Alienum phaedrum torquatos nec eu, vis detraxit periculis ex, nihil expetendis in mei. Mei an pericula euripidis, hinc partem.

Blog

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială / Noutăți  / Zâmbete și jocuri în aer liber

Zâmbete și jocuri în aer liber

Marți, 30 iunie 2015, în a doua zi a celei de-a doua serii a Taberei de creație „Aripi de înger”, copiii au învățat să deseneze și să picteze icoane, au participat la un program de cateheză, au beneficiat de un curs de educație pentru sănătate, au călărit, au servit prânzul și s-au bucurat de jocuri distractive și educative.

Galerie Foto

Ziua a debutat cu activitatea de desen și pictură de icoane, după care părintele Mihai Meraru, preot al parohiei Dragomirești, a susținut o oră de cateheză adaptată vârstelor și nevoilor participanților.

Astfel, părintele le-a vorbit despre importanța rugăciunii de dimineață și de seară, a rugăciunii înainte și după masă, dar și despre importanța cinstirii icoanelor și a cinstirii sfinților.

SONY DSC

„Orice icoană trebuie sfințită pentru că noi nu ne închinăm lemnului din care e făcută icoana, ci sfântului care e zugrăvit în icoana. În timpul zugrăvirii icoanelor este nevoie de post, rugăciune, de eliminarea oricăror răutăți. Sfinții ne ajută să îi pictăm atunci când ne rugăm lor și de aceea trebuie să știm și când sunt ei sărbătoriți”, a declarat părintele Mihai Meraru. Pe finalul catehezei, părintele i-a îndemnat pe copii să aibă acasă o Biblie, din care să citească ori de câte ori au ocazia. Copiii au pus, la rândul lor, întrebări, iar părintele Mihai a răspuns cu răbdare și tact pastoral tuturor curiozităților micuților pictori și le-a oferit sfaturi religioase și morale.

,,Astăzi am desfășurat  multiple activități, iar copii au fost încântați de împletirea brățărilor, precum și de pictarea și desenarea icoanelor. Cei mici au desenat pe coli de hârtie personajele preferate din desene animate, iar cei mari au lucrat la pictarea unor icoane.

Părintele Mihai Meraru a ținut o oră de cateheză și le-a explicat copiilor despre Sfinții din icoane, le-a reamintit despre cât este de important  să se închine la icoane și să se roage. Copii au fost încântați de toate acțiunile desfășurate, au învățat să socializeze și să se ajute între ei. Unii mai știau să facă brățări de anul trecut, motiv pentru care au dorit să împărtășească și celorlalți micile secrete. Copii au învățat să poarte cu mândrie ceea ce au lucrat, au descoperit că au talent și că pot realiza lucrări artistice”, a menționat Andra Avasilcăi, coordonator de voluntari în cadrul Taberei de creație “Aripi de înger” – ediția a X-a.

A urmat apoi activitatea de hipoterapie, desfășurată în parcul central al comunei Săvinești.

Partenerii de la Clubul Sportiv Ecvestru „Decebal” din Bacău, prin reprezentanții Radu Mihai Cosmin și Pintilie Cezar, au adus zâmbetul pe fețele copiilor atunci când i-au urcat în șa. Calul Pitbull i-a ajutat pe copii să se liniștească și să prindă curaj, stabilindu-se o relație specială de comunicare.

După această activitate distractivă și recreativă, copiii s-au îndreptat spre Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”, unde au avut parte de un mic curs de Educație pentru sănătate, susținut de Daniela Ciucan, asistent medical comunitar în cadrul Primăriei Săvinești.

Astfel, cursul intitulat „Sănătatea e bunul cel mai de preț” a adus în atenția micilor participanți la Tabăra de creație „Aripi de înger” aspecte importante despre igiena mâinilor, igiena orală, igiena corporală și igiena părului.

„Sănătatea este cel mai important și mai prețios bun al nostru, iar primul pas spre păstrarea sănătății îl reprezintă igiena. Prima regulă de igienă pe care trebuie să o respecte copiii este spălatul pe mâini, care nu trebuie să dureze mai puțin de 15 secunde. Apoi, periajul dentar trebuie să fie introdus în îngrijirea copilului încă de când este foarte mic, ca o activitate amuzantă și distractivă pentru el. Copilul trebuie educat să își facă duș singur în fiecare zi, iar părul trebuie spălat la un interval de aproximativ două zile, blând și ușor”, a declarat Daniela Ciucan.

