

Coaliția Națională pentru Modernizarea României şi-a extins reţeaua de filiale
Luni, 30 ianuarie 2017, Coaliția Națională pentru Modernizarea României şi-a extins reţeaua de filiale, cu un sediu în județul Neamț.
Evenimentul a avut loc la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și s-a derulat în prezența reprezentanților mediului academic, de afaceri sau administrativ, precum și a delegaților organizațiilor nonguvernamentale din județul Neamț.
Reprezentanți ai Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț, au răspuns pozitiv invitației de a participa la acest eveniment, unde au fost invitați să își prezinte, pe scurt, proiectele realizate, dar și cele pe care doresc să le implementeze în acest an.
În funcţia de președinte CNMR Neamț a fost desemnat Bogdan Pușcașu, administrator public al Municipiului Piatra Neamț.
Inaugurarea CNMR Neamț a avut loc în prezenţa preşedintelui Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, Alexandru Cumpănaşu precum și a vicepreședintilor: Marian Florea si Raluca Bârsăian.
În prima parte a evenimentului, președintele Coaliției a prezentat Planul Naţional pentru Modernizarea României al CNMR, document ce traduce dorința CNMR de schimbare şi modernizare a României.
Totodată, președintele Coaliției, Alexandru Cumpănașu, a subliniat, încă o dată, faptul că „CNMR nu va deveni niciodată un partid politic, ci va reprezenta principalul pilon de stabilitate al României, indiferent de arhitectura politică sau instituțională a României”.
La Forumul Societății Civile Nemțene, desfășurat luni seară, la Teatrul Tineretului, unde s-a constituit filiala Neamț a CNMR, Bogdan Pușcașu, city-managerul orașului Piatra Neamț, i-a înmânat lui Cumpănașu o copie, foarte reușită de altfel, a sabiei lui Ștefan cel Mare care se găsește la Muzeul Topkapi din Istanbul.
”Aceasta reprezintă forța Coaliției”, a spus Cumpănașu, când a ieșit cu sabia pe holul TT-ului.
Președintele CNMR a mai declarat, în prezența a câteva zeci de reprezentanți ai tuturor mediilor sociale prezente că:
„Noi nu facem politică, noi construim România iar principalul obiectiv al CNMR pentru 2017 va fi accelerarea absorbției fondurilor europene deoarece 2016 a fost un eșec total și ticăloșie din partea celor care trebuiau să folosească fondurile structurale pentru dezvoltarea României” precum și că „România are nevoie de unitate și afirmare solidă a identității naționale”.
Au urmat discuții interactive, cei prezenți în sală având posibilitatea să adreseze întrebări la diversele neclarități legislative.
După ce, în prima parte a evenimentului, a avut loc lansarea filialei Neamț a celei mai puternice structuri asociative naționale a organizațiilor non-guvernamentale, CNMR, în partea a doua au fost invitate la cuvânt ONG-urile din Neamț.
Brîndușa Dediu
V-ar putea interesa şi următoarele articole