„Îngerii păzitori” au ajuns la Paşcani
„Îngerii păzitori” au ajuns la Paşcani
Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială, Piatra-Neamț, prin inițiativele părintelui director Petru Munteanu, a desfășurat joi, 2 noiembrie 2017, o nouă acțiune social-filantropică, din cadrul campaniei umanitare intitulată „Îngerii păzitori”.
Această campanie este adresată persoanelor nevoiaşe din judeţul Neamţ şi nu numai, care din motive de ordin social nu pot să îşi asigure condiții decente de viaţă.
Pe lângă sprijinul moral, această campanie îşi doreşte să contribuie la remedierea problemelor din comunitate şi la ajutorarea familiilor cu o situaţie materială precară.
Aşadar, printre darurile oferite enoriaşilor Parohiei „Înălțarea Domnului” – Pașcani, jud. Iaşi s-au numărat lenjerii de pat, cărucioare pentru copii, produse igienico-sanitare, jucării şi îmbrăcăminte, mochetă şi mobilier tip birou.
Acţiunea s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, iar valoarea bunurilor donate este de 15 890 lei.
„Sunt numeroase familii nevoiașe, iar prin intermediul acestor acțiuni de voluntariat venim în sprijinul familiilor cu o situație materială precară. Faptul că putem veni în sprijinul comunității din Pașcani ne bucură foarte mult.
Abandonul școlar și lipsa locurilor de muncă și-au spus cuvântul.
De aceea, noi considerăm că orice ajutor contează. Dăruindu-le un zâmbet acestor oameni, vom dobândi Împărăția lui Dumnezeu”, a reliefat părintele diacon Dimitriu Sîrghie Daniel, din cadrul Parohiei „Înălțarea Domnului” – Pașcani.
Menționăm că în baza unui protocol de colaborare încheiat cu Parohia „Înălţarea Domnului” din Paşcani, Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială va desfășura mai multe activități social-filantropice, ce au drept scop îmbunătățirea nivelului de trai al comunităților.
Corina Băhneanu
Mai multe articole aici