Cursul s-a încheiat cu o serie de poezii și ghicitori pe tema sănătății și a igienei, din care copiii au reținut lucrurile esențiale într-un mod plăcut și distractiv.

SONY DSC

Prânzul delicios de la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” le-a asigurat participanților și voluntarilor energia necesară desfășurării activităților sportive și jocurilor distractive și educative.

Despre jocurile și activitățile realizate de către voluntari alături de participanți ne-a vorbit Lavinia Apopei-Pruteanu, coordonator de voluntari în cadrul Taberei de creație „Aripi de înger”.

„Tinerii au fost rugați să se așeze în ordine alfabetică după inițiala prenumelui, fără să vorbească, să-și facă semne sau să schițeze vreun gest. Prin acest joc s-a urmărit cât de atenți au fost atunci când colegii lor s-au prezentat în ziua anterioară.

Pentru a se cunoaște mai bine, a urmat apoi un joc realizat de Emi, un tânăr de 17 ani, cu experiență de mai bine de trei ani în voluntariat, fiind membru activ și al asociației Cercetașii României.

Astfel, fiecare tânăr a spus minim trei lucruri despre el: numele, nivelul de școlarizare, pasiunile lui. După acest joc, voluntarii au fost provocați să repete numele fiecărui coleg pentru a vedea câte nume au reușit să rețină.

Pentru că în orice activitate, chiar și de voluntariat, fiecare își poate aduce contribuția prin cunoștințele sau talentele sale, pentru că venim cu așteptări, dar avem și temeri și mai ales ne dorim să plecăm cu ceva din orice experiență, ne-am dorit să aflăm care sunt contribuțiile, așteptările, temerile și cu ce anume își doresc să plece voluntarii la finalul taberei.

Enumerăm mai departe o parte dintre contribuțiile pe care tinerii au menționat că le pot aduce în tabără: „pot să ajut, să mă fac înțeleasă și să interacționez ușor cu copiii”, „sunt o bună ascultătoare și pot ajuta copiii la diferite activități”, „am o fire calmă și îmi plac foarte mult copiii”. Cele mai multe așteptări ale tinerilor de la această experiență se referă la nevoia lor de a socializa, de a lega noi prietenii, de a se dezvolta personal, de a-și dezvolta noi abilități și de a putea fi de ajutor celorlalți. Temerile au fost comune pentru toți: „că nu o să mă integrez în grup”, „mi-e teamă că nu o să reușesc ceea ce mi-am propus din cauza timidității”.

Cele mai importante lucruri pe care și-ar dori să le ia cu ei la final sunt: „modalități de a mă cunoaște pe mine și pe cei din jurul meu”, „multe amintiri plăcute”, „prietenii de lungă durată”, „abilitatea de a reuși să-i ajut pe ceilalți”.

SONY DSC

Cea mai mare provocare pentru tineri a fost aceea de a se așeza în ordinea zilei de naștere, de la ianuarie la decembrie, respectând aceleași reguli de la jocul numelui, și anume regula de a nu vorbi.

Cu mici încurcături, au reușit să intuiască locul unde să se așeze. În această formație, au fost împărțiți în patru echipe de câte patru persoane și li s-a dat ocazia ca fiecare echipă să-și aleagă câte două jocuri pe care să le pregătească și să le pună în practică cu copiii înscriși în tabără”, a declarat Lavinia Apopei-Pruteanu.

„Mă bucur că am avut ocazia de a participa astăzi la Tabăra de creație „Aripi de înger”. Am coordonat activități de dezvoltare a capacității de comunicare și lucru în echipă. Copiii au colaborat foarte bine cu noi și este o reală plăcere pentru mine să le dezvolt latura artistică și nu numai”, a declarat Marina Gîrbea, voluntar în cadrul Taberei de creație „Aripi de înger”.

Mihai Parfeni și Alexandra Gîrbea

V-ar putea interesa şi următoarele articole