Alienum phaedrum torquatos nec eu, vis detraxit periculis ex, nihil expetendis in mei. Mei an pericula euripidis, hinc partem.

Blog

Tradiții săvineștene

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială în parteneriat cu Școala Gimnazială „I. Gervescu” din comuna Săvinești a derulat în luna martie proiectul Tradiții Săvineștene, proiect dedicat comunității.

Frumusețea acestui proiect constă în faptul că el a fost realizat cu sprijinul copiilor din școală, copii de vârste mici, receptivi la solicitările din proiect, care au înțeles că tradițiile sunt moștenirea lăsată de strămoșii noștri, iar modul în care acestea sunt transmise mai departe reprezintă identitatea neamului românesc.

Pentru a realiza lucrările despre tradițiile din comunitate, copiii au fost sprijiniți de către bunici, cunoscând faptul că vocea caldă a bunicilor povestindu-le nepoților despre obiceiurile uitate le transmite copiilor și admirația și respectul față de tot ce înseamnă creație populară, iar treptat copiii vor aprecia frumusețea artei populare și varietatea datinilor strămoșești.

Scopul acestui proiect a fost creșterea interesului celor mici pentru tradiții, pentru evenimentele religioase specifice comunității săvineștene.

Numărul copiilor care au participat în proiect a fost de 14, aceștia fiind din clasele primare, iar entuziasmul a fost factorul care a condus la realizarea proiectului. Aceștia și-au exprimat intenția de a participa și în alte proiecte inițiate de către Fundația noastră. Ei au fost încântați de broșura realizată de către fundație, broșură care cuprinde lucrările copiilor, numele acestora și poza fiecărui participant. Ea a fost editată în culori vesele, atrăgătoare pentru cei mici și ușor de parcurs prin fontul ales și distribuția în pagină.

Conducerea școlii prin vocea domnișoarei director ne-a transmis că acest proiect a fost o reușită, mai ales faptul că finalizarea a fost transpusă în broșura editată de către Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, fapt care scoate în evidență preocuparea pentru continuarea tradițiilor în Săvinești a familiilor din această comunitate.

Dovada că povestesc copiilor și nepoților despre cum era viața lor, se regăsește în lecturile scrise de copii, unde putem sesiza că „bunicii erau mai fericiți, chiar dacă aceștia nu aveau calculator sau alte jocuri care să le atragă atenția și un alt aspect ce trebuie să-l evidențiem, aceștia erau mai sănătoși, având un regim de muncă și alimentație bine gândit”.

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială consideră că acest gen de proiecte, ce pot fi aduse în atenția copiilor, conduce în timp la dezvoltarea sentimentelor de respect și apreciere a valorilor tradiționale, formează trăsături pozitive de voință la copii și crește calitatea învățământului prin abordarea unor teme noi.

Mulțumim pe această cale, atât conducerii Școlii Gimnaziale „I.Gervescu” din Săvinești pentru colaborare și sprijin, cât și copiilor și familiilor acestora pentru implicarea în susținerea proiectului.

Ana Darie