

Atelier protejat de broderie la Săvinești înființat cu sprijinul Fundației Orange
Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești a încheiat în luna octombrie 2014 proiectul ”Fii activ! Fii creativ!”, organizat cu sprijinul Fundaţiei Orange România.
Proiectul, iniţiat şi coordonat de Dragoș Oboroceanu, angajat Orange România a fost selectat în cadrul concursului „Susţine un ONG” organizat de Fundaţia Orange, ce a oferit fonduri pentru proiecte coordonate de angajaţii Orange România, program cu valoare totală de 125.000 lei. Valoarea totală a proiectului ”Fii activ! Fii creativ!” a fost de 62.500 lei, din care 31.500 lei au fost oferiți de Fundația Orange.
Cursurile s-au finalizat cu înființarea unui atelier protejat cu specific broderie, denumit ”Sf. Parascheva”, în cadrul căruia au fost angajate 3 persoane dintre participanții la curs, una dintre acestea fiind o persoană cu dizabilități.
”Am venit la acest curs pentru a-mi îmbunătăți cunoștințele de croitorie. Eu am o mașină de cusut acasă, dar nu știam să-i folosesc toate funcțiile. Acum pot realiza mai multe tipuri de cusături. In plus am învățat să croiesc și să brodez. Sunt bucuroasă că la finalul acestui curs am fost selectată să lucrez în cadrul atelierului nou înființat. Astfel voi putea folosi tot ce am învățat nu doar în familie, ci vom avea o sursă de venit în plus.” a declarat doamna Mihaela Asaftei, participantă la curs.
În cadrul atelierului se produc deja ii din in, iar în continuare se planifică și realizarea altor articole textile cu modele românesti, pentru revigorarea tradițiilor locale.
„Pentru perioada următoare, ne propunem ca atelierul protejat să poată genera venit prin vânzarea articolelor produse, pentru a putea pregăti și angaja și alte persoane provenind din categorii sociale defavorizate din zona noastră.” a completat doamna Brîndușa Albert, coordonator de programe în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță filiala Săvinești.
Detalii suplimentare se pot obține de la:
Manager de proiect: Dragoș Oboroceanu
Asistent de proiect: Brîndușa Albert
Tel. 0233280510/ 0745550767
e-mail: [email protected]
Despre Fundația Solidaritate și Speranță filiala Săvinești
Fundația Solidaritate și Speranță filiala Săvinești este o organizație nonguvernamentală care are drept scop combaterea marginalizării sociale, lupta împotriva disparităţilor sociale şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii; apărarea drepturilor omului şi a valorilor democratice, în spiritul dialogului şi parteneriatului.
Fundația funcționează în comuna Săvinești, județul Neamț, iar de proiectele sale au beneficiat până în prezent un număr de 87 de copii cu vârste între 6 şi 14 ani și 103 familii afectate de situații sociale dificile (şomaj, familii monoparentale, romi).
Principalele activități sunt oferirea de sprijin material (hrană în cadrul unei cantine sociale, ajutoare materiale), program de after-school, cursuri de formare în diverse domenii practice (confecționarea de lumânări decorative, patiserie, croitorie, frizerie, etc.), activități de economie socială (confecționarea de obiecte decorative, producerea de siropuri și dulcețuri după rețete tradiționale, activități de croitorie și broderie în cadrul unui atelier protejat). Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.solidaritatesisperanta.ro
Despre Fundaţia Orange
Fundaţia Orange România este o organizaţie neguvernamentală care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Anual, prin fondul de finanţare “Lumea prin culoare şi sunet”, Fundația Orange oferă granturi pentru organizaţii neguvernamentale care propun proiecte în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi de auz şi/sau de vedere ajutându-le să comunice şi să relaționeze, pentru a se integra în societate. Prin programul „Susţine un ONG”, Fundaţia Orange oferă fonduri pentru programe filantropice coordonate de angajaţi ai Orange România şi realizate în parteneriat cu o organizaţie non-profit parteneră. Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.fundatiaorange.ro
No Comments