Wisdom of Life

Fiecare clipă contează

Numai Dumnezeu poate vindeca sufletele noastre.” – Sf Ioan Gură de Aur

Bunăvoința, onestitatea, cinstea, corectitudinea, caracterul frumos; toate formează un suflet bun, un suflet frumos.

🌞A răsărit soarele și astăzi!🌞📍„Felul în care dai contează mai mult decât ceea ce dai” – Pierre Corneille📍Sunt oameni născuți cu această plăcere de a dărui, de a ajuta și de a face bine celor din jur, pe cât de mult posibil. Unii chiar au tendița de a pune binele celor din jur înaintea binelui propriu. Astfel, acești oameni ajuta și dăruiesc nativ, dorind pur și simplu să facă bine și neasteptând nimic în schimb.📍279 de porții împărțite, în valoare de 4.185 lei.

Publicată de Fundaţia "Împreună pentru Solidaritate Socială” pe Luni, 18 mai 2020

Există în continuare oameni care promovează valorile, luptă pentru scopuri nobile, fac fapte bune și își dedică mare parte din timp actelor de binefacere. Cred cu tărie că doar ajutându-i pe cei din jur vor reuși să depășească clipele grele ale vieții și bine făcut va fi multiplicat.

Bunătatea mângâie durerile oamenilor și le șterge lacrimile, fără ea totul pălește.

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, prin voluntarii și angajații acesteia, sub coordonarea părintelui director Petru Munteanu, vin, în sprijinul mai multor categorii de persoane: bolnavi cronici, bătrâni singuri, familii monoparentale și familii cu mai mult de patru copii cu o situație financiară precară, și în această perioadă în care cu toții suntem cumva obligați să ne adaptăm la un nou stil de viață.

Folosind opțiunea de mai jos, se poate dona online prin Paypal


Folosind opțiunea de mai jos, se poate dona prin transfer bancar, direct în contul fundației.

Astăzi 18 mai 2020, am împărțit 295 de porții, în valoare de 4.425 lei.

Întreaga cheltuială pentru pregătirea porțiilor de mâncare este suportată de fundația noastră și sunt distribuite cu sprijinul reprezentanților primăriilor Săvinești (80 porții), Roznov (60 porții), Dumbrava Roșie (70 porții), Dochia (30 porții) și a Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamț (55 porții).

Sunt oameni născuți cu această plăcere de a dărui, de a ajuta și de a face bine celor din jur, pe cât de mult posibil. Unii chiar au tendița de a pune binele celor din jur înaintea binelui propriu. Astfel, acești oameni ajuta și dăruiesc nativ, dorind pur și simplu să facă bine și neasteptând nimic în schimb.

Bunătatea celor din jur ne determină să mergem mai departe, ne călăuzește pașii către drumul binefacerii și ne învață să facem bine.

Binele în sens larg îmbrățișează, atât blândețea, cât și bunătatea care este o trăsătură de caracter ce îmbină o trăsătură de caracter cu o atitunide ce implică înclinarea omului spre a face milostenie. Acești oameni sunt cei care poartă iubire în suflet, iubire față de semeni.

Mulțumim celor care au venit în sprijinul acestei campanii!

Dacă doriți să vă implicați și să ajutați comunitatea săvineșteană și nu numai, nu ezitați să ne contactați.

0740 099 233 – Bianca Bețoaea

0743 036 335 – Corina Băhneanu

„Să stăm împreună la masă!”

