”Toți pentru unul și unul pentru toți”
Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești în parteneriat cu parohia ”Sfinții Voievozi” Săvinești, a pregătit o surpriză de neuitat, colaboratorilor, voluntarilor și copiilor beneficiari ai fundației.
În după – amiaza zilei de 6 mai 2014, un grup de 65 de persoane, împreună cu directorul Fundației, părintele Petru Munteanu, au purces la o drumeție având itinerariul Săvinești – Piatra Neamț – Bicaz – Cheile Bicazului – Lacul Roșu și retur.
Din grup au făcut parte și voluntarii participanți la unul dintre proiectele derulate de Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, ”Tineret în Acțiune”, proiect care este coordonat de domnul Ovidiu Jumanca, de profesie psiholog. ”Proiectul constă în dezvoltarea de abilități antreprenoriale a 12 tineri din Săvinești prin implicarea lor în activități creative, culturale și educaționale timp de 6 luni. Proiectul include înființarea unui Centru de copii și tineret, începând cu organizarea a trei cluburi creative (de muzică, dans și lucru manual) pentru copii din medii sociale dezavantajate din comunitate, care vor fi conduse de către cei 12 tineri”, a declarat doamna Brîndușa Albert, coordonator programe de asistenţă socială în cadrul fundației.
Într-un peisaj mirific, care te face să uiți de problemele sociale cu care te confrunți zi de zi, ajunși la Lacul Roșu, excursioniștii, au aflat istoria lacului, au admirat peisajul superb din zonă, iar o bună parte dintre ei și-au amintit de jocurile copilăriei, alăturându-se copiilor la acțiunea distractivă ”Țară, țară, vrem ostași!”.
Aerul de munte nu i-a lăsat fără rezistență fizică, membrii grupului au avut parte de încă o surpriză, au vizitat ferma piscicolă ”Cheița” din zona orașului Bicaz, după care s-au îndreptat spre barajul de la Bicaz.
Nimeni nu știe cum s-au scurs cinci ore… Interesul și buna-cuviință a copiilor au lăsat impresii deosebit de plăcute voluntarilor fundației, dar și colaboratorilor acesteia. Printre ei s-a numărat și familia Ghiorghiu de la societatea Eurocont Audit SRL din Piatra Neamț, familia Țocu Iulian, precum și familia Laster.
A fost, cu certitudine, o zi de neuitat!
Brîndușa Dediu
No Comments