Wisdom of Life

Rețete de la Bunica, apreciate la Agenda Bio, Ediție de toamnă

Agenda Bio a avut loc la Casa Universitarilor, București, în perioada 8-9 Septembrie 2018. A fost un eveniment dedicat unui stil de viaţa senin, sănătos şi fericit la care Fundaţia Impreună pentru Solidaritate Socială a participat cu mare plăcere. Am prezentat un stand plin de delicii culinare de la Reţete de la Bunica, amenajat în armonie cu grădina superbei locaţii ce a găzduit întâlnirea. Ne-am bucurat să facem cunoscute bunătăţile laboratorului nostru tradiţional la unul din cele mai apreciate târguri de profil din capitală. Au fost prezentate produse bio şi naturale, terapeutice şi de relaxare și au fost organizate seminarii cu tematici diverse, toate într-o atmosferă prietenoasă, cu discuţii sincere, degustări şi testări de produse, zâmbete şi energie pozitivă.

O ocazie foarte bună pentru vizitatori şi de a-şi face proviziile de iarnă cu un consum redus de timp şi la preţuri promoţionale. În plus, o modalitate de a încerca gusturi de pe alte meleaguri sau, în cazul nostru, de a-şi aminti de reţetele tradiţionale din copilărie. Credem că cea mai bună mâncare e cea preparată în familie, aşa că am fost mândri să le reamintim de savoarea acelor minunaţi ani.

Produsele Reţete de la Bunica au fost alături de alte mărci de renume din ţară şi din strainătate, şi au propus mâncarea sănătoasă de acasă, ca alternativă mai potrivită preferinţelor noastre culinare native. Vedetele standului nostru au fost siropul de păpădie, cel de salcâm şi dulceaţa de cireşe amare, adevărate delicii în cămara unui oraşean. Reţete de la Bunica a surprins plăcut prin oferta de sirop de soc, de muguri de pin sau cu zacusca de vinete, foarte cerute în această zonă a ţării. Andreea B. a venit la stand spunând că  Nu am mai găsit o dulceaţă de cireşe albe atât de bună de mult timp. Imi era tare dor de reţeta cu care mătuşile mă obişnuiseră când eram mică. Si-a luat două borcănele, unul cu destinaţie clară: clătitele pe care le va face la sfârşit de sâptâmînâ. Un alt produs al Fundaţiei, Calendarul Jurnal Spiritual, s-a bucurat de aprecierea vizitatorilor, oferind un răgaz mental binemeritat şi un îndemn la armonie şi înţelepciune, în tumultul vieţii cotidiene.

«Agenda Bio, Ediţie de toamnă, s-a dorit a fi o sursă de inspiraţie pentru bucureşteanul mereu ocupat, care are multe responsabilităţi în viaţa de zi cu zi, şi care are nevoie de timp pentru sine şi de cât mai multe idei pentru o stare de bine.» ne-a declarat d-na Camelia S, organizatoarea evenimentului. «Ne face plăcere să vedem cum produsele Reţete de la Bunica au încântat atât vizitatorii nostalgici după gustul copilăriei, dar şi pe cei în căutare de rarităţi autohtone. Aici este dificil într-adevâr să găsesti de exemplu păpădie, salcâm sau muguri de brad. Cu atât mai mult în cantităţi suficiente încât să poţi face cu ele preparate în casă. Vă aşteptăm cu drag să ne fiţi alături şi la următoarele ediţii. » a încheiat aceasta.

Concluzionăm şi noi, sperănd că Reţete de la Bunica vor continua să fie în preferinţele vizitatorilor târgului, și că pot fi achiziţionate şi prin comenzi online de pe site-ul nostru.

Ana Stear