

Povestea merge mai departe …
În perioada 20 – 25 iulie 2015, Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială în colaborare cu Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești și cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, organizează cea de-a V-a serie a Taberei de creație ”Aripi de înger”- ediția a X-a.
,,Cu mic cu mare, ne-am adunat astăzi la Tabăra de creație ”Aripi de Înger”, pentru a crea o oază de liniște în viața de zi cu zi, pentru a ne împărtăși unii altora cunoștințele în materie de artă, sport, jocuri energizante și distracție. Odată cu această nouă serie, în dimineața zilei de 20 iulie 2015, ne-am continuat demersul în consolidarea din punct de vedere moral, spiritual, al personalităţii și nu în ultimul rând sportiv și al sănătăţii copiilor participanți la această tabără”, au declarat voluntarii Pavel Sava, Murariu Rareș, Ştefania Vișan.
Copiii au luat parte cu plăcere la activitățile propuse și au fost fascinați de căldura şi bună voință cu care au fost primiți la Săvineşti.
Diversitatea activităţilor și a jocurilor distractive le-a menținut captată atenția și i-a ajutat la exprimarea liberă a acestora.
Sărbătoarea ”Sfântului Ilie’’ nu a trecut neobservată în rândurile copiilor, aceștia primind informații despre semnificația religioasă a zilei, dar au aflat și câteva obiceiuri românești specifice zilei de astăzi.
Ulterior, participanții au avut ocazia să-și testeze abilitățile de înțelegere a unei povești (,,Regina Albinelor’’) recitată de Claudiu Ladan, unul dintre voluntari.
Cei mai mici au răspuns cu succes cerințelor redactate pe baza poveștii. Claudiu s-a arătat mulțumit de rezultatele activităţii:
,,Copiii au fost încântați de povestea aleasă, ei putând fi testați pe baza unor întrebări concepute de voluntari. A fost o experiență de neuitat pe care o vom repeta”.
Pentru a iniția participanții în tainele sportului și al jocului de echipă s-au desfășurat diferite ștafete, concursuri cu mingea, aruncări la poartă, pase consecutive şi multe altele.
O activitate specifică băieţilor a atras cele mai multe cuvinte de laudă. ”Cupa Aripi de înger’’ condusă de voluntarul Rareș Murariu, a împins barierele sportive ale micilor participanți alte limite competiționale.
,,Activitatea mi-a fost pe plac, contribuind la dezvoltarea abilităților mele de comunicare și lucru în echipă. Jocul ”cu sărituri’’ mi s-a părut cel mai interesant, trezindu-mi pofta de aventură. Emoția percepută după câștigarea competiției a fost una pe care nu o voi uita’’, a menționat Thea Corlade, participant în cadrul taberei de creație Aripi de înger, seria a V-a, ediția a X-a.
Începând cu seria curentă, voluntarii s-au împărţit în 3 grupe: cei responsabili cu divertismentul, cei cu organizarea administrativă și cei cu colectarea impresiilor.
Cei responsabili cu organizarea jocurilor s-au arătat mulțumiți de bucuria copiilor și energia cu care au participat la activitățile propuse
Georgia Martici, voluntar în cadrul acestei tabere ne-a menționat că:
,,Ziua de astăzi a fost una memorabilă, iar copii îşi doresc să participe în continuare la tabăra noastră. Îi așteptăm pe toți cei care doresc să pășească pragul Centrului de Servicii Sociale ”Samariteanul Milostiv” din Săvinești sau Școala Veche, locul unde se desfășoară principalele activități ale taberei”.
Vă reamintim că Tabăra de creație ,,Aripi de înger” se organizează pe toată perioada vacanței de vară, în serii săptămânale.
Echipa de redacție
V-ar putea interesa şi următoarele articole