Cartea Vie: Dulcele, pe placul tuturor
Centrul social – educativ ”Popasul Iubirii Milostive” a găzduit joi, 24 aprilie 2014, o nouă întâlnire în cadrul proiectului intitulat ”Cartea Vie”. Proiectul se derulează în cadrul parteneriatului între Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și parohia ”Sfinții Voievozi” – Săvinești.
Invitatul acestei zile a fost domnul Ciprian Aursulesei, sub conducerea căruia se află laboratorul – cofetărie „Magic Cake”.
Cu o experiență de 12 ani în domeniu, încă de la început, calitatea produselor a reprezentat o prioritate pentru firma pe care o reprezintă, reflectată în alegerea riguroasă a ingredientelor și personalului, respectând – totodată – și normele europene în vigoare.
”Orice lucru pe care vrei să-l faci în viață trebuie făcut din suflet. Trebuie să te regăsești în ceea ce faci, indiferent de domeniul pe care ți-l alegi. Nu trebuie să pui pe primul loc partea materială, dacă faci ceea ce îți place și pui suflet în ceea ce faci, atunci partea materială va apărea fără doar și poate”, le-a menționat domnul Ciprian Aursulesei.
Printre cei prezenți s-a aflat și părintele Mihai Meraru și doamna Brîndușa Albert, directorul de program din cadrul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și moderatorul acestei întâlniri, în absența părintelui Petru Munteanu.
Întâlnirea a fost una interactivă, invitatul a răspuns întrebărilor celor prezenți, curioși de toate diferențele existente între prăjitura de casă și cea de laborator – cofetărie.
Nici copiii nu s-au lăsat mai prejos, au răsplătit bunăvoința musafirului cu o frumoasă interpretare a unei piese de teatru specifică sărbătorilor pascale, sub îndrumarea Petronelei Baghiu.
Brîndușa Dediu
No Comments