Debutul Cursului de animator socio-educativ, la Săvinești
Luni, 20 iulie 2015, Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” din Săvinești a găzduit prima zi a cursului pentru calificarea în meseria de Animator socio-educativ (Cod COR 511307). Cursul este organizat de către Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, în colaborare cu Oratoriul Salezian Don Bosco Bacău, organizație care se ocupă de formarea participanților.
Astfel, în perioada 20 iulie – 01 august 2015 vor fi prezentate la Săvinești noțiuni despre comunicarea interactivă, aspecte necesare dezvoltării comportamentului pro-social și alte informații și principii utile unui viitor animator socio-educativ. La finalul cursului organizat în cadrul proiectului „Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta”, fiecare participant din cadrul ONG-urilor din Săvinești și din alte opt localități înconjurătoare va primi o diplomă acreditată de Autoritatea Națională pentru Calificări.
„Noi, salezienii lui Don Bosco din România, suntem o parte organică a Societății Saleziene care se dedică în totalitate tinerilor, în special celor mai săraci și abandonați. Scopul activității noastre este creșterea integrală a tineretului prin intermediul educației și evanghelizării și ne dedicăm lor pentru că această dăruire către tineri, credem că este cel mai frumos lucru pe care îl putem oferi umanității. Fondatorul nostru este Ioan Bosco, un sfânt educator italian care a trait în secolul al XIX-lea.
„Acesta este al doilea curs organizat în cadrul proiectului „Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta”, după cel de Managementul voluntarilor. Este important de menţionat faptul că în judeţul Neamţ nu există un furnizor de formare profesională pentru meseria de Animator socio-educativ. Prin urmare, după organizarea acestui curs în cadrul Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă – filiala Săvineşti dorim să ne acredităm şi noi pentru a oferi nemţenilor interesaţi posibilitatea de a se iniţia sau specializa în această meserie”, a declarat Brînduşa Albert, managerul proiectului „Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta”.
Beneficiarii direcți ai proiectului, ONG-urile din localitățile menționate se confruntă cu lipsa personalului calificat pentru a răspunde nevoilor comunității, capacitatea scăzută de a face față cererilor de servicii din cauza numărului prea mare de beneficiari, oportunitățile de formare și informare reduse, sprijinul slab din partea membrilor comunităților, etc. Valoarea proiectului este de 10.126,90 euro, din care 9.056 euro finanțare nerambursabilă din partea Fondului ONG.
Mihai Parfeni
No Comments