Începând cu luna iulie, fundația noastră, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Nicu Albu”, a lansat Școala de vară „Aripi de înger”. Școala de vară și-a dorit să ofere o atmosferă de vacanță relaxantă, în care copiii au avut parte de multe evenimente, jocuri distractive și au avut posibilitatea de a-și face prieteni noi. S-a venit astfel și în sprijinul părinților ocupați. Școala de vară este un program complex de activități distractiv-recreative, plimbări în aer liber, plimbări cu telegondola, jocuri sportive, cursuri de inițiere în limba germană și limba engleză, activități care s-au desfășurat la Baza Hipică din Ștrandul Tineretului, Piatra Neamț.

Anul acesta, fiind prima ediție, Școala de vară a scos din casă 22 de prichindei și tineri voluntari pentru a participa la altfel de cursuri.
Sebastian Boboc: „Sunt foarte încântat, mi-au plăcut toate activitățile, dar în special olăritul. Mi-a plăcut faptul că am putut realiza propriul obiect (o oală), că am reușit să-mi exprim liber imaginația, fără un model dat”.

Răzvan Petrescu: „Cel mai mult mi-a plăcut olăritul, dar și faptul că m-am jucat împreună cu dragii mei colegi și voluntari, precum și bălăcitul în piscină”.
Vlad-Dimitrie Hârțan: „Sincer, mi-a plăcut tot. Mi-a plăcut olăritul, să pictez și să mă joc cu colegii și voluntarii. Vizionarea filmului a fost un moment excelent din această săptămână”.
Sofia Petrescu, la cei cinci anișori ai săi, spune că: „Voluntarii, chiar dacă sunt mai mari, s-au jucat cu noi, mi-a plăcut foarte mult lucrul acesta”.
Ilinca Boboc: „Olăritul și orele de desen au făcut deliciul acestei săptămâni. Plimbările în ștrand și plimbarea cu telegondola au făcut să întregească această experiență minunată de la Școala de vară „Aripi de înger”.

Articole:
Zile senine și zâmbete sincere la Școala de vară ”Aripi de înger”
Pe „Aripi de înger”
”Cum ți-ai petrecut vacanța mare?”