Wisdom of Life

„English Language Program for Youth” – proiect de învățare a limbii engleze

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a derulat în perioada octombrie 2020 – iunie 2021 a al doilea proiect educațional, ”English Language Program for Youth”, în parteneriat cu Ambasada SUA la București

Proiectul are drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii și istoriei Statelor Unite ale Americii de către un număr de 30 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” Săvinești, Școlii Gimnaziale nr. 3 din Piatra Neamț și ai Școlii Gimnaziale nr. 1 din Bicaz.

Tinerii învățăcei provin din medii defavorizate din Săvinesși, Bicaz și Piatra Neamț, județul Neamț, iar acest curs îi susține pentru a câștiga încredere în limba engleză și astfel pentru a optimiza accesul lor la învățământul superior și la oportunitățile de muncă.

Școlăreii implicați în proiect și-au îmbunătățit cunoștințele de engleză și de istorie, geografie, cultură, studii civice americane, iar atitudinea lor față de învățarea și frecventarea școlii în general s-a schimbat într-un mod pozitiv, deoarece profesorii lor au confirmat că interesul lor pentru limba engleză și, de asemenea, pentru alte materii școlare a crescut, ceea ce s-a reflectat și în rezultate mai bune la învățătură.

Din cauza contextului pandemic generat de COVID 19, din țara noastră și în județul Neamț, școlile au continuat cursurile online, prin urmare activitățile proiectului au fost desfășurate și online, folosind platforme de învățare precum: Microsoft Teams, Google Meet și Zoom.

Lecțiile au cuprins gramatică și vocabular englez, în funcție de vârsta și nivelul de competențe lingvistice ale participanților, au inclus cunoștințe despre istoria, geografia și cultura SUA (de exemplu, Istoria Americii coloniale, colinde, poezii, obiceiuri americane, valori și principii), precum și literatura americană (Ernest Hemingway, Mark Twain).

„În urma unei întâmplări fericite am ajuns să fac parte proiectul English Language for Youth. Chiar de la primele ore, am observat interesul pe care îl acordă elevii orelor de limba engleză. Dar în cadrul acestor întâlniri, elevii nu învață doar limba engleză, ci își îmbogățesc și cunoștințele despre cultura și civilizația americană. În cadrul orelor am folosit platforma Google Meet și am utilizat resurse digitale, canalul YouTube și aplicatia Whatsapp, iar elevii care au fost cooptați în proiect sunt de la Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești. Copiii s-au dovedit foarte entuziaști și interesați să afle cât mai multe amănunte despre istoria americană, societatea, cultura și geografia SUA. Au fost spontani, creativi, dornici să lege prietenii noi cu colegii de grupă și orele s-au desfășurat într-o atmosfera relaxată. Ne dorim ca acest proiect să continuie și anul viitor. În acest fel alte grupe  de elevi vor avea șansa să-și consolideze cunoștințele de limba engleză și să intre în contact cu civilizația și cultura americană.”, a evidențiat Daniela Cosma, profesor coordonator al grupului din Săvinești.

Datorită faptului că aceste cursuri au avut loc online a fost la fel de avantajos, deoarece au avut ocazia să se întâlnească cu un fost voluntar al Corpului Păcii, Scott Fenwick, care obișnuia să se ofere voluntar într-un liceu din Piatra Neamț între anii 2005-2007. El s-a oferit să se întâlnească cu tinerii învățăcei, din nou, pe bază de voluntariat, și a discutat cu ei despre istoria S.U.A., elemente de geografie, democrație, implicare civică etc. Astfel, copiii au avut șansa să comunice cu un vorbitor nativ de limba engleză, fiind foarte motivant pentru ei.

Mai mult, pe perioada proiectului participanții au avut ocazia să stea de vorbă cu un jurnalist, care a discutat cu ei subiecte precum diferența dintre știrile reale și cele false, cum să scrie un articol de știri bun și corect, elemente introductive în jurnalismul.

La începutul cursului, după ce au participat la câteva ore, unii elevi și-au dat seama că nu le pot frecventa în mod regulat, fie din cauza altor sarcini, fie din cauza conexiunii slabe la internet. Deoarece au existat mai mulți studenți eligibili și interesați să participe, am reușit să-i înlocuim pe cei care nu mai puteau participa.

La început copiii au fost timizi și mai puțin încrezători în a se exprima liber în limba engleză sau a pune întrebări despre materia predată. Poate și datorită faptului că sunt din clase diferite. Acum s-au sudat ca grup, s-au legat prietenii, iar procesul de învățare este mult ușurat de acest lucru. Important pentru mine este că nu și-au pierdut interesul și curiozitatea și că sunt nerăbdători să arate și finanțatorilor noștri ce au învățat în cadrul proiectului.” a declarat Albert Brîndușa, profesorul coordonator al grupei din Piatra Neamț.

Datorită impactului major asupra elevilor participanți și a răspunsului pozitiv din partea familiilor lor, a școlii și a comunității, Fundația intenționează să solicite continuarea programului, astfel încât mai mulți elevi din medii defavorizate să aibă șansa de a participă la el.

 „Programul fundației s-a desfășurat în parteneriat cu Ambasada Americii în România și cu Școala Gimnazială din Bicaz. Un grup de elevi de la această școală a participat săptamânal la ore în limba engleză în cadrul programului ”English Language Program for Youth”.  Astfel, timp de un an, s-au consolidat cunoștințe de limba engleză, s-au conturat cunoștințe de istorie și geografie a Statelor Unite ale Americii și s-au legat prietenii. Pentru mine, ca profesor coordonator al grupului din Bicaz, această experiență a fost deosebită prin faptul că mi-a oferit oportunitatea de a lucra cu elevi într-un cadru relaxat, fără a avea ca și repere examene finale sau note. Ghidul nostru a fost starea de bine și acumularea de cunoștințe plăcute  și utile. Închei acest curs cu mulțumirea unui lucru bine făcut și cu speranța că vom putea continua și anul viitor”, spune Oana Gavriliu, profesor coordonator al grupului din Bicaz.

După cum este exprimat în fișele de evaluare obișnuite, majoritatea elevilor au considerat că ar trebui să continue programul în anul școlar următor, întrucât au considerat că este un timp petrecut într-un mod productiv și plăcut.

Cursul de engleză pe care-l parcurgem ne face să descoperim lucruri deosebite din istoria Americii. Avem, astfel, ocazia să aflăm informaţii necesare, care să ne dea o imagine completă a întregului tablou.” Ioana Catană, cls. a VI-a, Scoala Gimnazială nr. 3, Piatra Neamţ.

„Atmosfera este minunată, învățăm altfel decât la cursurile școlare, e foarte fain. Sinceră să fiu, dacă aş mai avea din nou şansa să mă înscriu, m-aş mai înscrie. ”, Bianca Vrînceanu, cls. a VI-a, Scoala Gimnazială nr. 3, Piatra Neamţ

Pentru mine, acest curs a fost foarte interesant şi educativ. Am învăţat cum este să lucrezi în echipă şi să-ţi ajuţi prietenii. De asemenea, mi-au plăcut foarte tare jocurile pe care le-am învățat sau activitatea de Crăciun. I love America!”, Mara Dabija, cls. a VI-a, Scoala Gimnazială nr. 3, Piatra Neamţ.

Prin intermediul programului, direct şi indirect, se încearcă modificarea percepţiei elevilor şi a familiilor lor despre educaţie şi importanţa acesteia, iar participanţii la program au fost motivaţi să îşi continue parcursul şcolar.

Brîndușa Dediu