25 martie, ziua aniversărilor
Sâmbătă, 25 martie 2017, comunitatea săvineşteană s-a reunit pentru a celebra sărbătoarea Bunei Vestiri şi împlinirea a 12 ani de activitate neîncetată a Centrului social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”.
După săvârşirea Sfintei Liturghii la Parohia „Sfinţii Voievozi”, părintele director Petru Munteanu, i-a invitat pe credincioşii aflaţi la slujbă să i-a parte la procesiunea, deja devenită tradiţie, spre Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”.
Pe tot parcursul pelerinajului au fost intonate cântări religioase specifice Postului Mare şi sărbătorii Bunei Vestiri.
Părintele Munteanu, coordonatorul activităţilor desfăşurate la Centrul social, a declarat cu această ocazie:
„Pentru Parohia noastră, astăzi, vestea cea bună este şi un dublu înţeles sau să spunem un dublu eveniment, o dublă sărbătoare, pentru că astăzi se împlinesc doisprezece ani de activitate neîntreruptă la un centru social vis-a-vis de Primărie, şi avem la Centrul Social, cu ajutorul dumneavoastră, al credincioşilor, un proiect social pentru 154 de copii asistaţi.
Noi arătăm prin această activitate socială că înnoirea unei comunităţi vine prin semenii ei, prin noi toţi. (…) Să ştiţi că nu am primit nimic de nicăieri, ci de la credincioşii care solidari fiind, înţelegând această încercare, care s-a abătut peste alţi copilaşi, nevoiaşi, nefericiţi, din familii vulnerabile, au dorit să aducă o mângâiere, să schimbe un destin, să schimbe o generaţie, să mărturisească prin susţinerea lor discretă, că se poate, că se poate împreună în cuvântul lui Dumnezeu.”
Enoriaşii au putut vizita secţia de patiserie, atelierul de croitorie şi broderie, unde se produc: ii tradiționale brodate, obiecte de îmbrăcăminte accesorizate, obiecte de decor brodate/personalizate, accesorii brodate, obiecte pentru casă.
Cu fondurile strânse în urma comercializării produselor realizate în cadrul atelierului sunt susţinute activităţile social-educative şi filantropice ale Fundaţiei Împreună pentru Solidaritate Socială.
Pe parcursul anilor, Centrului Social i s-au alăturat oameni buni, inimoşi, dornici să vină în sprijinul celor aflaţi în nevoie, au devenit voluntari şi chiar s-au alăturat echipei care îşi dă toată silinţa ca acestor copii să li se ofere unui trai decent.
„Ca urmare a tuturor contribuţiilor, am reuşit să finanţăm proiectele umanitare ale fundaţiei şi de a oferi o masă caldă copiilor care provin din familii defavorizate.
Sunt 154 de suflete, destine, cărora le insulfăm încredere, iubire, speranţă, oferindu-le un sens educaţional, prin oferirea de rechizite şcolare, îmbrăcăminte, încălţăminte. Mai mult decât atât, ne îngrijim şi de educaţia acestor copii prin intermediul programului de afterschool gratuit, în care le punem la dispoziţie oameni calificaţi cu care aceştia să-şi efectueze temele, contribuind şi la dezvoltare artistică a copiilor prin activităţi de pictură, poezie, serbări, scenete.
Scopul proiectului este de a facilita accesul, unor copii care se confruntă cu o situaţie de sărăcie extremă, la hrană şi educaţie, oferindu-le şansa de a se dezvolta normal şi de a se integra în societate ca viitori adulţi şi de a preveni abandonul şcolar.
Însă, nimic din toate acestea nu ar fi posibile fără ajutorul unui spirit nobil, plin de bunătate şi anume director pr. Petru Munteanu, căruia îi mulţumesc pentru îndrumarea şi exemplul propriu oferit, ocazie cu care reuşesc să contribui la răspândirea sentimentului solidarităţii sociale”, a declarat doamna Nicoleta Alexa, administratorul Centrului social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”.
Cei 154 de copii, de care Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială se îngrijeşte, beneficiază de serviciile oferite de Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”, aceştia primind zilnic o masă caldă.
Cu dorinţa de ajuta cât mai mulţi copilaşi aflaţi în situaţii dificile, fundaţia şi-a extins zona de desfăşurare a activităţilor permanente, în prezent bucurându-se de această activitate 30 de copii din Parohia „Sfântul Nicolae” – Zăneşti, 85 de copii, elevi ai Liceului Tehnologic „Gheorghe Ruset Roznovanu” – Roznov şi 39 de copii din Săvineşti.
Pe lângă faptul că la această dată este o sărbătoate creştină de mare importanţă în Biserica Ortodoxă, ziua de 25 martie are multiple valenţe pentru echipa ce îşi desfăşoară activitatea la Săvineşti.
Sunt opt ani de la înfiinţarea filialei săvineştene a Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă, patru ani de activitate a revistei online de dialog etic, estetic şi religios – „Jurnal Spiritual”, trei ani de emitere online a postului Radio Jurnal Spiritual, un an de la lansarea Editurii Jurnal Spiritual și, totodată, un an de la înființarea postului de radio online, Radio Ciufulici, pentru cei mari și pentru cei mici.
Tot în această zi specială şi-a sărbătorit aniversarea domnul Gheorghe Măriuţa, paraclisierul Bisericii Sfinții Voievozi” din Săvinești.
Corina Băhneanu
Mai multe articole aici