La mulți ani, America!
Toți americanii sărbătoresc, de la mic la mare, Ziua Națională – Ziua Independenței
Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental a aprobat forma finală a Declaraţiei de Independenţă, la conceperea căreia s-a lucrat mai multe zile.
În primii 15-20 de ani după semnarea Declaraţiei de Independenţă, americanii nu au sărbătorit această dată, iar, până în anii 1790, devenise şi un act controversat.
Pe de o parte, democraţii republicani admirau Declaraţia de Independenţă şi pe Jefferson, pe de altă parte, federaliştii considerau actul prea franţuzesc şi prea anti-britanic.
Declaraţia de Independenţă a servit însă şi unui alt scop: ideile sale au inspirat un sprijin de masă în favoarea cauzei americane, insuflând oamenilor sentimentul propriei valori şi determinându-i să lupte pentru libertate personală, autoguvernare şi un loc demn în societate.
Thomas Jefferson, autorul proiectului Declaraţiei, și-a expus filosofia drept o listă de plângeri la adresa Regatului Marii Britanii, aflat la acea vreme sub conducerea regelui George al II-lea, pentru a justifica astfel ruperea legăturilor între colonii şi patria-mamă.
Mai presus de orice, americanii sărbătoresc această zi pentru a-și arăta recunoștința pentru libertatea și drepturile pentru care a luptat prima generație a multora din americanii de astăzi.
Statuia libertății este un monument național care este asociat cu Ziua Independenței
Statuia Libertăţii se află pe mica insulă Liberty din portul oraşului New York, la mică distanţă de insula Ellis. Aceasta insulă reprezintă punctul de sosire a mai mult de 12 milioane oameni în Statele Unite, şi este un simbol de bun venit pentru toată lumea, americani, vizitatori şi imigranţi.
Miss Liberty, oferită americanilor de poporul francez la 4 iulie 1884, a fost inaugurată la 28 octombrie 1886, iar preşedintele de atunci, Grover Cleveland, a acceptat statuia în numele poporului american rostind cuvintele: „Nu vom uita niciodata că libertatea şi-a făcut casa aici şi nu vom neglija altarul său‘”
În 1924, Statuia Libertăţii a fost decretată monument naţional, iar în 1984, parte a Patrimoniului Umanităţii listat de UNESCO pentru declaraţia de libertate, pace, drepturi ale omului şi democraţie pe care o face această capodoperă a spiritului uman. Torţa pe care o ține în mâna dreaptă Miss Liberty simbolizează libertatea care luminează lumea, iar lanţul de la picioarele monumentului este un simbol al eliberării din sclavie. Pe tăbliţa din mâinile statuii scrie, cu cifre romane, 4 iulie 1776, ziua adoptării Declaraţiei de Independenţă.
Congresul american a declarat ziua de 4 iulie sărbătoare naţională în 1870, la aproape un secol de la Revoluţia Americană. Tot atunci a fost declarată sărbătoare naţională şi Crăciunul, printre altele.
În prezent, ziua de 4 iulie este marcată prin etalarea steagului american, discursuri politice, ceremonii, parade, petreceri, reuniuni de familie, picnicuri, meciuri de baseball, focuri de artificii şi alte evenimente.
Organizația noastră derulează proiectul ”English Language Program for Youth”, finanțat de Ambasada SUA la București, în cadrul căruia elevi, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, ai Școlii Gimnazială „I. Gervescu”.
Salutăm legăturile profunde și pline de prietenie pe care România le are cu Statele Unite.
Dorim să continuăm întărirea acestei relații și transmitem cele mai bune urări de fericire și prosperitate!
Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială urează tuturor cetățenilor americani: La mulți ani!