Wisdom of Life

Excelența vieții culturale și sociale apreciată și premiată la Piatra Neamț

Excelența vieții culturale și sociale apreciată și premiată la Piatra Neamț

Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, au organizat anul acesta a doua Gală a Ambasadorilor Nemțeni, manifestare ce a avut loc joi, 22 noiembrie, la Cinema „Dacia” din Piatra Neamț, începând cu ora 18.00.

În cadrul evenimentului au fost premiate și apreciate personalitățile nemțene, care s-au făcut remarcate în domeniile lor de activitate, aducând excelența în viața culturală și socială a județului Neamț.

Conform organizatorilor, proiectul și-a propus identificarea, promovarea și recunoașterea publică a personalităților județene, care pe parcursul perioadei cuprinse între iunie 2017 – mai 2018 și-au dovedit excelența în domenii ce vizează viața culturală și socială, având o contribuție substanțială la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public nemțean.

Ediţia a doua a cuprins 12 domenii de activitate – artă plastică, artă vizuală, literatură, educație, sănătate, tinere valori, voluntariat, antreprenoriat, asistență socială, sport, seniori remarcabili, mecenat.

Campania a fost lansată pe 11 octombrie, iar până pe 10 noiembrie publicul a avut ocazia să nominalizeze online candidații propuși pentru premiere în cadrul galei.

Nominalizările s-au făcut pentru 12 categorii: Artă vizuală, Artă plastică, Literatură, Educație, Tinere valori, Sănătate, Voluntariat, Asistență socială, Sport, Seniori remarcabili, Antreprenoriat și Mecenat.

Ponderea votului online a fost de 50%, însă decizia finală a aparținut unui juriu specializat, format din personalităţi din fiecare domeniu de activitate.

La categoria Asistență Socială a fost nominalizat și părintele director Petru Munteanu, parohul Bisericii „Sf. Voievozi” din Săvinești și directorul Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț, care, așa cum a subliniat și doamna Monica Sofron, „părintele Munteanu vindecă suflete”, desfășoară de peste 15 ani activități social-filantropice, menite să vină în sprijinul persoanelor aflate în dificultate socială, situații care pot duce la marginalizare sau excluziune socială.

Misiunea fundației nemțene este combaterea marginalizării sociale prin redarea demnităţii umane, ajutorarea şi încurajarea persoanelor defavorizate din comunitate, prin solidaritate şi angajament social.

În an centenar, am avut ocazia să ne arătăm recunoștința față de acei nemțeni care reprezintă pentru noi toți modele de inițiativă și curaj, care sunt și vor rămâne, poate pentru veșnicie, factori de coeziune pentru întreaga comunitate.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați contribuit la organizarea acestui eveniment și celor care ne-ați fost alături și la această ediție! Le mulțumesc membrilor juriilor și tuturor celorlalți participanți!

Dar mai ales, țin să-i felicit și pe această cale pe ambasadorii Teodor Petru Moldovan, artă vizuală, Ștefan Potop, artă plastică, Cornel Paiu, literatură, Mariana Cozma, educație, Ionuț Ursu, tinere valori, Victor Firăstrău, sănătate, Viorela Chiper, voluntariat, Lucia Mătasă, antreprenor, Carmen Suciu, asistență socială, Gheorghe Paisa, sport, Constantin Matasă, seniori remarcabili, SC RIFIL S.A., mecenat și Ion Strătilă, premiul Galei. Vă sunt recunoscător pentru reperele pe care le stabiliți în comunitate!”, a reliefat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Seara s-a încheiat cu un concert susținut de muzicieni din domeniul muzicii folk, reuniţi sub egida Cenaclului Flacăra.

Brîndușa Dediu