Wisdom of Life

„Ce dacă vine primăvara, atâta iarnă e în noi…”

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, prin voluntarii și angajații acesteia, sub coordonarea părintelui director Petru Munteanu, vin, în sprijinul mai multor categorii de persoane: bolnavi cronici, bătrâni singuri, familii monoparentale și familii cu mai mult de patru copii cu o situație financiară precară, și în această perioadă în care cu toții suntem cumva obligați să ne adaptăm la un nou stil de viață.

Mai mult ca oricând, astăzi, sunt persoane în vârstă singuri în casă, oameni care se chinuiesc imobilizați, neștiuți de nimeni, atât în orașe, cât și la sate. În spatele acestei realități tragice, sunt oameni care apreciază și își exprimă recunoștința printr-un surâs, printr-o lacrimă, printr-un cuvânt, pentru aceia care le trec pragul, păstrând distanța socială impusă de vremurile pe care le trăim.

Folosind optiunea de mai jos, se poate dona online prin Paypal


Folosind optiunea de mai jos, se poate dona prin transfer bancar, direct in contul fundatiei.


Zi de zi, echipele de voluntari ai fundației merg, împreună cu reprezentanții primăriilor partenere, la aceste chipuri brăzdate de trecerea vremii, precum și la copiii nevinovați și încrezători că va fi mai bine, să împartă bucurie. E o masă caldă de prânz, o necesitate dealtfel, dar un lux pentru cei aflați în situația lor.

Astfel, astăzi, 3 aprilie 2020, am reușit, împreună cu voluntarii Fundație și reprezentanții Primăriilor Săvinești, Dumbrava Roșie și Roznov, să livrăm 155 de porții de mâncare. Valoarea porțiilor livrate se ridică la 2.325 lei.

Unul dintre membrii echipei de voluntari, Liviu Dumitrache, a mers la Roznov, Chintinici, unde a întâlnit foste cadre didactice ajunse la o vârstă venerabilă, singure, după 40 de ani de învățământ, și care găsesc, totuși, puterea de a  merge înainte.

„E greu să descriu în cuvinte ceea ce văd de câteva zile, am emoții când mă întâlnesc cu acești oameni, ai nimănui, dar care sunt extraordinari de încrezători că totul va fi bine. Îți transmit o stare pe care o întâlnești doar dacă înțelegi că ridurile ar trebui să indice doar unde au fost odată surâsurile”, a subliniat Liviu Dumitrache.

Chiar dacă acum suntem privați de anumite drepturi, este o obligație morală să ne întoarcem fața către semenii noștri, fie ei persoane în vârstă, familii monoparentale sau copii rămași acasă în grija bunicilor neputincioși, pentru că dacă nu acum… atunci când?

Dacă doriți să vă implicați și să ajutați comunitatea săvineșteană și nu numai, nu ezitați să ne contactați.

