comunități sărace.

2. Campania „Dăruiește cu respect”

Generozitatea sau milostenia, fructul văzut şi atât de hrănitor al dragostei creştine, atunci când este făcută dezinteresat, nu are odihnă, nu caută loc sau persoane anume pentru a se manifesta, ci ea se îndreaptă, în cele din urmă, către Dumnezeu.

3. Campanie de burse pentru familii cu probleme sociale

4. Campania „Festivalul ghiozdanelor”

În cadrul acestei campanii s-au oferit, ghiozdane, rechizite școlare și jocuri, copiilor nevoiași ca să poată studia la fel ca și ceilalți colegi ai lor.

Festivalul ghiozdanelor marturie

5. Campania „Îngerii păzitori”

Această acțiune s-a adresat persoanelor nevoiaşe din judeţul Neamţ şi nu numai, care din motive de ordin social nu pot să îşi asigure condiții decente de viaţă.

6. Campania „Rugă pentru părinți”

Voluntari ai Fundației, credincioși ai Parohiei „Sfinții Voievozi” și nu numai, doamna Augusta Jumanca, preşedintele Asociaţiei Umanitare Ursula Honeck din Piatra-Neamţ, părintele Ioan Mihai Măriuța din cadrul parohiei „Sf. Ilie Tesviteanul” din localitatea Bor, Valea Timocului din Serbia, fiul al satului Săvinești, ierodiaconul Calinic Savin de la Arhiepiscopia Constanței, sub îndrumarea părintelui Petru Munteanu, au dorit să dăruiască o bucățică din timpul clepsidrei vieții lor și o bucățică din sufletul și inima lor unor bătrâni cu suflete de copil, însetate de iubire necondiționată, afecțiune, comuniune și prietenie sinceră și curată.

Programe şi proiecte cultural – educaţionale

1. Tabăra internațională de creaţie „Aripi de înger”

Tabăra de creație ”Aripi de înger”, organizată în colaborare cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și cu Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești.

Scopul taberei este de a descoperi locuri noi, de a învăța din frumusețea culorilor, de a cunoaște frumusețea iconografică a Bisericii Ortodoxe, de a încuraja copiii să dezvolte relații de prietenie noi și să petreacă o perioadă din vacanța lor într-un mod plăcut și constructiv.

t50

2. Școala de vară „Aripi de înger” în Piatra Neamț

Începând cu luna iulie, fundația noastră, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Nicu Albu”, a lansat Școala de vară „Aripi de înger”. Școala de vară și-a dorit să ofere o atmosferă de vacanță relaxantă, în care copiii au avut parte de multe evenimente, jocuri distractive și au avut posibilitatea de a-și face prieteni noi. S-a venit astfel și în sprijinul părinților ocupați. Școala de vară este un program complex de activități distractiv-recreative, plimbări în aer liber, plimbări cu telegondola, jocuri sportive, cursuri de inițiere în limba germană și limba engleză, activități care s-au desfășurat la Baza Hipică din Ștrandul Tineretului, Piatra Neamț.

s3

3. Proiect cultural – educativ „Județul Neamț prin ochii tinerilor” în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț

În perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2015, fundația noastră a derulat proiectul „Județul Neamț prin ochii tinerilor”, un program finanțat de Consiliul Județean Neamț. Judeţul Neamţ este unul dintre cele mai bogate în obiective cuturale şi turistice ale ţării, cu locuri unice şi atractive pentru toate vârstele. Cu toate acestea, ele nu sunt cunoscute şi vizitate de către tânăra generaţie la adevăratul potenţial, deoarece sunt localizate în Moldova, considerată o regiune săracă, ţintă a unor prejudecăţi în ceea ce priveşte calitatea obiectivelor sale culturale.

Sponsori și parteneri în proiectele derulate

Consiliul Județean Neamț
Inspectoratul Școlar Județean Neamț
Inspectoratul Județean de Poliție Neamț
Direcția Județeană de Sport și Tineret Neamț
Departamentul de Prevenire și Combatere a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Neamț
Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog a județului Neamț
Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău
Primăria Comunei Săvinești
Primăria Piatra Neamț
Primăria Vânători Neamț
Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești
Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești
Fundația Vorel
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”
Organizația Umanitară „Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania
Asociația „Ursula Honeck” din Piatra Neamț
Asociația Riana pentru dezvoltarea vieții și sprijin familial
Asociația A.S.T.R.A. Iași
Clubul Sportiv Ecvestru „Decebal” Bacău
SC Perla Invest SRL
SC Dinamic 92 Distribution SRL
SC Arhiprint SRL
SC Prodprosper SRL
SC PMS Internaţional SRL
SC Pescado SRL
Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț
Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț
Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra Neamț
Școala „Nicu Albu”, Piatra Neamț
Școala Gimnazială Nr. 2, Piatra Neamț

DONATII PRIN PAYPAL in EUR
DONATII PRIN PAYPAL in GBP
  • Curiozitati despre Turnul din Pissa
    Cati dintre  noi nu am auzit de Turnul din Pisa, celebrul turn inclinat, care a rezistat de-a lungul timpului si care este o mare curiozitate arhitectonica? Turistii care ajung in Italia si vor sa vada aceasta cladire cunoscuta in toata lumea, raman cu o impresie  puternica si se intorc de acolo cu cel putin un […]
  • Lipsa de toleranță și ochiul critic
    „Odată, un om plin de cuviință și de credință, se plimba printr-o prea frumoasă grădină cu un cunoscut al său, care avea păcatul bârfirii. Punându-și în gând să-l vindece de acest păcat, credinciosul începu să spună: – Frumoasă ar fi grădina aceasta, dar, iată colo niște pietre urâte îi strică toată frumusețea… Bârfitorul, nebănuind capcana […]
  • Ziua Universală a Iei Românești – prilej de sărbătoare în toată țara
    În fiecare an, de Sărbătoarea de Sânziene, în urma unei inițiative a grupului „La Blouse Roumaine” din anul 2013, ia românească se celebrează în întreaga lume prin evenimentul Ziua Universală A Iei Românești. În toate zonele lumii unde există români, atrași de portul popular românesc și de recuperarea patrimoniului arhaic, se va sărbători ziua iei […]
  • Ziua Universală a Iei sărbătorită la Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății” de la Constanța
    Pe 23 și 24 iunie 2018 se sărbătorește Ziua Universală a Iei Românești în cadrul Festivalului Internațional de teatru „Miturile Cetății”, care se desfășoară la Constanța în perioada 20-27 iunie. Dublul eveniment este susținut de Muzeul de Artă Populară Constanța și de Teatrul de Stat Constanța, organizatorul festivalului. „Invităm pe această cale toți spectatorii și […]
  • „Umorul este capacitatea de a vedea trei fețe ale unei monede”
    Ai auzit, s-a deschis un restaurant pe Lună. Au băutură foarte bună, dar nu prea este atmosferă… La recrutare, un tip îi spune medicului: – Sunt miop, așa că sunt neîncorporabil. – Și cum demonstrezi asta? – Vedeți cuiul acela de pe zidul din față? – Da! – Ei bine, eu nu îl văd! Într-o […]