Recunoașterea excelenței în asistență socială la finalul Zilelor Asistenței Sociale 2025
Pe 28 martie 2025, s-a încheiat seria de evenimente dedicate Zilelor Asistenței Sociale 2025, un moment important pentru comunitatea profesională din acest domeniu. Tema principală a ediției din acest an, „Consolidarea solidarității intergeneraționale pentru o bunăstare durabilă”, a pus în lumină importanța colaborării dintre generații și a sprijinului reciproc în societate.
„Am ajuns la finalul Zilelor Asistenței Sociale 2025, un eveniment în care am discutat, învățat și găsit soluții pentru o societate mai unită, în care generațiile se sprijină reciproc. Sub tema „Consolidarea solidarității intergeneraționale pentru o bunăstare durabilă”, am descoperit cât de important este ca tinerii, adulții și vârstnicii să colaboreze, să împărtășească experiențe și să construiască împreună un viitor mai bun”, a declarat doamna Nicoleta Ciocârlan, Director General Adjunct al DGASPC Neamț și Președinte al Structurii Teritoriale CNASR Neamț.
În cadrul evenimentului, părintele Petru Munteanu, directorul Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială, a fost distins cu o diplomă de recunoștință pentru implicarea Fundației în susținerea Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială. Prin activitatea sa constantă și dedicată, acesta a contribuit semnificativ la promovarea valorilor solidarității și sprijinului social.
Evenimentul a reunit specialiști din domeniul asistenței sociale, voluntari, reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor non-guvernamentale, precum și membri ai comunităților locale. S-a subliniat că fiecare gest de solidaritate contribuie la construirea unei lumi mai echitabile și mai empatice, iar inițiativele și proiectele dezvoltate în cadrul acestor zile vor avea un impact pe termen lung.
„Acesta nu este un sfârșit, ci un nou început! Continuăm să promovăm respectul, sprijinul și colaborarea între generații, pentru o bunăstare durabilă!”, a transmis doamna Ciocârlan, subliniind importanța continuității acestor eforturi.
Recunoașterea muncii depuse de profesioniștii din domeniul asistenței sociale și susținerea inițiativelor de solidaritate intergenerațională sunt pași esențiali pentru o societate mai unită și mai incluzivă. Prin evenimente precum Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, se evidențiază eforturile celor implicați și se inspiră noi generații să contribuie la binele comun.
Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială – un parcurs dedicat comunității
Sunt 12 ani de la apariția revistei online „Jurnal Spiritual” – un spațiu al dialogului etic, estetic și social, unde adevărul, frumosul și binele au fost puse în slujba celor ce caută lumină pentru minte și suflet.
De asemenea, s-au celebrat 12 ani de când Școala Veche, odinioară loc al învățăturii, a fost redată comunității și transformată cu grijă și dăruire în Centru de zi pentru persoane vârstnice „Samariteanul Milostiv”, în parteneriat cu Parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești. Acest centru a devenit un cămin al alinării și al prieteniei, exprimând respectul față de demnitatea umană, pentru cei aflați la vremea roadelor vieții.
S-au împlinit, totodată, 11 ani de când vocea postului de radio Jurnal FM răsună în casele și inimile celor ce aleg să asculte nu doar muzică și știri, ci și un mesaj cultural-educativ, oferind tematici și provocări diverse pentru ascultători. Pagina de Facebook a acestui post de radio depășește cu mult așteptările, având lunar peste 4 milioane de vizualizări.
De peste opt ani, Jurnal FM emite pe 13 frecvențe locale în orașele: Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Suceava, Piatra Neamț, Bicaz, Bacău, Onești, Bârlad, Brașov, Făgăraș, Sovata, Mediaș și Luduș, adunând în jurul său oameni care prețuiesc valorile ce dau sens civic comunității de care aparțin.
De opt ani, Editura Jurnal Spiritual oferă cititorilor cărți pentru suflet, hrănind mintea și inima celor ce caută adevărul și frumusețea cuvântului scris.
În sprijinul tuturor acestor inițiative a stat Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, care a făcut posibil ca aceste proiecte să devină realitate și să aducă lumină în viețile celor de lângă noi. În această misiune, un partener de nădejde al Fundației este Sectorul de asistență socială Diaconia, care aparține de Arhiepiscopia Iașilor, împărtășind aceeași viziune asupra solidarității și sprijinului comunitar.
Și, ca dovadă că această lucrare nu se oprește, ci merge mai departe, din anul 2022, Fundația a început construcția unei creșe și a unei grădinițe cu program prelungit. Dorința fundației nemțene este ca acești micuți învățăcei să aibă parte nu doar de educație, ci și de dragoste, atenție și sprijin, fiind crescuți într-un mediu în care valorile adevărate să le fie temelie pentru viață.