Deseori, oamenii uită să ofere un zâmbet sau o vorbă bună și pierd din atenție lucrurile care au esență, concentrându-se pe aparență. Cu siguranță, realitatea cotidiană ar suferă modificări pozitive, dacă ne-am înconjura de zâmbete, gânduri bune și bucurie. Pentru a veni în sprijinul semenilor noştri, ne putem îndrepta atenţia spre realizarea faptelor bune, care să aibă ecou în societate.
În acest sens, Fundaţia Împreună pentru Solidaritate Socială, Piatra-Neamț, prin inițiativele părintelui director Petru Munteanu, a desfășurat joi, 9 iulie 2015 o nouă acțiune social-filantropică, din cadrul campaniei umanitare intitulată „Dăruiește cu respect”.
Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială din Piatra-Neamț în parteneriat cu Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, care aparține de Protopopiatul Roznov, județul Neamț și cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, desfășoară în perioada 6 – 11 iulie cea de-a treia serie a Taberei de creație ”Aripi de Înger”, ediția a X-a.
În prima parte a zilei de miercuri, 8 iulie 2015, copiii au beneficiat de o inițiere în tainele rugby-ului de către domnul profesor Eusebiu Popa, președinte și manager al Clubului de Rugby Venus Temad din Piatra-Neamț.
„Astăzi am încercat să îi atrag pe copii spre acest sport frumos. Rugby-ul înseamnă pasiune, respect și disciplină. Din anul 1991 lucrez cu copiii, cu o întrerupere de câțiva ani, cât am fost antrenor la lotul național de rugby feminin. Începând cu 2012, ne desfășurăm activitatea în zona Tg. Neamț, antrenamentul și meciurile oficiale desfășurându-se pe stadionul Cetatea.
Avem echipe la Răucești (juniori mici) și la Tg. Neamț (mini rugby – junioare mari). Îmi doresc să organizez și la Săvinești o grupă de mini rugby și juniori mici, mai ales că noi avem deja o colaborare și o relație de prietenie cu Clubul Sportiv Parohial „Ștefan cel Mare” din București, care funcționează pe lângă parohia „Acoperământul Maicii Domnului” și au chiar o echipă de juniori în campionat”, a declarat Eusebiu Popa, președinte și manager al Clubului de Rugby Venus Temad din Piatra-Neamț.
Cea de-a doua zi a Taberei de creație “Aripi de înger”, seria a III-a, ediția a X-a a debutat marți, 7 iulie 2015 cu o mică drumeție în Lunca Bistriței din Săvinești, unde au făcut un popas la izvor. Ascultând susurul apei și glasul dulce al păsărelelor, tinerii participanți împreună cu voluntarii s-au “antrenat” în mici joculețe în aer liber.
Apoi, cu veselie și bucurie au străbătut Lunca Bistriței în lung și în lat și au adunat pietre și flori pentru activitățile creative, pe care le vor desfășura la Centrul de Servicii Sociale “Samariteanul Milostiv” din Săvinești.
După masa de prânz, servită la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” din Săvinești, participanții la tabără au beneficiat de un curs de educație pentru sănătate, susținut de Daniela Ciucan, asistent medical comunitar în cadrul Primăriei Săvinești.
În această serie copiii au primit sfaturi prețioase despre cum pot să se protejeze de caniculă.
„Vara temperaturile cresc, iar pentru adulți, dar mai ales pentru copii, este bine să luăm câteva măsuri de protecție la orele și în zilele caniculare. Astfel, se recomandă răcorirea casei, consumul de lichide, evitarea expunerii la soare între orele 11.00 și 15.00, evitarea consumului excesiv de medicamente, precum și purtarea hainelor ușoare, de culoare deschisă. De asemenea, se recomandă consumul mâncărurilor ușoare, dușurile dese și realizarea de provizii pentru a evita ieșirea din casă în perioadele caniculare”, a declarat Daniela Ciucan, asistent medical comunitar în cadrul Primăriei Săvinești.
Joi, 2 iulie 2015, Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială, Piatra-Neamț, prin inițiativele părintelui director Petru Munteanu, a desfășurat o nouă acțiune social-filantropică, din cadrul campaniei umanitare intitulată „Dăruiește cu respect”.
