Un nou curs de patiser – cofetar
Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești în parteneriat cu Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, a desfășurat în perioada 2 – 3 octombrie 2014, campania ”Măsoară timpul cu faptele tale”, prin care s-a organizat un curs de cofetar – patiser, aflat la a doua ediție.
Cu ocazia acestui curs a fost inaugurat Atelierul de prescuri „Sf. Minodora, Mitrodora și Nimfodora”, în care s-a oficiat o slujbă de sfințire. Aici se vor realiza produse de patiserie, făcute în fiecare dimineaţă cu atenţie şi dragoste. În fiecare zi se vor pregăti produse proaspete şi pe gustul fiecăruia.
”Produsele pe care le-am făcut astăzi sunt din foietaj cu diferite ingrediente, stafide, piept de pui, brânză, ciuperci. Aceste delicatese sunt consumate zi de zi în Cipru și îmi doresc să fie și pe gustul celor din zona noastră”, a menționat domnul Cătălin Căpățână.
”În cadrul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, s-a deschis un post de patiser, ocupat de domnul Cătălin Căpățână, care a susținut astăzi (02 octombrie 2014) un curs de cofetar patiser unui număr de 16 participanți. Cursanții au învățat câteva ceva din tainele patiseriei, au descoperit două rețete culinare tradiționale din zona Ciprului, produse cu care dorim să susţinem activităţile centrului nostru. Acest fapt se datorează experienței centrului nostru social, care este acreditat pe servicii sociale și are documentele necesare funcționării. Având aceste autorizații, le folosim în sprijinul centrului social-educativ, pentru susținerea copiilor asistați, dar și a personalului angajat”, a spus părintele Petru Munteanu.
”Produsele pe care le-am făcut astăzi sunt din foietaj cu diferite ingrediente, stafide, piept de pui, brânză, ciuperci. Aceste delicatese sunt consumate zi de zi în Cipru și îmi doresc să fie și pe gustul celor din zona noastră”, a menționat domnul Cătălin Căpățână.
La finalul cursului, cei înscriși au primit diplomă de participare.
Produsele atent preparate și cu un gust deosebit pot fi un deliciu, savurat în pauza de masă de la serviciu și nu numai.
Brîndușa Dediu
No Comments