Concertul de colinde ,,Opaiţ’’ a adus bucuria în sufletele ascultătorilor
Concertul de colinde ,,Opaiţ’’ a adus bucuria în sufletele ascultătorilor
Duminică, 18 decembrie 2016, voluntari din cadrul Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială și Centrului de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv”, care aparține Parohiei „Sf. Voievozi” Săvinești, județul Neamț, au participat la Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei – ,,Opaiţ’’ ce a avut loc la Sala „Stephanus Magnus” a Centrului de evenimente „Agora” din Iaşi.
La spectacolul eveniment „Opaiț”, desfășurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au încântat auditoriul în acest an următoarele coruri:
- „Vlăstarele Ortodoxiei” – ATOR Piatra Neamţ;
- „Vestitorii Bucuriei” – ATOR Târgu Neamţ;
- Corul ATOR Botoşani;
- Corul ATOR Bucecea Botoşani;
- Corul „Învierea” – ASCOR Iaşi;
- Corul academic „Byzantion”;
- Corul „Visarion Puiu” – ATOR Paşcani;
- Corul „Arhanghelii” – ATOR Iaşi.
Concertul din acest an, al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, „Opaiţ”, a fost organizat de către membrii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iaşi.
Scopul principal a fost acela de a reaminti tinerilor că este posibil să transmiți tradiția străbună a colindului și să fii în același timp tânăr, conectat la exigențele lumii.
Cu ocazia acestui eveniment reprezentanţii fundaţiei au făcut cunoscute produsele create la atelierul protejat „Armonia”, traiste, sfeştoace, semne de carte brodate cu motive tradiţionale, portofele cu șnur.
Fondurile adunate de voluntarii Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială și Centrului de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” cu ocazia acestui frumos eveniment, vor aduce un strop de bucurie, în preajma sărbătorilor de iarnă, în inimile copiilor care primesc în fiecare zi o masă caldă la Centrul Social – Educativ „Popasul Iubirii Milostive” Săvinești, prin implicarea şi dăruirea părintelui paroh Petru Munteanu.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este prin excelență evenimentul din istoria mântuirii care aduce cea mai mare bucurie în sufletele și în casele credincioșilor.
Prin vestirea Nașterii Domnului, cei care colindă oferă oamenilor bucurie, speranță, nădejde. Obiceiul colindatului a reușit să se păstreze până astăzi, fără a-și pierde însemnătatea.
Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a transmis spectatorilor un mesaj:
„Să vă dăruiască Dumnezeu putere să vă îmbrăcați în haine de îngeri, de păstori și de magi, pentru că aceștia sunt colindătorii care din cer, din Betleem sau din îndepărtatul Răsărit, au plecat să-L descopere pe Domnul Hristos. Ei L-au descoperit și mare bucurie, plinătate de sens și de viață au primit în existența lor. Vom putea găsi și noi aceeași simplitate a păstorilor, aceeași înțelepciune a magilor și aceeași dorință de doxologie ca îngerii lui Dumnezeu, avându-L în noi și printre noi pe Domnul Hristos? E o chemare pe care v-o doresc înrădăcinată în conștiința tuturor.”
Corina Băhneanu
Alte articole din aceeaşi categorie aici