Wisdom of Life

Cursuri de limba engleză finanțate de Ambasada SUA la Săvinești

Miercuri, 17 octombrie 2018 Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a dat startul unui proiect educațional deosebit, în parteneriat cu Ambasada SUA la Săvinești. Este vorba despre proiectul ”English Language Program for Youth”, care are drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii și istoriei Statelor Unite ale Americii de către un număr de 40 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” Săvinești.

Beneficiarii proiectului au vârste cuprinse între 9 și 15 ani și aparțin unor categorii sociale vulnerabile.

Am ales să includem în programul nostru copii care sunt interesați să își îmbunătățească cunoștințele de limba engleză și să afle mai multe despre Statele Unite ale Americii, cu speranța că acest lucru le va crește mai târziu șansele de a fi admiși mai departe la licee de prestigiu, de a fi incluși pe piața muncii mai ușor și, în general, de a avea acces la o viață mai bună” a declarat pr. Petru Munteanu, coordonatorul acestui proiect și președintele Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială.

Cursurile se vor desfășura pe grupe de vârstă, fiecare grupă participând la 4 ore de curs săptămânal, până la sfîrșitul anului școlar în curs, în iunie 2019.

Pe parcursul cursului se planifică și o vizită a domnului Ambasador al S.U.A. la Săvinești, precum și o deplasare a copiilor incluși în program la București, la sediul Ambasadei.

Copiii sunt încântați și deja întreabă dacă nu pot participa și în următorul an școlar”, a declarat Brîndușa Albert, profesorul de limba engleză care organizează cursurile propriu-zise.

În final, iată și motivațiile unor participanți la curs:

Am hotărât să particip la cursurile de engleză pentru a-mi dezvolta vocabularul în această limbă și pentru a petrece câteva ore în scop productiv. Întotdeauna mi-au plăcut tradițiile, cântelece englezești. Când eram mai mică, obișnuiam să privesc desene animate din America, cum ar fi Scooby Doo. Unul dintre cele mai mari visuri ale mele în prezent este să călătoresc sau poate chiar să lucrez într-o țară din America.” Țăndărel Ioana Andreea

”Am venit la aceste cursuri pentru că îmi place foarte mult limba engleză și aș vrea să știu să o vorbesc. Am 12 ani. Cred că m-ar ajuta mult!” Habic Denisa

 B.A.