Județul Neamț prin ochii tinerilor, mai frumos ca niciodată
Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț derulează în perioadă 1 septembrie – 31 octombrie 2015 proiectul ”Județul Neamț prin ochii tinerilor”, program finanțat de Consiliul Județean Neamț.
Judeţul Neamţ este unul dintre cele mai bogate în obiective culturale şi turistice ale ţării, cu locuri unice şi atractive pentru toate vârstele.
Cu toate acestea, ele nu sunt cunoscute şi vizitate de către tânăra generaţie la adevăratul potenţial.
De asemenea, deşi judeţul Neamţ este promovat prin canale tradiţionale de comunicare (albume, pliante, pagini de internet, etc.), acesta sunt mai puţin accesate de tânăra generaţie, care preferă să se informeze de pe canale mai puţin tradiţionale şi să considere mai credibile informaţiile care vin din partea colegilor sau persoanelor de vârsta lor.
În cadrul acestui proiect, având colaborarea Inspectoratului Scolar Neamț, trei instituții de învățământ din orașul Piatra Neamț, (Colegiul Național ,,Petru Rareș”, Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș” și Școala Gimnazială nr.2) au încurajat tinerii elevi să participe la acest program cultural-educativ.
Proiectul de faţă îşi propune să promoveze obictivele culturale ale judeţului Neamţ din perspectiva și creativitatea a 30 de tineri.
,,Ne dorim ca acest proiect să fie unul pilot, care să fie preluat și de alte instituții pentru promovarea culturii, istoriei și spiritualității, pe care o transmit aceste obiective istorice”, a subliniat părintele Petru Munteanu, președintele Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială.
Grupul de copii şi tineri selectat participă la două seminarii de training în ceea ce priveşte scopurile proiectului, activităţile pentru care au fost recrutaţi, metodele moderne de promovare, principiile şi metodele de publicitate şi comunicare în social media, noţiuni de IT legate de activităţile proiectului.
Totodată, copiii şi tinerii vor participa la trei excursii pe următoarele trasee: Piatra Neamţ – Tg. Neamţ, cu posibilitatea vizitării următoarelor obiective: mânăstirile Agapia, Neamţ, Zimbrăria Neamţ, Cetatea Neamţ, Bojdeuca lui Creangă, Casa Memorială Mihail Sadoveanu, etc. Piatra Neamţ – Borca, cu posibilitatea vizitării următoarelor obiective: mânăstirea şi muzeul Bistriţa, mânăstirea Pângăraţi, muzeul Iulia Hălăucescu, biserica din lemn din Farcaşa, Barajul Izvorul Muntelui, etc. Piatra Neamţ – Roman, cu posibilitatea vizitării următoarelor obiective: mânăstirea Războieni, casa Cantacuzino, Complexul episcopal Roman, Biserica armenească, casa Negruzzi, etc.
Sâmbătă, 26 septembrie, un grup de 32 de persoane au purces la o drumeție, având itinerariul: M-rea Sihăstria – M-rea Secu – M-rea Neamț – Zimbrărie – Cetatea Neamțului – Casa Memorială Ion Creangă – M-rea Agapia – M-rea Văratec – Piatra Neamț.
Într-un peisaj mirific, care te face să uiți de problemele cotidiene cu care te confrunți zi de zi, ajunși la Mănăstirea Sihăstria, excursioniștii, au aflat istoria sfântului lăcaș de cult, au admirat peisajul superb din zonă.
O bună parte dintre ei au degustat bucatele pregătite de călugării mănăstirii, care, cu drag, i-au invitat pe tineri la masă.
Ajunși la Mănăstirea Neamț, voluntarii au aflat că este cea mai veche așezare monahală din Moldova. Încă de pe timpul lui Petru I Mușat aici era un așezământ monahal. Biserica actuală a fost constituită de Ștefan Cel Mare.
Și de la Cetatea Neamțului au plecat cu impresii placate, unde și-au amintit că aceasta a străjuit valea Moldovei și a Siretului cât și drumul care trecea peste munte în Transilvania.
,,Iată că a avut loc şi prima excursie din cadrul proiectului “Jud. Neamţ prin ochii tinerilor”. A fost frumos, interesant şi plăcut să revăd locuri dragi mie şi să interacţionez cu persoane noi. Mi-au plăcut toate obiectivele turistice vizitate, însă ce mi-a atras atenţia şi mi-a plăcut cel mai mult, a fost o încăpere situată sub bisericuţa cimitirului Mănăstirii Neamţ. Acolo “odihnesc” oasele preoţilor şi călugărilor ce au trăit în M-re. Pentru unii poate a fost o experienţă nu tocmai plăcută să vadă acele oseminte, însă mie mi-a făcut plăcere să descopăr acest loc. Un al doilea punct al excursiei care, de asemenea mi-a sădit în suflet o bucurie, a fost M-rea Agapia.
Glasurile maicilor care cântau la slujbă m-au făcut să mă simt deosebit, sufletu-mi încărcându-se cu energie pozitivă ,lucru ce m-a făcut să îmi doresc să rămân acolo pe veci. Am făcut multe poze pe care sunt nerăbdătoare să le postez pe internet, pentru că îmi doresc foarte mult să vadă şi alţii (atât români cât şi străini) ce judeţ frumos avem, care merită vizitat!”, a concluzionat Maria Pandelea, elevă la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț și unul dintre voluntarii înscriși la acest proiect, după prima excursie.
Nimeni nu știe cum s-a scurs ziua … întorși la Piatra Neamț, tinerii, cu urări de noapte bună și dorința teribilă de a împărtăși familiei cele trăite în excursie, s-au risipit pe la casele lor.
,,Interesul și buna-cuviință a copiilor implicați în acest proiect, ne determină să continuăm acest tip program, de promovare a valorilor culturale, de a înțelege istoria prin obiectivele turistice ale județului Neamț. Cu siguranță vom demara și alte activități de acest gen, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț și Inspectoratul Școlar Neamț”, a menționat Agafia Roșu, managerul proiectului.
Aceşti copii şi tineri vor ajunge să conştientizeze în primul rând comorile judeţului şi motivele pentru care merită să le promoveze, iar pe termen lung, motivele pentru care merită să rămână, să locuiască şi să contribuie la îmbogăţirea patrimoniului cultural al acestui judeţ.
De asemenea, ei au rolul de ambasadori ai acestor valori, acestea având şanse mari de a fi receptate şi acceptate şi de colegii lor de generaţie.
Brîndușa Dediu
Mai multe articole aici