„Doar cei ce s-au ajutat singuri ştiu cum să-i ajute pe alţii”

„Doar cei ce s-au ajutat singuri ştiu cum să-i ajute pe alţii” – George Bernard Shaw

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a primit, luni 14 octombrie 2019, vizita unei delegații a Asociației Missionskreis Osteuropa der katholischen Kirchengemeinde St.Hubertus, condusă de către președinta Leni Beyers.

Din delegație au făcut parte: Leni Beyers, reprezentata Cercului Misionar „Europa de Est” din Süsterseel, Wilfried Boms, Kristina Boms, Marie Boms, Peter Spiertz, Luise Derichs, Maria Jeuken, Theo Jeuken și Jens Reuber, fiind însoțiți de domnul Dan Matzner, președintele Forumului Democrat German din Piatra Neamț și de doamna profesoară Elena Oboroceanu, secretarul Forumului.

Vizita a avut ca subiect de discuției proiectele umanitare pe care le desfășoară în România și campaniile ce vor urma să aibă loc.

Câțiva membrii ai grupului au vizitat studioul Jurnal FM și au fost invitați în cadrul emisiunii „Radio-programul amiezii”, alături de doamna Elena Oboroceanu, care a tradus pentru ascultătorii postului de radio. În cadrul interviului, oaspeții au prezentat activitatea pe care o desfășoară, atât în Germania, cât și în România, au povestit despre cum a luat naștere Cercul misionar „Europa de Est” și care este misiunea acestuia.

Leni Beyers: „În 1998, noi am fondat această asociație și am format un comitet de conducere, care a hotărât să ne îndreptăm atenția spre Piatra Neamț. Țelul nostru a fost, în primul rând, acela de a acorda ajutoare și impulsionați fiind de preotul catolic care activează și la Vatican, care ne-a spus că este nevoie de ajutorul nostru.

Doamna președintă Leni Beyers este decorată de statul german cu cea mai înaltă distincție pe care o poate primi un cetățean german pentru serviciile aduse, Crucea Federală a Meritului, o distincție acordată în anul 2007.

Transporturile de ajutoare aduse aici, la Piatra Neamț, sunt finanțate prin activități de genul – se strânge hârtie la sfârșitul săptămânii, de la gospodării, iar dânșii merg și colectează această hârtie. Este greu de finanțat un transport și totuși, o fac cu mare plăcere și generozitate.

Jens Reuber: „Avem peste 50 de membri, de voluntari care participă la această activitate, coordonați fiind de cel ce este «creierul», activității, doamna Leni Beyers.

Jens Reuber care este inginer constructor și acordă foarte mult timp activităților desfășurate de Cercul Misionar.

Wilfried Boms: „Vin aici și ajut cu plăcere, pentru că sunt un om căruia îi face plăcere să ajute. Eu sunt voluntar și la organizația Pompierilor, dar particip la aceste activități, mai ales, datorită doamnei Leni Beyers, care știe să ne impulsioneze.”

Peter Spiertz: „Suntem o organizație care adună ajutoare de toate felurile, pentru că știm că aici, încă este nevoie de asemenea ajutoare. De două ori pe an trimitem spre Piatra Neamț câte un transport de 40 de tone cu ajutoare. Noi am susținut aici, material și spitalul din Piatra Neamț, dar dați-mi voie să vă mai spun unde ajung aceste ajutoare. Ajung, sau au ajuns la Bicaz, Onești, Rădăuți, Bârlad, în Republica Moldova.

În încheierea intervenției de la Jurnal FM, domnul Jens Reuber a precizat: „Sunt aici, deja pentru a treia oară și s-au schimbat câteva lucruri, oamenii au fost întotdeauna prietenoși cu noi, dar se poate remarca faptul că în oraș s-au schimbat lucruri. Sunt magazine care arată mult mai prietenos, sunt restaurante primitoare, în care se poate sta la o terasă, și ne place foarte mult această imagine a toamnei, putem să ne bucurăm de culorile toamnei.

Întâmpinați cu căldură și brațele deschise de către părintele Petru Munteanu, directorul Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială, au vizitat împreună Căminul pentru persoane vârstnice Roznov, unde alături de directorul Romeo Panaitescu au mers prin saloanele care gădiuesc cei 51 de beneficiari ai centrului, oferindu-le mici cadouri.

Unde sunt oameni, există și persoane care au nevoie de sprijinul nostru

Oriunde în lume, unde sunt oameni, există și persoane care au nevoie de sprijinul nostru. Oamenii sunt fragili, de aceea trebuie să avem grijă de ei. Această clădire adăpostește 51 de bătrâni aflați în diferite stabii ale bolilor bătrâneții. Încercăm să îi ajutăm, să îi îngrijim, să le fim sprijin”, a precizat domnul Romeo Panaitescu, directorul Căminului pentru persoane vârstnice din Roznov.

Asociația Katholische Kirchengemeinde St. Hubertus Susterseel din Germania sprijină de câțiva ani activitățile sociale derulate de Forumul Democrat al Germanilor din Piatra Neamț în parteneriat cu Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială. Se donează articole pentru persoane cu dizabilități, mobilier, materiale igienico-sanitare.

Din 1998 am încheiat un parteneriat cu Vicenziana Cusmano şi Forumul Democrat German din România şi avem un respect deosebit pentru munca ce se desfăşoară în aceste organizaţii şi bineînţeles pentru munca pe care o desfăşoară fundaţia dumneavoastră, din Săvineşti. Vreau să vă mulţumesc pentru munca depusă şi sperăm să revenim cu ajutorul lui Dumnezeu, de ce nu, anul viitor. Pentru noi aveti uşile şi inimile deschise şi sunteţi cu toţii bineveniţi în Susterseel”, a declarat doamna Leni Beyers, preşedinte al Asociației Katholische Kirchengemeinde St. Hubertus din Susterseel, Germania.

Înainte de plecare, reprezentanții asociației din Germania au primit, din partea părintelui Petru Munteanu, câte o Diplomă de recunoștință, drept mărturie pentru generozitatea și omenia de care dau dovadă.

Corina Băhneanu