Wisdom of Life

„Donează și salvează!” continuă

„Nu poți trăi o zi perfectă fără să faci ceva pentru cineva care nu te va putea răsplăti niciodată.” – John Wooden

La data de 25 martie 2020, Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială, la inițiativa părintelui director Petru Munteanu, a demarat Campania umanitară „Donează și salvează!”.

Folosind optiunea de mai jos, se poate dona online prin Paypal

Folosind optiunea de mai jos, se poate dona prin transfer bancar, direct in contul fundatiei.

Astfel, începând de miercuri, 25 martie 2020, se distribuie zilnic câte 100 de porții de mâncare persoanelor vulnerabile, bolnavi cronici, bătrâni izolați, familii numeroase de pe raza comunei Săvinești.

Parohia Sf. Nicolae din Zănești, prin părintele paroh Alexandru Cristinel Munteanu, s-a alăturat acestui demers umanitar și prin sprijinul primăriei comunei Zănești au fost vizitate, astăzi, 27 martie 2020, mai multe familii aflate în dificultate socială și nu numai. Au fost împărțite 50 de porții de mâncare, aducând astfel o rază de lumină pe chipurile brăzate de tristețe.

Și în acestă perioadă, când suntem privați de anumite drepturi, ne întoarcem fața către semenii noștri, fie ei persoane în vârstă, familii monoparentale sau copii rămași acasă în grija bunicilor neputincioși, pentru că dacă nu acum… atunci când?

,,Să convertim timpul în aurul faptelor bune. Împreună în aceste vremuri de încercare, să rămânem în unitate, cu pace și încredere, să ne unim forțele pentru a putea împlini porunca iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele.Rugăciunea și lucrarea faptelor bune să ne fie țelul zilnic. Un gând bun, o vorbă bună de încurajare, de iubire sinceră către aproapele nostru și dacă se poate și o porție de mâncare caldă pentru cel flămând și în nevoie, toate acestea formează sensul tainic al urcușului duhovnicesc spre înviere. Cu ce putem, fiecare să aducem lumina faptelor bune în jurul nostru, pentru a putea vedea și înțelege cuvintele, în profunzimea lor, că: ,,«Lumina Lui Hristos luminează tuturor»”, a declarat Pr. Munteanu Alexandru Cristinel.

La nivelul comunei Săvinești, acțiunea a continuat și astăzi, bunicii și nepoții, sau familiile monoparentale cu mulți copii au fost în atenția voluntarilor fundației, oferindu-le și astăzi o masă de prânz.

Nu ne oprim aici, campania se va desfășura zilnic, iar de zilele următoare vom fi alături și de membrii vulnerabili social de pe raza orașului Roznov.

Dacă doriți să vă implicați și să ajutați comunitatea săvineșteană și nu numai, nu ezitați să ne contactați.
0740 099 233 – Bianca Bețoaea 
0743 036 335 – Corina Băhneanu

Acțiune social-filantropică „Să stăm la masă!”

 – 27 martie 2020 –

 comuna Săvinești și comuna Zănești  județul Neamț

Nr. Crt. Nume și prenume Număr pachete distribuite Localitate
1.        Gavril Ioana 2 Săvinești
2.        Vasilache Irina 1 Săvinești
3.        Ciubotaru Neculai 1 Săvinești
4.        Măriuța Bogdan 1 Săvinești
5.        Blaga Claudia 1 Săvinești
6.        Bălan Aurica 1 Săvinești
7.        Arghir Georgeta 1 Săvinești
8.        Tudor Nadia 5 Săvinești
9.        Stan Maria 12 Săvinești
10.    Oprișan Constantin 1 Săvinești
11.    Rusu Elena 1 Săvinești
12.    Ailoaei Gabriela 5 Săvinești
13.    Ailoaei Valerica 1 Săvinești
14.    Familia Carp 3 Săvinești
15.    Anghiloana Oana 4 Săvinești
16.    Familia Anton 6 Săvinești
17.    Măriuța Elena 1 Săvinești
18.    Luca Miorița 2 Săvinești
19.    Zbranca Constantin 2 Săvinești
20.    Cerescu Lucian 1 Săvinești
21.    Ciocoiu Mihai 5 Zănești
22.    Buhaschi Claudia 5 Zănești
23.    Teodorescu Mihai 1 Zănești
24.    Mereuță Neculai 3 Zănești
25.    Dascălu Marian 6 Zănești
26.    Radu Ileana 1 Zănești
27.    Ciocoiu  David 6 Zănești
28.    Tănasă Elena 1 Zănești
29.    Botez Daniel 4 Zănești
30.    Lupu Maria 3 Zănești
31.    Băghiuț Gabriela 3 Zănești
32.    Andronache Dorina 4 Zănești
33.    Pughineanu Ioan 2 Zănești
34.    Șeban Neculai 2 Zănești
35.    Apetrei Iftimie 2 Zănești