„Măsoară timpul cu faptele tale” – curs de frizerie şi coafură
„Măsoară timpul cu faptele tale” – curs de frizerie şi coafură
„Educația nu e cât de mult ai memorat sau cât știi. E capacitatea de a face diferența între ce știi și ce nu știi.” — Anatole France
Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” a găzduit, în perioada 11-12 octombrie 2016, prin iniţiativa părintelui director Petru Munteanu, un eveniment organizat de Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț şi Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, județul Neamț, şi anume un curs gratuit de frizerie şi coafură.
Şi în anii trecuţi s-au desfăşurat cursuri de calificare (curs de croitorie, curs de broderie, curs de patiserie, curs de confecţionare lumânări), în urma cărora participanţii fie şi-au descoperit o nouă pasiune, fie au devenit meşteri în una dintre meserii.
Cursul a avut loc în cadrul acţiunii social-educative „Măsoară timpul cu faptele tale” şi formatorii au fost doamna Viorica Jingoi şi stilista Ana-Maria Andrei.
Pe perioada cursulului, participanţii au primit informaţii despre tehnici de coafat şi tuns, dar şi reguli de bază privind igiena, metode de sterilizare a intrumentarului.
Cei prezenţi au fost captivaţi de tot ceea ce li s-a prezentat, au fost încântaţi să înveţe împletituri şi coafuri moderne, dar au fost puţin emoţionaţi când a fost vorba de tuns.
Doamna Viorica Jingoi are o vastă experienţă în domeniul frizerie, de peste 15 ani, iar pe perioada desfăşurării cursului ne-a povestit:
„Totul a început când eram foarte mică, m-a fascinat această meserie şi mi-am dorit foarte mult să o urmez. Esenţial în această meserie, pe lângă talent este devotamentul.
Mereu mi-am dorit ca tot ceea ce fac să iasă minunat. Îndemn toate persoanele care îşi doresc să facă această meserie, să nu ezite şi să-i urmeze visul. Pe mine mă caracterizează această meserie şi o practic cu mare drag.”
Cu o experienţă de aproape 8 ani în domeniul frizeriei, coafurii şi a machiajului, Ana-Maria Andrei ne-a spus că nu se imaginează făcând altă meserie.
„Am început totul făcând un curs de frizerie în Piatra Neamţ, apoi am vrut să îmi perfecţionez şi tehnica de machiat şi am urmat un curs în Bucureşti. Am lucrat foarte mult pentru televiziuni, am ceva experienţă şi îmi doresc foarte mult ca în viitor să am propriul meu salon.”
Cursul a fost apreciat de toţi participanţii, fiind foarte mulţumiţi de toate cele învăţate.
Corina Băhneanu
Alte articole din aceeaşi categorie aici