Astfel, s-au donat bunuri în valoare de 6.080 lei, după cum urmează: lapte praf, jucării, detergent, îmbrăcăminte, dulciuri sau pantofi.
Beneficiarii acestor daruri au fost enoriașii Parohiei “Sfânta Treime” Cerbu, comuna Copolău, jud. Botoșani, reprezentată de părintele Cristian Blidaru.
Miercuri, 1 iulie 2015, începând cu ora 10:00, la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” din Săvinești a avut loc o nouă întâlnire cultural-educativă, în cadrul cursului intitulat „Managementul voluntarilor”.
Acest curs este organizat de către Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, iar publicul țintă vizat este format din liderii ONG-urilor și coordonatorilor de voluntari din organizații nonguvernamentale din mediul rural din județul Neamț.
Entuziasmul și nerăbdarea se citeau pe chipurile a zeci de copii și tineri, care au participat luni 29 iunie 2014, la deschiderea celei de-a doua serii a Taberei de creație “Aripi de înger”, ediția a X-a, organizată de către Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, prin inițiativele părintelui paroh Petru Munteanu, în parteneriat cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială.
Începând cu luna aprilie 2015 în comuna Săvinești s-a lucrat intens la implementarea unui studio de radio, care să redea vocea comunității. Astfel, în perioada 1 aprilie – 30 noiembrie 2015 Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești derulează proiectul ”Vocea ta – vocea comunității”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Scopul organizării acestui club de radio, alături de cel de muzică şi teatru este de a descoperi talente, de a oferi alternative de petrecere a timpului liber într-un mod constructiv, care permite dezvoltarea personală a participanților, de a crește stima de sine, de a descoperi modalități de exprimare a problemelor cu care se confruntă acești copii și tineri și de a le face cunoscute comunității în care trăiesc, de a promova toleranța și înțelegerea multiculturală. De asemenea, toate aceste activități ar putea contribui la identificarea unei pasiuni pentru o formă de artă și/sau unei posibile viitoare meserii.
În perioada 25 – 29 mai 2015 Fundația Hospice Casa Speranței în parteneriat cu Fundația Hospice Emanuel și Asociația Lumina din Bacău, organizează primul modul al cursului – „FII VOLUNTAR, luminează vieți”, la Brașov, în cadrul proiectului ”Dezvoltarea la nivel național a programelor de voluntariat în îngrijiri palliative. Al doilea modul se organizează în perioada 1-23 septembrie 2015/ 28-30 septembrie 2015, tot la Brasov.
În cadrul celei de-a XIV-a ediții a Săptămânii Naționale a Voluntariatului, Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești a organizat joi, 14 mai 2015, un eveniment dedicat voluntarilor și copiilor care beneficiază de activități tip after-school la sediul organizației săvineștene. Manifestarea intitulată „Ora de povești” s-a desfășurat la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” din Săvinești și a fost coordonată de către Andra Avasilcăi, pedagog social în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță-filiala Săvinești. Acesta este a doua activitate desfășurată de ONG-ul nemțean în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului, după acțiunea de promovare a voluntariatului din cadrul evenimentului de debut al proiectului „Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta”.
Zeci de voluntari și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale rurale din județul Neamț au participat luni, 11 mai 2015, începând cu ora 16:00, la un eveniment special dedicat voluntariatului. Manifestarea organizată de Fundația Solidaritate și Speranță filiala Săvinești la Căminul cultural din comună a avut o semnificație dublă, marcând evenimentul de debut al proiectului „Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta”, finanțat prin granturile SEE, în cadrul Fondului ONG în România, alături de celebrarea celei de-a XIV-a ediții a Săptămânii Naționale a Voluntariatului (11-17 mai 2015). Întâlnirea a inclus, pe lângă prezentările coordonatorului de proiect, Brîndușa Albert, și a asistentului de proiect, Maria Kozhinova, și o serie de discuții în grupuri de lucru, cu privire la importanța și oportunitățile oferite de voluntariat pentru organizație și pentru membrii acesteia.