Un an de colaborare cu Ambasada SUA la București
Joi, 10 octombrie 2019, la sediul Ambasadei SUA la București a avut loc o întâlnire între membrii delegației Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra Neamț și domnul Scott Reese, Atașat Cultural al Ambasadei SUA la București.
Delegația a fost compusă din directorul organizației, părintele Petru Munteanu, Brîndușa Dediu, Cristian Hurgheș, Iulian Țocu și Corina Băhneanu.
Discuţiile s-au concentrat pe parteneriatul Fundației cu Ambasada SUA, pe progresul activităților derulate în cadrul proiectului ”English Language Program for Youth” demarat la școala gimnazială din comuna Săvinești și viitoare proiecte demarate în locații din zona Moldovei.
Proiectul ”English Language Program for Youth”, un proiect educațional deosebit, a început în luna octombrie a anului trecut. Acesta are drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii și istoriei Statelor Unite ale Americii de către un număr de 40 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” Săvinești.
Beneficiarii proiectului au vârste cuprinse între 9 și 15 ani și aparțin unor categorii sociale vulnerabile. Cursurile se desfășoară pe grupe de vârstă, fiecare grupă participând la 4 ore de curs săptămânal.
„Am ales să includem în programul nostru copii care sunt interesați să își îmbunătățească cunoștințele de limba engleză și să afle mai multe despre Statele Unite ale Americii, cu speranța că acest lucru le va crește mai târziu șansele de a fi admiși mai departe la licee de prestigiu, de a fi incluși pe piața muncii mai ușor și, în general, de a avea acces la o viață mai bună”, a declarat pr. Petru Munteanu, coordonatorul acestui proiect și președintele Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială.
Iată și motivațiile unor participanți la curs:
„Am hotărât să particip la cursurile de engleză pentru a-mi dezvolta vocabularul în această limbă și pentru a petrece câteva ore în scop productiv. Întotdeauna mi-au plăcut tradițiile, cântelece englezești. Când eram mai mică, obișnuiam să privesc desene animate din America, cum ar fi Scooby Doo. Unul dintre cele mai mari visuri ale mele în prezent este să călătoresc sau poate chiar să lucrez într-o țară din America.” – Țăndărel Ioana Andreea
„Am venit la aceste cursuri pentru că îmi place foarte mult limba engleză și aș vrea să știu să o vorbesc. Am 12 ani. Cred că m-ar ajuta mult!” – Habic Denisa
De asemenea, s-au purtat discuții despre oportunitățile oferite de către Ambasada SUA cetățenilor din România, privind schimburile educaţionale, evenimente culturale, activităţi de învăţare a limbii engleze şi programe de finanţare.
Schimburi educaţionale
Programul Fulbright
Programul Fulbright oferă oportunități de schimb cetățenilor români – savanți, studenți și profesioniști – pentru studii, cercetare și predare în Statele Unite. Aceste subvenții sunt susținute de guvernele SUA și ale României și sunt acordate prin concursuri deschise bazate pe merite, supravegheate de panouri binaționale.
Din 1960, când a venit pentru prima dată în România, Programul Fulbright a oferit și a menținut cele mai utile și benefice contacte intelectuale, educaționale și culturale dintre cele două țări, cu peste 3.000 de studenți, profesori și savanți din ambele țări care beneficiază de acest program.
Burse
Guvernul american sponsorizează o serie amplă de programe educaţionale şi profesionale.
Învăţarea limbii engleze
Predaţi şi învaţaţi limba engleză ca limbă străină, exploraţi cultura americană şi încurajaţi conversaţia în limba engleză în cadrul comunităţii de studenţi din întreaga lume!
Future Leaders Exchange Program (FLEX)
Sponsorizat de Biroul pentru Educaţie şi Cultură al Departamentului de Stat (ECA), programul Future Leaders Exchange Program (FLEX) oferă elevilor de liceu din Europa şi Eurasia burse pentru a petrece un an şcolar în Statele Unite, locuind cu o familie americană şi studiind la un liceu din SUA.
Programul FLEX a fost înfiinţat în 1992 de către Congresul SUA şi a creat un program de schimb de un an, finanţat în totalitate de Guvernul SUA, prin care elevi de liceu să petreacă un an în SUA. Aflat acum în cel de-al douăzeci şi șaselea an de funcţionare, programul FLEX a oferit burse unui număr de peste 27.000 de elevi de liceu din Europa, Eurasia şi Asia Centrală. În anul şcolar 2019-2020, circa 900 de elevi vor studia în SUA prin programul FLEX. Timp de un an, fiecare bursier va locui cu o familie americană gazdă şi va studia la un liceu american. Aproximativ 20 de elevi cu dizabilităţi sunt invitaţi anual în SUA prin programul FLEX, în urma unui concurs de selecţie bazat pe aceleaşi criterii care se aplică tuturor participanţilor.
Ambasada SUA la Bucureşti sponsorizează şi facilitează o serie amplă de programe educaţionale şi culturale. Secţia Culturală promovează programe culturale şi educaţionale menite să-i ajute pe români să afle mai multe despre societatea americană şi valorile sale.
C.B