Proiectul de învățare a limbii engleze ”English Language Program for Youth” se desfășoară în două noi locații
31 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au participant, începând cu luna octombrie 2020, la proiectul ”English Language Program for Youth” finanțat de Ambasada SUA prin intermediul Fundației Împreună Pentru Solidaritate Socială.
Repartizați în trei grupe, elevii care provin de la Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești, Școala Gimnazială Nr. 3 Piatra Neamț și Școala Gimnazială nr. 1 Bicaz au participat la cursurile online de limba engleză.
Beneficiarii proiectului au vârste cuprinse între 10 și 14 ani și aparțin unor categorii sociale vulnerabile.
Proiectul, care se află deja la cel de al doilea an de derulare, are drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii, geografiei și istoriei Statelor Unite ale Americii.
„Timp de 2 ani, în care am participat ca și profesor pentru 40 de copii beneficiari am avut ocazia să observ impactul extraordinar pe care l-a avut acest proiect asupra lor. La finalul proiectului ei au demonstrat nu numai cunoștințe sporite de limba engleză, ci și rezultate școlare mai bune, și au demonstrat o motivație mai mare de a reuși în viață. Nu pot decât să mă bucur că acest proiect se continua și în anul școlar 2020-2021 și că voi avea posibilitatea de a participa din nou la el”, a precizat Brîndușa Albert, profesor de limba engleză în cadrul proiectului.
Prin intermediul programului, direct şi indirect, se încearcă modificarea percepţiei elevilor şi a familiilor lor despre educaţie şi importanţa acesteia, iar participanţii la program au fost motivaţi să îşi continue parcursul şcolar.
„Am ales să includem în programul nostru copii care sunt interesați să își îmbunătățească cunoștințele de limba engleză și să afle mai multe despre Statele Unite ale Americii, cu speranța că acest lucru le va crește mai târziu șansele de a fi admiși mai departe la licee de prestigiu, de a fi incluși pe piața muncii mai ușor și, în general, de a avea acces la o viață mai bună” a declarat pr. Petru Munteanu, coordonatorul acestui proiect și președintele Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială.
Elevilor le este stimulată stima de sine şi încrederea în sine, devenind astfel mai eficienţi în comunicare, dobândind o şansă de a se integra cu succes în comunitatea şcolară. Mai mult decât atât, prin dobândirea de competenţe lingvistice în engleză, aceşti copii vor fi mai încrezători în participarea la alte proiecte internaţionale, care le vor deschide noi perspective si le vor oferi noi oportunităţi pentru dezvoltarea socio-economică şi integrarea şcolară viitoare