Beneficiari 18 mai 2020

Nr. Crt. Nume și prenume Număr pachete distribuite Localitatea
1 AURATEI MARIA 1 Roznov
2 CORCHEZ ALEXANDRINA 3 Roznov
3 GRUMEZA VALERIA 2 Roznov
4 BAGHIU VALDIMIR 2 Roznov
5 GAVRIL ADELA 2 Roznov
6 TANASA ELEONORA 2 Roznov
7 BRAI MARIA 3 Roznov
8 LAVRONSCHI MARIA 3 Roznov
9 PREOTU VASILE 2 Roznov
10 STANESCU ANGELA 3 Roznov
11 PRUNDU RUXANDRA 2 Roznov
12 BARSAN MARICICA 3 Roznov
13 ASINBRENAR ADRIAN 5 Roznov
14 MURARU ION 2 Roznov
15 LICHIUTA ANETA 3 Roznov
16 CHINDEA ILEANA 3 Roznov
17 TRIFAN ANA 1 Roznov
18 IONESCU NINA 2 Roznov
19 AMALITEI ELENA 5 Roznov
20 CARABELEA MARIA 4 Roznov
21 MUNTEANU CONSTANTIN 2 Roznov
22 OSTAHIE ELENA 2 Roznov
23 OSTAHIE MARIA 1 Roznov
24 PREDA EMILIA 2 Roznov
25 PADIŞ ELENA 1 Piatra Neamț
26 CIUTĂ ILIE 1 Piatra Neamț
27 IOSEBICĂ MARIA 1 Piatra Neamț
28 ABĂCERU MARIA 1 Piatra Neamț
29 CIUDIN ANA 1 Piatra Neamț
30 ANTOHI ANA 1 Piatra Neamț
31 ŞTIRBU DIDINA 1 Piatra Neamț
32 IFTINCĂI ARTEMISA 1 Piatra Neamț
33 MACOVEI NICOLAE 1 Piatra Neamț
34 SIMIONICĂ CONSTANTIN 1 Piatra Neamț
35 KADAR MARIA 1 Piatra Neamț
36 PÂSLARIU ELISABETA 1 Piatra Neamț
37 MANOLE AVRAM 1 Piatra Neamț
38 BUHUS ANA 1 Piatra Neamț
39 PETRACHE LUDOVIC 1 Piatra Neamț
40 COMAN GLITERIA 1 Piatra Neamț
41 NISTOR AGLAIA 1 Piatra Neamț
42 BORCEA ELENA 1 Piatra Neamț
43 FOCA CONSTANTIN 1 Piatra Neamț
44 BALTAG ELENA 1 Piatra Neamț
45 BOBOC MARIA 1 Piatra Neamț
46 PALAMARENCO ALEXANDRINA 1 Piatra Neamț
47 LAZĂR ELENA 1 Piatra Neamț
48 IOSUB MARIA 1 Piatra Neamț
49 DORUTA FLOAREA 1 Piatra Neamț
50 OLARIU ELENA 1 Piatra Neamț
51 IRIMIA ELENA 1 Piatra Neamț
52 PRICOP SORIN 1 Piatra Neamț
53 IONESCU MARIA 1 Piatra Neamț
54 LUPU IOAN 1 Piatra Neamț
55 OȘLOBANU ALEXANDRA 1 Piatra Neamț
56 PEPTANARIU ZENOVIA 1 Piatra Neamț
57 DARANGA MARIA 1 Piatra Neamț
58 TUDORAN VASILE 1 Piatra Neamț
59 JORA MARIA 1 Piatra Neamț
60 PEPTANARIU LUCRETIA 1 Piatra Neamț
61 NECHITA ANA 1 Piatra Neamț
62 ANDREI MARIA 1 Piatra Neamț
63 ANASTASIA DORINA 1 Piatra Neamț
64 OBREJA ILEANA 1 Piatra Neamț
65 SANDU SIDONIA 1 Piatra Neamț
66 OBOROCEANU IOAN 1 Piatra Neamț
67 NEDEA HOREA COSTEL 1 Piatra Neamț
68 CIOBOTARU DIDINA 1 Piatra Neamț
69 ȚIGLĂ CRISTINA 1 Piatra Neamț
70 CONSTANTIN MINODORA 1 Piatra Neamț
71 NEAGU AFRODITA 1 Piatra Neamț
72 BUCUR GHEORGHE 1 Piatra Neamț
73 PADIŞ ELENA 1 Piatra Neamț
74 GÎLCOAIE ELENA 1 Piatra Neamț
75 Barbu Mihaela Ștefania 1 Piatra Neamț
76 Capră Decebal Dumitru 1 Piatra Neamț
77 Capră Gheorghe 1 Piatra Neamț
78 Ganea Clementina 2 Piatra Neamț
79 DOBARU GHEORGHE 1 Dochia
80 APOPEI-ARGHIR IOAN 1 Dochia
81 GABOR ELENA 1 Dochia
82 ALEXA ELENA 1 Dochia
83 MUNTEANU AURICA 1 Dochia
84 ROIBU MARIA 1 Dochia
85 TRIFAN MARIA 1 Dochia
86 PETRARIU GHEORGHE 1 Dochia
87 CHIRILĂ ANA 1 Dochia
88 IACOB LUCICA 1 Dochia
89 BUGA ELENA 1 Dochia
90 ENACHE ELENA 1 Dochia
91 HARJA CONSTANTIN 1 Dochia
92 ENARU GHEORGHE 1 Dochia
93 DOBARU GHEORGHE 1 Dochia
94 IACOB IONUȚ 1 Dochia
95 COSOANA VERGINIA 1 Dochia
96 MATEI ANA 1 Dochia
97 PAHOMIE TEODORA 1 Dochia
98 IONAȘCU CONSTANTIN 1 Dochia
