

Armonie și bucurie în copilărie
Armonie și bucurie în copilărie
Zilele de vacanță nu au fost niciodată mai pline de cunoaștere, descoperiri, experiențe noi, jocuri și prietenii. În cadrul Taberei de creație „Aripi de înger”, copiii au ocazia să exploreze lumea și să învețe câte ceva în plus despre sport și o viață sănătoasă. Probele de creativitate, comunicare și muncă în echipă se alătură jocurilor indoor și outdoor, cântecelor, poeziilor și altor multe surprize.
Astfel, se urmărește participarea la evenimente și experiențe comune, care să conducă la formarea echipelor și a prieteniilor.
De asemenea, se dorește conștientizarea propriilor puncte tari și a propriilor slăbiciuni, precum și înțelegerea modului în care pot fi puse în valoare sau remediate.
Unul dintre voluntarii de seamă ai taberei, doamna Elena, ne-a împărtășit câteva dintre impresiile și trăirile de care a avut parte pe parcursul desfășurării activităților de la Săvinești.
„Am petrecut o săptămână minunată în Tabăra de creație „Aripi de înger” de la Săvinești, alături de o echipă inimoasă de voluntari, tabără condusă de o persoană pe care oricine și-ar fi dorit-o în comunitate, este vorba despre părintele Petru Munteanu. Dorința mea de a face voluntariat a ajuns la urechile colegei mele de la Școala Gimnazială nr.2 din Piatra-Neamț, doamna învățător Gianina Croitoriu-Dumitru, căreia țin să-i mulțumesc în mod special, deoarece așa am ajuns în această tabără. Ce m-a atras înainte de a păși pragul taberei a fost cuvântul „creație”, cuvânt care m-a fascinat întotdeauna, m-a atras și mi-a trezit interesul atunci când a fost alăturat cuvântului „copil”.
Creațiile copiilor, faptul că dispun de libertatea de a alege în ce mod vor să-și ocupe timpul petrecut aici, având la dispoziție o multitudine de opțiuni, constituie un motiv care determină ca numărul de copii participanți să crească de la o zi la alta. Nu în van afirma marele pictor Nicolae Tonitza că „mai artist decât copilul nu e niciun alt artist din lume, numai să ai răbdare să-l înțelegi și minte să-l pricepi”.
Într-adevăr, aici copiii se simt în vacanță.
Aici au libertatea de a-și alege în ce mod își petrec ziua, sugestiile lor de la o zi la alta sunt respectate, iar părinții sunt mulțumiți că își știu copiii în siguranță, departe de tehnica modernă ce cuprinde telefoane, tablete, laptopuri, într-o „oază” care le asigură atât îmbogățirea spirituală, dar și fortificarea organismului.
Apreciez în mod deosebit prezența în mijlocul copiilor a artiștilor plastici, a instructorilor de activități sportive, a preoților, a psihologilor, a reprezentanților ordinii publice și a voluntarilor, care determină ca toate activitățile propuse să se desfășoare la un înalt nivel calitativ.
Mă despart de această tabără cu bucuria unei noi experiențe de suflet acumulate, cu tristețea faptului că nu este mai aproape de localitatea mea pentru a-mi putea petrece în fiecare zi câteva ore în tabără și cu neîmplinirea faptului că toți copiii din toate localitățile ar trebui să beneficieze, pe timpul vacanței, de lucrurile minunate care se petrec aici, în Tabăra de creație de la Săvinești”, a declarat doamna profesor în cadrul învățământului primar, Elena Milea.
Plăcut surprinsă de toate activitățile care au avut loc în ,,Tabăra de creație”, Gianina Croitoriu-Dumitru, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 2 din Piatra-Neamț a reliefat:
„Am venit la Săvinești cu un dublu scop: de a sprijini activitatea fundației, dar și de a oferi elevilor, care m-au însoțit, posibilitatea de a petrece o parte din vacanță într-un mediu creativ, activ și inedit. Plec cu impresii deosebite legate de oamenii pe care i-am întâlnit, cu promisiunea revenirii și cu sentimentul muncii împlinite. Felicitări tuturor celor care sprijină Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și spor în toate cele de folos”.
A cincea zi de tabără a mai inclus la Săvinești momentele artistice, jocuri distractive și educative, dar și vizita la Muzeul Etnografic al doamnei Maria Voicu.
,,Mă bucur că ați reușit să ajungeți și anul acesta la mine. Este bine să ne cunoaștem tradițiile și obiceiurile, fiindcă ele reprezintă comoara noastră. Trebuie să știm de unde provin aceste obiecte și să le respectăm. Așa cum știți, eu sunt o iubitoare de folclor, de tradiții și obiceiuri, de aceea am amenajat această mică expoziție. Este bine să știm cât mai multe lucruri despre folclor, pictură, să ne cunoaștem rădăcinile, să știm cine au fost bunicii și străbunicii noștri.
Dacă noi știm toate aceste lucruri, înseamnă că știm cine suntem. Ne cunoaștem propriile valori. Acesta este un costum național pe care îl lucram eu, mai sunt aici și alte obiecte din trecut pe care eu le-am adunat cu drag. De pildă, bunicile noastre țeseau singure din lână, coseau ștergare, își făceau propriile catrințe și ii, iar în zilele de sărbătoare ei se îmbrăcau în costum național”, a menționat doamna educatoare Maria Voicu Macovei.
La finalul celei de-a treia serii a Taberei de creație ,,Aripi de înger”, Andra Avasilcăi, coordonator de voluntari a menționat:
„Observ un pic de tristețe în privirea copiilor și îi simt că nu vor ca săptămâna să se sfârșească. A fost o săptămână plină de distracție și activități outdoor, și chiar dacă vremea a fost caniculară, noi am reușit să realizăm foarte multe activități. Astăzi am încercat să punem în scenă spectacolul de sfârșit de serie și toți au fost încântați de melodia „Aseară ți-am luat basma” și de “Hora veseliei“.
După un prânz copios ne-am îndreptat spre muzeul etnografic, unde doamna Maria Voicu le-a captat atenția cu toate povestirile despre tradițiile și obiceiurile românești. Spre sfârșitul programului, activitățile s-au desfășurat afară, unde am organizat concursuri sportive și jocuri distractive cu mingea”.
Mihai Parfeni și Alexandra Gîrbea
Mai multe articole din aceeaşi categorie aici