

„Aventură prin lectură” la Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești
Începând cu luna mai a anului 2025, 15 elevi din clasele a IV-a de la Școala Gimnazială Săvinești au pornit într-o călătorie prin lumea cuvintelor, ideilor și cărților. În cadrul proiectului implementat de Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială în parteneriat cu United Way România, elevii au fost implicați într-un proiect de dezvoltare a literației, menit să transforme lectura și scrierea în activități atractive, accesibile și pline de sens.
Deși a trecut doar o lună de la debutul activităților, se poate observa impactul proiectului, nu doar asupra modului în care copiii citesc și înțeleg textele, ci și asupra felului în care se exprimă, colaborează și se raportează la învățare.
Pe parcursul lunii iulie, elevii clasei a IV-a au fost implicați într-o serie de activități care au avut scopul de a-i apropia de carte, de lectură. În sala de lectură special amenajată, copiii au citit texte literare și non-literare, au pus întrebări, au subliniat idei-cheie, au desenat personaje și au discutat despre teme importante: prietenia, curajul, empatia. Sala a devenit un spațiu de reflecție și exprimare liberă. Textele citite au fost aduse la viață prin mici scenete sau lecturi dramatizate. Această activitate a stimulat nu doar înțelegerea textului, ci și exprimarea orală, colaborarea și încrederea în sine.
Câteva dintre obiectivele activităților desfășurate până acum și pe care urmărim să le atingem în continuare sunt:
- Copiii să citească mai mult din proprie inițiativă, nu numai în cadrul proiectului, ci și acasă sau la școală.
- Dezvoltarea deprinderii de citire corectă, conștientă, fluentă.
- Creșterea nivelului de înțelegere a textului. Îmi doresc ca elevii să își îmbunătățească semnificativ capacitatea de a lucra cu informațiile dintr-un text, astfel încât să poată răspunde cu succes la întrebări și probleme bazate pe conținutul citit. Aceasta presupune nu doar extragerea informațiilor explicite, ci și realizarea de deducții logice, identificarea relațiilor cauză–efect, formularea de analogii și interpretarea sensului implicit. Elevii vor fi încurajați să observe detalii relevante, să facă legături între ideile prezentate și propriile cunoștințe, să argumenteze și să justifice răspunsurile, dezvoltându-și astfel gândirea critică și autonomia în învățare.
- Creșterea stimei de sine – e important ca fiecare copil să aibă ocazia să se exprime și să fie ascultat cu atenție și respect, indiferent de nivelul său initial de pregătire sau de abilități.
Pentru început, am constatat la mulți elevi o anumită timiditate și o ușoară nesiguranță în formularea răspunsurilor. În unele situații, această reținere este amplificată de teama de a greși sau de a fi judecați de colegi, ceea ce îi determină să evite implicarea activă în discuții. Atitudinea lor reflectă nu doar lipsa de încredere în propriile cunoștințe, ci și nevoia unui mediu în care exprimarea liberă să fie încurajată și respectată, indiferent de corectitudinea răspunsului.
În calitate de cadru didactic, consider că acest proiect îmi oferă oportunitatea de a aplica metode noi, interactive, pentru a trezi interesul și curiozitatea elevilor pentru lumile imaginare aduse la viață prin lectură, pentru a le forma pasiunea pentru carte, a le dezvolta capacitatea de a înțelege, de a descoperi, de a face conexiuni între concepte, de a le dezvolta gândirea critică, creativitatea și imaginația.
Fiind o grupă cu un număr relativ mic de elevi, pot observa mai atent nevoile fiecăruia și, în consecință, pot diferenția activitățile în funcție de nivelul lor de înțelegere. Îi încurajez să se exprime liber, să își motiveze opiniile, să colaboreze și să se respecte unii pe ceilalți.
Apreciez, de asemenea, colaborarea foarte bună dintre noi, cadrele didactice implicate în acest proiect. colaborare care nu poate aduce decât beneficii muncii noastre și conduce către atingerea rezultatelor așteptate. Pe termen lung, astfel de inițiative pot contribui la o cultură a lecturii în întreaga școală și pot face din literație o prioritate reală, nu doar în cadrul acestui proiect, ci și la școală sau în viața de zi cu zi.
Amintim faptul că, Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, în parteneriat cu Fundația United Way România și Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești, derulează, în perioada mai 2025 – februarie 2026, programul educațional „Aventura prin lectură”. Acesta se adresează unui număr de 60 de copii proveniți din medii sociale vulnerabile, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta competențele de literație într-un cadru sigur, cald și stimulant.
Programul de literație a fost creat și dezvoltat de United Way România în anul 2021. Este un program care urmărește prevenirea și combaterea riscului de analfabetism funcțional în rândul copiilor aflați în situații de vulnerabilitate, prin activități dedicate de literație – adaptate nevoilor lor, susținute pe termen mediu și lung.
Prof. Ivanov Mădălina