Alienum phaedrum torquatos nec eu, vis detraxit periculis ex, nihil expetendis in mei. Mei an pericula euripidis, hinc partem.

Author: admin

Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială / Articles posted by admin (Page 52)

Fundația Solidaritate și Speranță- Filiala Săvinești, în colaborare cu Consiliul Județean Neamț, au organizat în 5 decembrie 2014, Târgul Solidarității Sociale, eveniment care a adus în discuție teme precum incluziunea socială, participarea civică, voluntariatul, serviciile sociale, creșterea calității vieții și dezvoltarea comunitară. La întâlnirea dedicată serviciilor sociale și voluntariatului au participat șaptesprezece organizații nonguvernamentale, alături de reprezentanți ai autorităților locale.

Citește mai mult

Ultimele zile din decembrie 2014…

Este suficient să aruncăm un ochi pe fereastră și putem lesne observa că iarna și-a intrat pe deplin în drepturi, iar gerul care s-a instalat peste ˶sate˝ a cuprins toată suflarea omenească.

Totodată dacă ne uităm în calendare ne reamintim că mai este foarte puțin timp până cumpăna dintre ani, moment în care cu toții depănăm amintiri și facem bilanțul anului ce tocmai ˶s-a scurs˝.

Joi, 18 decembrie 2014, începând cu orele 14:00, a avut loc la Căminul Cultural din Săvinești un spectacol artistic inedit. Evenimentul a fost organizat de Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, prin intermediul proiectului „Dezvoltare comunitară prin educație și cultură”, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Galerie Foto

Galerie Video

Galerie Video

Vineri, 5 decembrie 2014, începând cu ora 10:00, sala „Mihail Sadoveanu” a Consiliului Județean Neamț a găzduit Târgul Solidarității Sociale. Evenimentul a fost organizat de către Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, în colaborare cu Consiliul Județean Neamț și a adus în discuție teme precum incluziunea socială, participarea civică, voluntariatul, serviciile sociale, creșterea calității vieții și dezvoltarea comunitară.

Galerie Foto

Galerie Video

Joi, 4 decembrie 2014, începând cu orele 14.00, la sediul Centrului de servicii sociale „Samariteanul Milostiv” din Săvinești, a avut loc o nouă întâlnire a reprezentanților Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești cu părinții și profesorii, în cadrul Proiectului „Dezvoltare comunitară prin educație și cultură”. Tema principală a acestei întâlniri a fost igiena personală, cuvântul fiind luat de către Brândușa Albert, Coordonator Proiecte Sociale în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și prof. Ana Vasiliu, director al Școlii Gimnaziale „I. Cervescu” din Săvinești.

Miercuri, 19 noiembrie 2014, între orele 10:00 – 13:00, la Hotelul Dumbrava din Bacău s-a desfășurat o întâlnire de lucru a organizațiilor nonguvernamentale din regiunea nord-est.

Miercuri, 12 noiembrie, la sediul Școlii Vechi din Săvinești a avut loc un seminar de informare asupra rezultatelor proiectului “Fii activ! Fii creativ!”, derulat de Fundația Solidaritate și Speranță filiala Săvinești cu sprijinul Fundației Orange.

Galerie Foto

Galerie Video

Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești a încheiat în luna octombrie 2014 proiectul ”Fii activ! Fii creativ!”, organizat cu sprijinul Fundaţiei Orange România.

Proiectul, iniţiat şi coordonat de Dragoș Oboroceanu, angajat Orange România a fost selectat în cadrul concursului „Susţine un ONG” organizat de Fundaţia Orange, ce a oferit fonduri pentru proiecte coordonate de angajaţii Orange România, program cu valoare totală de 125.000 lei. Valoarea totală a proiectului ”Fii activ! Fii creativ!” a fost de 62.500 lei, din care 31.500 lei au fost oferiți de Fundația Orange.

Fundația Solidaritate și Speranță Iași dezvoltă, în perioada 1 noiembrie – 28 februarie 2015, cursul de formare profesională Îngrijire bătrâni la domiciliu adresat unui număr de 16 cursanți din mediul rural, șomeri și persoane inactive.

Galerie Foto