Blog

Călătoria neamului de peste Prut

De când am învăţat să fac primii paşi, primele cuvinte, primele amintiri din viaţa mea, am fost învăţat să îmi iubesc ţara, să îi cunosc istoria şi să fiu un patriot.

Cum au trecut anii am şi început să iau la pas toată ţara, de la ţinuturile copilăriei, zona Moldovei şi cel al Olteniei, am descoperit zona Transilvaniei până în Vestul ţării, în Banat, Severin până la briza mării şi nordul României prezent cu Bucovina şi Maramureş.

Am reuşit să parcurg toate bogăţiile ţării, dar în sufletul meu era un gol, un gol strămoşesc ce trebuie îndeplinit.

Aşa că am decis să revin acasă, pe pământul unde este vărsat sânge românesc, unde bat aceleaşi inimi, curge acelaşi sânge român, am intrat în Republica Moldova.

De când am trecut Prutul, teoretic eram într-o ţară străină, dar mintea şi sufletul erau la locul lor, cu o sete de cunoaştere şi de reconectare cu fraţii, surorile şi meleagurile noastre.

De când Basarabia a fost robită de fostul imperiu Sovietic, acest Rai pământesc dat de Dumnezeu, a fost pus la grea încercare. Amprenta roşie a încercat în toate modurile posibile umane şi mai ales inumane să ne fure identitatea naţională, să ne formeze noi obiceiuri, să gândim altfel, să vorbim o limbă străină sau să uităm trecutul glorios.

Dar cu toate că au trecut 70 de ani de când Basarabia a fost luată de la sânul mamei, ea nu şi-a pierdut identitatea, valorile şi credinţa.

Eu nu privesc Republica Moldova ca pe un stat vecin, eu o privesc şi o simt în sufletul şi inima mea ca fiind ţara mea, pe care o iubesc şi îmi doresc să prospere şi să înflorească pe câmpul european. Fraţii mei m-au primit cu căldură şi dragoste faţă de aproapele său şi am simţit că sunt în sânul familiei.

Drag popor basarabean, închin în faţa voastră multă sănătate şi iubire şi vă aşteaptă casa, în România să fim din nou împreună.

Adrian Rădulescu, voluntar

Mai multe articole aici