Wisdom of Life

Proiectul ”English Language Program for Youth” desfășurat la Săvinești a ajuns la final

40 de copii din cadrul Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” Săvinești cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au participant, începând cu luna octombrie 2018 la proiectul ”English Language Program for Youth” finanțat de Ambasada SUA prin intermediul Fundației Împreună Pentru Solidaritate Socială.

Proiectul ”English Language Program for Youth”, care are drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii și istoriei Statelor Unite ale Americii de către un număr de 40 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” Săvinești.

Cursul s-a derulat în perioada octombrie 2018 – decembrie 2019, timp în care copiii au studiat de două ori pe săptămână limba engleză, dar și noțiuni de istorie, geografie și cultură americană.

Deși inițial proiectul s-a dorit a se derula pe parcursul anului școlar 2018-2019, cu acordul Ambasadei S.U.A. acesta s-a prelungit până la finalul semestrului I al anului școlar 2019-2020, astfel că elevii participanți au avut oportunitatea de a relua cursurile.

Motivele pentru care s-au reîntors la curs au fost dintre cele mai variate: majoritatea au fost atrași de metodele interactive de învățare (prin jocuri, lucrul cu harta, proiecte de grup, etc.), de informațiile legate de cultura și istoria americană, dar și de faptul că unii membri ai familiei sunt plecați în străinătate și astfel ei au înțeles importanța cunoașterii limbii engleze pentru viitorul lor.

Prin intermediul programului, direct şi indirect, s-a încercat modificarea percepţiei elevilor şi a familiilor lor despre educaţie şi importanţa acesteia, iar participanţii la program au fost motivaţi să îşi continue parcursul şcolar.

Am ales să includem în programul nostru copii care sunt interesați să își îmbunătățească cunoștințele de limba engleză și să afle mai multe despre Statele Unite ale Americii, cu speranța că acest lucru le va crește mai târziu șansele de a fi admiși mai departe la licee de prestigiu, de a fi incluși pe piața muncii mai ușor și, în general, de a avea acces la o viață mai bună” a declarat pr. Petru Munteanu, coordonatorul acestui proiect și președintele Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială.

Elevii, cu vârste cuprinse între 10-14 ani, au participat la activităţi educaţionale, concepute pentru a răspunde nevoilor lor şi pentru a le îmbunătăţi abilităţile lingvistice.

La ceremonia de încheiere a proiectului, doamna profesor, Brîndușa Albert, a dorit să menționeze: „A fost un curs deosebit. Grupul s-a închetat destul de repede, am învățat împreună despre cultura și istoria americană. Am folosit metode non-formale și tradiționale, iar copiii au fost dornici să descopere cultura și civilizația americană.

Elevilor le-a fost stimulată stima de sine şi încrederea în sine, devenind astfel mai eficienţi în comunicare, dobândind o şansă de a se integra cu succes în comunitatea şcolară. Mai mult decât atât, prin dobândirea de competenţe lingvistice în engleză, aceşti copii vor fi mai încrezători în participarea la alte proiecte internaţionale, care le vor deschide noi perspective si le vor oferi noi oportunităţi pentru dezvoltarea socio-economică şi integrarea şcolară viitoare.

Iată câteva impresii exprimate de o parte dintre cursanți:

Am hotărât să particip la cursurile de engleză pentru a-mi dezvolta vocabularul în această limbă și pentru a petrece câteva ore în scop productiv. Întotdeauna mi-au plăcut tradițiile, cântelece englezești. Când eram mai mică, obișnuiam să privesc desene animate din America, cum ar fi Scooby Doo. Unul dintre cele mai mari visuri ale mele în prezent este să călătoresc sau poate chiar să lucrez într-o țară din America.” – Țăndărel Ioana Andreea

Am venit la aceste cursuri pentru că îmi place foarte mult limba engleză și aș vrea să știu să o vorbesc. Am 12 ani. Cred că m-ar ajuta mult!” – Habic Denisa

Acest curs de engleză m-a ajutat foarte mult la engleză și la istorie. Am luat note foarte mari. Sper ca anul acesta să fie la fel de bun și de ajutor ca anul trecut.” – Paisa Teodora

Îmi amintesc că am vorbit despre Martin Luther King și cred că aceasta a fost lecția mea preferată, pentru că a fost foarte interesant.” Ana Zavate

C.B.