

„Aripi de înger în vacanța de copil”
Cu pași repezi am început a treia săptămână de vacanță și tabără la Săvinești.


După două serii în care copiii s-au remarcat printr-un spirit explorator neobosit, am dat startul celei de-a treia serii, cu un număr impresionant de participanți – elevi de vârste diferite, din medii variate, dar uniți de dorința comună de a-și face prieteni noi.
În săptămâna care tocmai s-a încheiat, am explorat împreună, am pictat sub îndrumarea domnului Crinu, am dansat și am vizitat locuri care, deși cunoscute, ne-au oferit mereu informații noi și perspective surprinzătoare.Și cum toți au venit cu gândul de a lega prietenii, am fost cu adevărat impresionat să aflu că Andi a vrut să-și găsească un prieten chiar dintre voluntari. În fiecare zi mă întreba dacă mai suntem prieteni și dacă l-am așteptat până a venit. A fost o experiență inedită, sincer, una cu care nu m-am mai confruntat până acum!În aceeași notă, m-am „ales” și cu o nouă… umbră – pe nume David! Atunci am realizat că această „umbră” este mult mai energică și mai dornică de provocări decât sunt eu. (Trebuie să recunosc: trebuie să țin pasul cu el!)
Coordonator tabără,
Profesor pentru învățământul primar Vlad Vasile Rusu

