Armonie și bucurie în copilărie
Armonie și bucurie în copilărie
Zilele de vacanță nu au fost niciodată mai pline de cunoaștere, descoperiri, experiențe noi, jocuri și prietenii. În cadrul Taberei de creație „Aripi de înger”, copiii au ocazia să exploreze lumea și să învețe câte ceva în plus despre sport și o viață sănătoasă. Probele de creativitate, comunicare și muncă în echipă se alătură jocurilor indoor și outdoor, cântecelor, poeziilor și altor multe surprize.
Astfel, se urmărește participarea la evenimente și experiențe comune, care să conducă la formarea echipelor și a prieteniilor.
De asemenea, se dorește conștientizarea propriilor puncte tari și a propriilor slăbiciuni, precum și înțelegerea modului în care pot fi puse în valoare sau remediate.
Unul dintre voluntarii de seamă ai taberei, doamna Elena, ne-a împărtășit câteva dintre impresiile și trăirile de care a avut parte pe parcursul desfășurării activităților de la Săvinești.
„Am petrecut o săptămână minunată în Tabăra de creație „Aripi de înger” de la Săvinești, alături de o echipă inimoasă de voluntari, tabără condusă de o persoană pe care oricine și-ar fi dorit-o în comunitate, este vorba despre părintele Petru Munteanu. Dorința mea de a face voluntariat a ajuns la urechile colegei mele de la Școala Gimnazială nr.2 din Piatra-Neamț, doamna învățător Gianina Croitoriu-Dumitru, căreia țin să-i mulțumesc în mod special, deoarece așa am ajuns în această tabără. Ce m-a atras înainte de a păși pragul taberei a fost cuvântul „creație”, cuvânt care m-a fascinat întotdeauna, m-a atras și mi-a trezit interesul atunci când a fost alăturat cuvântului „copil”.
Creațiile copiilor, faptul că dispun de libertatea de a alege în ce mod vor să-și ocupe timpul petrecut aici, având la dispoziție o multitudine de opțiuni, constituie un motiv care determină ca numărul de copii participanți să crească de la o zi la alta. Nu în van afirma marele pictor Nicolae Tonitza că „mai artist decât copilul nu e niciun alt artist din lume, numai să ai răbdare să-l înțelegi și minte să-l pricepi”.