0740 099 233 – Bianca Bețoaea

0743 036 335 – Corina Băhneanu

Beneficiari „Să stăm împreună la masă!” – 3 aprilie 2020

Nr. Crt. Nume și prenume Număr pachete distribuite Localitatea
1 Stan Aneta 1 Săvinești
2 Pârjoleanu Mariana 1 Săvinești
3 Gavril Ioana 2 Săvinești
4 Horciu Elena 1 Săvinești
5 Ciubotaru Neculai 1 Săvinești
6 Măriuța Bogdan 2 Săvinești
7 Arghir Georgeta 1 Săvinești
8 Boișteanu Aurica 2 Săvinești
9 Tudor Nadia 5 Săvinești
10 Stan Maria 13 Săvinești
11 Stan Adrian 4 Săvinești
12 Ailoaei Gabriela 5 Săvinești
13 Ailoaei Valerica 2 Săvinești
14 Blaga Constantin 1 Săvinești
15 Sulea Elena 2 Săvinești
16 Bicajanu Maria 1 Săvinești
17 Horvat Ștefan 2 Săvinești
18 Anghel Oana 5 Săvinești
19 Zbranca Constantin 2 Săvinești
20 Luca Miorița Maria 2 Săvinești
21 Cerescu Constantin 1 Săvinești
22 Canage Aurica 1 Săvinești
23 Boțu Vasile Cosmin 1 Săvinești
24 Bombi Robert 2 Săvinești
25 Maior Iuliana 2 Săvinești
26 Mandache Denis 1 Săvinești
27 Mandache Vasile 1 Săvinești
28 Podaru Renata 1 Săvinești
29 Anton Gianina 5 Săvinești
30 AURATEI MARIA 1 Roznov
31 CORCHEZ ALEXANDRINA 1 Roznov
32 GRUMEZA VALERIA 1 Roznov
33 BAGHIU VALDIMIR 2 Roznov
34 GAVRIL ADELA 2 Roznov
35 TANASA ELEONORA 1 Roznov
36 BRAI MARIA 1 Roznov
37 LAVRONSCHI MARIA 1 Roznov
38 PREOTU VASILE 1 Roznov
39 STANESCU ANGELA 1 Roznov
40 PRUNDU RUXANDRA 1 Roznov
41 BARSAN MARICICA 1 Roznov
42 ASINBRENAR ADRIAN 5 Roznov
43 MURARU ION 1 Roznov
44 LICHIUTA ANETA 1 Roznov
45 CHINDEA ILEANA 3 Roznov
46 TRIFAN ANA 1 Roznov
47 IONESCU NINA 2 Roznov
48 AMALITEI ELENA 1 Roznov
49 CARABELEA MARIA 1 Roznov
50 PREDA EMILIA 1 Roznov
51 Abranoaiei Ion 1 Dumbrava Roșie
52 Abranoaiei Adela 1 Dumbrava Roșie
53 Pasat Neculai 1 Dumbrava Roșie
54 Mosneagu Corina 1 Dumbrava Roșie
55 Bataraga Romica 1 Dumbrava Roșie
56 Gabor Mihaela 1 Dumbrava Roșie
57 Gabor Bogdan 1 Dumbrava Roșie
58 Catana Neculai 1 Dumbrava Roșie
59 Catana Mariana 1 Dumbrava Roșie
60 Catana Emilia 1 Dumbrava Roșie
61 Ciubotaru Andrei 1 Dumbrava Roșie
62 Ciubotaru Antonia 1 Dumbrava Roșie
63 Nechita Mihai 1 Dumbrava Roșie
64 Mihalache Olga 1 Dumbrava Roșie
65 Mihalache Ioan 1 Dumbrava Roșie
66 Stachie Mihai 1 Dumbrava Roșie
67 Lorenti Anton 1 Dumbrava Roșie
68 Lorenti Elena 1 Dumbrava Roșie
69 Chelaru Maria 1 Dumbrava Roșie
70 Lungu Laurentiu 1 Dumbrava Roșie
71 Auratei Otilia 1 Dumbrava Roșie
72 Nagat Geogeta 1 Dumbrava Roșie
73 Nagat Vasile 1 Dumbrava Roșie
74 Laiu Floarea 1 Dumbrava Roșie
75 Padurarau Maria 1 Dumbrava Roșie
76 Constantin Ecaterina 1 Dumbrava Roșie
77 Nistor Vasile 1 Dumbrava Roșie
78 Nistor Florina 1 Dumbrava Roșie
79 Stamatin Elena 1 Dumbrava Roșie
80 Stamatin Constantin 1 Dumbrava Roșie
81 Negrut Petronela 1 Dumbrava Roșie
82 Vieru Ghiocel 1 Dumbrava Roșie
83 Focsaneanu Elena 1 Dumbrava Roșie
84 Dudu Teodora 1 Dumbrava Roșie
85 Baltag Vasilica 1 Dumbrava Roșie
86 Popa Elena 1 Dumbrava Roșie
87 Popa Iona 1 Dumbrava Roșie
88 Stanciu Ana 4 Dumbrava Roșie
89 Razmeres Camelia 4 Dumbrava Roșie
90 Scafita Maria 1 Dumbrava Roșie
91 Scafita Constantin 1 Dumbrava Roșie
92 Marin Gheorghe 1 Dumbrava Roșie
93 Marin Maria 1 Dumbrava Roșie
94 Sarboi Gheorghe 1 Dumbrava Roșie
95 Sarboi Maria 1 Dumbrava Roșie
96 Tofan Alexandrina 1 Dumbrava Roșie
97 Ionita Mihaela 1 Dumbrava Roșie
98 Braharu Mihai 1 Dumbrava Roșie