Proiectul educațional ”English Language Program for Youth” 2020 – 2021 a ajuns la final
Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a derulat în perioada decembrie 2020 – decembrie 2021 al doilea proiect educațional ”English Language Program for Youth”, în parteneriat cu Ambasada SUA la București Proiectul a avut drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii și istoriei Statelor Unite ale Americii de către un număr de 30 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” Săvinești, Școlii Gimnaziale nr. 3 din Piatra Neamț și ai Școlii Gimnaziale „Regina Maria” din Bicaz. Pentru îndeplinirea obiectivului, echipa de proiect, formată din cadre didactice, profesori de limba engleză, doamna Brândușa Albert, doamna Daniela Cozma și doamna Oana Gavriliu, a recrutat 30 de tineri nemțeni, cu vârste între 12 și 14 ani, care au participat la activitățile derulate în cadrul proiectului.
Citește mai departe