99 MATEI GHEORGHIȚĂ 5 Dochia
100 IPATE CRISTINA 5 Dochia
101 Ailoaei Gabriela 5 Săvinești
102 Ailoaei Valerica 1 Săvinești
103 Anghel Oana 6 Săvinești
104 Anica Ioana 1 Săvinești
105 Anton Gianina 5 Săvinești
106 Arghir Georgeta 1 Săvinești
107 Arghir Georgeta 1 Săvinești
108 Aursulesei Aurelia 1 Săvinești
109 Bălan Aurica 1 Săvinești
110 Bambi Ramona 3 Săvinești
111 Barabulă Gheorghiță 1 Săvinești
112 Batlan Maria 1 Săvinești
113 Bicăjanu Maria 2 Săvinești
114 Boișteanu Aurica 2 Săvinești
115 Bombi Robert 2 Săvinești
116 Canage Aurica 3 Săvinești
117 Cerescu Constantin 1 Săvinești
118 Ciubotaru Neculai 1 Săvinești
119 Gavril Ioana 2 Săvinești
120 Horciu Elena 1 Săvinești
121 Ipati Cătălin 4 Săvinești
122 Lefter Ioana 2 Săvinești
123 Lefter Luminița 5 Săvinești
124 Luca Miorița Maria 2 Săvinești
125 Maior Iuliana 2 Săvinești
126 Mandache Denis 2 Săvinești
127 Mandache Vasile 1 Săvinești
128 Măriuța Bogdan 2 Săvinești
129 Pârjoleanu Mariana 1 Săvinești
130 Podaru Renata 2 Săvinești
131 Stan Aneta 1 Săvinești
132 Tudor Nadia 6 Săvinești
133 Vasilache Elena 3 Săvinești
134 Vatamanu Costel 3 Săvinești
135 Zain Marcela 3 Săvinești
136 Abranoaiei Ion 1 Dumbrava Roșie
137 Abranoaiei Adela 1 Dumbrava Roșie
138 Pasat Neculai 1 Dumbrava Roșie
139 Mosneagu Corina 1 Dumbrava Roșie
140 Bataraga Romica 1 Dumbrava Roșie
141 Gabor Mihaela 1 Dumbrava Roșie
142 Gabor Bogdan 1 Dumbrava Roșie
143 Catana Neculai 1 Dumbrava Roșie
144 Catana Mariana 1 Dumbrava Roșie
145 Catana Emilia 1 Dumbrava Roșie
146 Ciubotaru Andrei 1 Dumbrava Roșie
147 Ciubotaru Antonia 1 Dumbrava Roșie
148 Nechita Mihai 1 Dumbrava Roșie
149 Mihalache Olga 1 Dumbrava Roșie
150 Mihalache Ioan 1 Dumbrava Roșie
151 Stachie Mihai 1 Dumbrava Roșie
152 Lorenti Anton 1 Dumbrava Roșie
153 Lorenti Elena 1 Dumbrava Roșie
154 Chelaru Maria 1 Dumbrava Roșie
155 Lungu Laurentiu 1 Dumbrava Roșie
156 Auratei Otilia 1 Dumbrava Roșie
157 Nagat Geogeta 1 Dumbrava Roșie
158 Nagat Vasile 1 Dumbrava Roșie
159 Laiu Floarea 1 Dumbrava Roșie
160 Padurarau Maria 1 Dumbrava Roșie
161 Constantin Ecaterina 1 Dumbrava Roșie
162 Nistor Vasile 1 Dumbrava Roșie
163 Nistor Florina 1 Dumbrava Roșie
164 Stamatin Elena 1 Dumbrava Roșie
165 Stamatin Constantin 1 Dumbrava Roșie
166 Negrut Petronela 1 Dumbrava Roșie
167 Vieru Ghiocel 1 Dumbrava Roșie
168 Focsaneanu Elena 1 Dumbrava Roșie
169 Dudu Teodora 1 Dumbrava Roșie
170 Baltag Vasilica 1 Dumbrava Roșie
171 Popa Elena 1 Dumbrava Roșie
172 Popa Iona 1 Dumbrava Roșie
173 Stanciu Ana 4 Dumbrava Roșie
174 Razmeres Camelia 4 Dumbrava Roșie
175 Scafita Maria 1 Dumbrava Roșie
176 Scafita Constantin 1 Dumbrava Roșie
177 Marin Gheorghe 1 Dumbrava Roșie
178 Sarboi Gheorghe 1 Dumbrava Roșie
179 Sarboi Maria 1 Dumbrava Roșie
180 Tofan Alexandrina 1 Dumbrava Roșie
181 Ionita Mihaela 1 Dumbrava Roșie
182 Marina Gheorghe 2 Dumbrava Roșie
183 Todirașcu Elena 3 Dumbrava Roșie
184 Drăghiceanu Ana Monica 3 Dumbrava Roșie
185 Iftimie Victor 1 Dumbrava Roșie
186 Lorenț Anton 3 Dumbrava Roșie
187 Stan Ionuț 2 Dumbrava Roșie
188 Ursu Gabriela 4 Dumbrava Roșie
Total 295