Blog

Ceahlăul văzut prin ochi de copil – Jurnalul unei zile de creație în tabăra „Aripi de Înger”

Privind înapoi la ziua în care am urcat, simbolic, cu pensulele în mână spre Ceahlău, nu pot decât să spun că am asistat la o magie autentică – una pictată în culori vii, în forme curajoase și în expresii sincere, așa cum doar copiii știu să creeze.

În cadrul taberei Aripi de Înger, am avut bucuria să coordonez o activitate artistică în care muntele Ceahlău – această emblemă a Moldovei, cu alura sa sacră și liniștea lui ancestrală – a devenit sursă de inspirație pentru zeci de suflete tinere. Dar nu a fost vorba doar despre redarea unui peisaj montan, ci despre o întâlnire profundă între natură și trăirea interioară a fiecărui copil.
Fiecare pânză s-a transformat într-o lume proprie: un copil a văzut Ceahlăul ca un uriaș adormit care visează păduri albastre, altul l-a pictat ca pe un templu ascuns printre nori. Unii au ales să înconjoare muntele cu fluturi uriași, alții au umplut cerul de stele chiar și în miezul zilei. Natura a fost reinterpretată în moduri atât de personale, încât mi-am dat seama că nu le-am oferit doar o lecție de pictură, ci o ocazie de exprimare profundă.

Am fost martor la emoție, curiozitate și la o libertate creativă care ne lipsește, adesea, nouă, adulților. În loc de reguli stricte, am ales să le ofer libertatea de a simți mai întâi muntele și apoi să-l redea așa cum l-au perceput – nu cu ochiul, ci cu inima. Am vorbit despre culori, umbre și texturi, dar mai ales despre ceea ce transmite natura atunci când o asculți în liniște. La final, lucrările au fost expuse sub forma unei mici galerii .

Pentru mine, a fost o lecție de smerenie și admirație. Ceahlăul e un munte frumos, dar când e privit prin ochi de copil, devine ceva mai mult – o poveste, un vis, o punte între real și imaginar.
Această activitate mi-a reamintit cât de esențial este să păstrăm viu spiritul ludic și libertatea de a crea fără frică. Iar pentru copii, a fost poate primul pas în descoperirea că arta nu înseamnă doar tehnică, ci și curajul de a spune: „Așa văd eu lumea.

Profesor Crinu Oglage