

Jocuri de tabără
„Parașuta”
Parașuta este o pânză rotundă, colorată, de care copiii vor prinde câte o culoare, iar la semnalul coordonatorului vor schimba culorile între ei. Ei trebuie ca, într-un interval de 5 secunde, să își schimbe locurile, trecând pe sub parașută. Acesta este un joc care dezvoltă atenția distributivă și concentrarea.


Jocuri de tabără
„Ping-pong”
Jocul se desfășoară cu peste 10 copii, cu vârsta de peste 4 ani, în sală sau în aer liber.
Participanții sunt împărțiți în două echipe omogene. Ei stau cu mâinile pe umerii coechipierilor, față în față, așezați în linie. O echipă va fi „Ping”, iar cealaltă „Pong”.
Coordonatorul va striga, pe rând, numele celor două echipe, arătând spre acestea, iar participanții vor sări pe loc atunci când își vor auzi numele. În cazul în care coordonatorul va arăta spre o echipă, dar îi va spune intenționat numele celeilalte, participanții care vor sări vor fi eliminați din echipă. Câștigă echipa care, la finalul jocului, are cei mai mulți coechipieri rămași. Obiectivele jocului sunt dezvoltarea atenției, coordonării și spiritului de fair-play.


Jocuri de tabără
Diana Aron, voluntar
Alte articole: https://solidaritatesociala.ro/seria-a-iv-a-tabara-aripi-de-inger-din-savinesti/
și
Bucurie, prietenie și experiențe de neuitat în seria a II-a a Taberei „Aripi de Înger”
și
Sa ne cunoastem drepturile tema supusa atentiei copiilor participanti la tabara Aripi de inger(Să ne cunoaștem drepturile – tema supusă atenției copiilor participanți la tabăra Aripi de înger)
și https://solidaritatesociala.ro/fundatia-impreuna-pentru-solidaritate-sociala-construind-aripi-pentru-viitor/(Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială – construind aripi pentru viitor)
și https://jurnalfm.ro/la-savinesti-inceputul-verii-a-adus-din-nou-zambete-emotii/ (La Săvinești, începutul verii a adus din nou zâmbete, emoții)
și Aripi de înger – tabăra unde prietenia prinde culoare și joaca devine firesc – https://solidaritatesociala.ro/aripi-de-inger-tabara-unde-prietenia-prinde-culoare-si-joaca-devine-firesc/
și Tabăra „Aripi de Înger” – un spațiu al educației prin bucurie – https://solidaritatesociala.ro/tabara-aripi-de-inger-un-spatiu-al-educatiei-prin-bucurie/
și Săptămâna 13 iulie – 17 iulie 2026 | Seria a IV-a – Tabăra „Aripi de Înger”, organizată de Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială: Luni – Cunoaștere, prietenie și voie bună – https://solidaritatesociala.ro/luni-cunoastere-prietenie-si-voie-buna/

