„Protejăm natura împreună!”
„Protejăm natura împreună!”
Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamţ a început, joi 13 octombrie, proiectul „Protejăm natura împreună!”, acesta este realizat cu sprijinul Primăriei Piatra Neamț, prin Programul „Protecția mediului” – Finanțări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Piatra-Neamț 2016.
Elevi ai Grupului Şcolar Economic Administrativ din Piatra Neamţ au participat la primele ateliere din cadrul proiectului, au avut prilejul să afle cum pot proteja natura şi care sunt factorii dăunători acesteia.
S-au desfăşurat patru ateliere, la care au participat 88 de elevi, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, pe parcursul cărora aceştia au primit informaţii referitoare la efectele epuizării resurselor naturale, cauzele şi efectele degradării mediului înconjurător, forme de ocrotire a mediului înconjurător.
Atelierele au fost interactive, copiii au fost foarte încântaţi de subiect şi foarte curioşi să descopere lucruri noi.
Formator în cadrul proiectului „Protejăm natura împreună!” este doamna Ştefania Timofte, care a făcut ca informaţia să ajungă la tineri într-un mod plăcut şi interactiv.
Tinerii au fost îndemnaţi să sorteze deşeurile, să economisească apa şi să recicleze.
Exemplul personal este cel mai puternic, de aceea domna Timofte le-a prezentat tinerilor câteva obiecte drăguţe făcute din materiale reciclate (suport pentru pixuri, rame pentru fotografii, materiale didactice făcute din cartonul de la diferite cutii şi capace din plastic).
Spre finalul prezentării, participanţii fost încurajaţi să confecţioneze un pix foarte interesant, mina fiind învelită într-o carcasă de hârtie.
„Sunt importante aceste activităţi pentru a informa oamenii. Din punctul meu de vedere, acest proiect este foarte interesant şi folositor pentru noi toţi.
Cu toţii trebuie să ne gândim în primul rând la noi, la planeta noastră şi la tot ceea ce pierdem dacă nu ne vom proteja natura în mod corespunzător. Ar trebui să ne gândim de mai multe ori înainte de a arunca un ambalaj, un material… ar putea fi reciclat.”, ne-a declarat Mihaela Loredana.
„Sunt foarte mulţumit de această oră de educaţie. Ne-aţi ajutat să ne dăm seama de faptul că orice hârtie aruncată la coş şi nu pe jos, semnifică mult pentru mediul înconjurător.
Am învăţat multe şi toate informaţiile au fost de folos. Vă mulţumesc pentru activitate şi pentru pix!”, a menţionat Găţu Eduard.
A fost o activitate interactivă, animată şi sperăm că toate cele învățate vor fi puse în aplicare!
Corina Băhneanu
Mai multe articole aici